Promotorul inovațiilor în inginerie, savant cu renume mondial, acad. Ion BOSTAN împlinește 70 de ani

2019-07-31
 
E sfârșit de iulie, mai toată lumea e prin vacanțe, dar, indiferent de cine și cum se relaxează după un an cu mai multe furtuni, ziua de 31 iulie rămâne a fi una importantă pentru comunitatea științifică academică și universitară, pentru că astăzi promotorul inovațiilor în inginerie, figură distinsă a științei care trece cu mult de tiparul intelectualului, nume greu și sonor care se regăsește în istoria glorioasă a neamului, dascălul, managerul și patriotul Ion BOSTAN întră falnic în familia septuagenarilor.
Către frumosul popas al vieții, îi spunem La Mulți Ani academicianului Ion BOSTAN, doctor habilitat în științe tehnice, inventator și rector, nume notoriu în domeniul științelor tehnice și inginerești.
Serviciul de Presă al AȘM a adunat câteva aprecieri și mesaje calde, pentru omagiat, cuvinte de gratitudine și urări de sănătate de la personalități remarcabile din Republica Moldova, dar și România, pe care vi le propunem în continuare.
 
Cu prilejul aniversării academicianului Ion Bostan, Serviciul de Presă a realizat și un interviu pe care îl puteți accesa aici.
 
O consemnare de:
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
 
 

Academician Ion TIGHINEANU, președintele Academiei de Științe a Moldovei
 
Academicianul Bostan a fost și este un promotor al inovațiilor în inginerie, fie că e vorba de implementarea inovațiilor la Universitatea Tehnică sau de implementarea lor la scară națională. Cu sprijinul Societății Fizicienilor din Moldova, împreună cu colegii săi a elaborat un Pendul Foucault în cadrul Anului International al Fizicii, care este considerat drept o carte de vizită a Universității Tehnice a Moldovei. Savantul nu uită și de sudul țării, în particular de satul de baștină Brânza din raionul Cahul, unde recent a fost inaugurat primul planetariu din regiune, acesta fiind amplasat în incinta Liceului Teoretic „Academician Ion Bostan”.
Ingineria este pentru academicianul Bostan mai mult decât o profesie, este o mare pasiune. A elaborat și a dezvoltat bazele teoretice ale transmisiilor planetare precesionale, invenție de pionierat care a atras importante finanțări extrabugetare și care și-a găsit aplicabilitatea în multe agregate mecanice realizate în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, inclusiv în agregate eoliene și mini-hidrocentrale. Diversitatea aspectelor tehnice ce țin de realizarea transmisiilor planetare precesionale a rezultat în promovarea multor zeci de brevete de invenție, a stat la baza pregătirii cadrelor tinere prin masterat și doctorat, studenții având posibilitatea de a participa la realizarea unor proiecte inginerești de anvergură, cu un înalt conținut științific și tehnologic.
În virtutea funcțiilor ocupate am fost mulți ani în interacțiune permanentă cu dl acad. Bostan fie în cadrul activităților Asambleei și Adunării Generale a AȘM, Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică, Colegiului Ministerului Educației sau în cadrul realizării unor programe de stat. Savant notoriu, cu o bogată experiență acumulată în decursul vieții, întotdeauna pătrunde adânc în esența problemelor abordate și vine cu propuneri constructive, contribuind astfel la soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea academică. Fiind un lider recunoscut în domeniul ingineriei mecanice, un cercetător de forță care se bucură de stimă și apreciere la scară națională și internațională, un mentor de excelență, academicianul Ion Bostan are toate capacitățile pentru a păstra rolul de locomotivă în domeniul său de activitate încă mulți ani înainte, întru prosperarea științei și a țării noastre.
La Mulți Ani, stimate Domnule Academician Ion Bostan, cu sănătate și succes în toate inițiativele și proiectele Dumneavoastră!
 
 

Mihai MIHĂIȚĂ, președinte Asociația Generală a Inginerilor din România, Președinte Academia de Științe Tehnice din România, Doctor Honoris Causa al UTM
 
Un nume simplu care se regăsește în istoria glorioasă a neamului, academicianul Ion Bostan s-a născut, la 31 iulie anul 1949, în satul Brânza, județul Cahul, vechi așezământ românesc de pe malul Prutului. L-am cunoscut în anul 1993, ca rector al Universității Tehnice a Moldovei din Chișinău, când s-a înființat Asociația Generală a Inginerilor din Moldova (AIRM) și a fost ales președintele ei. Atunci m-am aflat la Chișinău împreună cu Orchestra inginerilor a Asociației generale a Inginerilor din România care a susținut un concert simfonic în Sala Filarmonicii de Stat.
Profesor universitar strălucit, a condus un sfert de veac Universitatea Tehnică a Moldovei, iar prin calitățile de dascăl, manager și patriot și-a înscris la loc de cinste în biografia sa actul remarcabil al trecerii activităților didactice ale acestei instituții la învățământul superior în limba română, i-a îmbogățit patrimoniul și i-a ridicat nivelul pregătirii profesionale, făcând-o apreciată la nivel național și recunoscută internațional.
De la începutul mandatului de rector s-a remarcat și printr-o amplă colaborare cu toate Universitățile Tehnice din România pentru stagii pentru pregătirea și susținerea tezelor de doctorat, prin contracte de cercetare comune, prin organizarea de conferințe științifice și a multor altor activități care au contribuit, esențial, la dezvoltarea ingineriei în Republica Moldova.
Îi admir modul sfătos moldovenesc și frumoasa limbă română pe care o vorbește. Pe scurt spus, este un om al cuvântului și al faptei, al cuvântului frumos rostit și scris, dar și al cuvântului respectat și al faptelor concrete și cu bune urmări. Consider, cu convingere, că viața și opera remarcabilă a distinsului nostru sărbătorit este o binecuvântare pentru familia pe care a întemeiat-o împreună cu doamna Dorina Bostan, cu doi copii performanți, unul în știință și unul în muzică, cu nurorile sale, cu cei trei nepoți, această ștafetă a generațiilor deschizând drumul spre un viitor mai bun. Oameni asemenea academicianul Ion Bostan reprezintă cartea de vizită a unei nații care trebuie să-și prețuiască fii ca modele demne de urmat. Prin „jocul” favorabil al destinului, am avut șansa, onorantă pentru mine, să cunosc personalitatea complexa, polivalentă, creatoare a acestui om emblematic al spiritului autentic românesc cu tradiții multimilenare în etnogeneza națiunii române.
 
La ceas aniversar, vă doresc sănătate, putere de muncă! Sunt sigur că le veți folosi, în continuare, în folosul oamenilor și al societății, al Republicii Moldova, al României și al Europei.
La mulți ani, Domnule Academician Ion Bostan.
 
 

Academician Boris GAINA, vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei
 
Omul Ion Bostan este pe bună dreptate o personalitate notorie a neamului nostru românesc din Basarabia. Domnia sa a apărut în constelația savanților din Republica Moldova, fiind format în înalta școală inginerească din această țară, fondată de o mare personalitate a neamului nostru – academicianul Sergiu Rădăuțan. Academicianul Ion Bostan ne reprezintă destoinic poporul moldav în toate colțurile lumii, ducându-ne faima chiar și în țările cu cea mai înaltă dezvoltare tehnico-științifică. Școala creată de acest neobosit cercetător-savant a întrunit în sine pe cei mai talentați reprezentanți al științelor inginerești din Moldova. El însuși, talentatul inginer, a fost o parte ilustră a creației de cadre naționale realizate în condiții extrem de dificile de academicianul, prim-rector al Institutului Politehnic din Chișinău, actualmente, Universitatea Tehnică din Moldova.
În cei 23 de ani de muncă asiduă în funcția de rector al Universității Tehnice din Moldova, academicianul Ion Bostan a transformat Institutul Politehnic din Chișinău într-o universitate tehnică națională cu o imagine și reputație binemeritată în întreg spectru a universităților din lume.
Domnia Sa a condus cu iscusință Consiliul Rectorilor din RM, activitate care i-a dublat înalta imagine de manager al învățământului public superior din țara noastră. Capacitățile remarcabile de inventator le-a realizat pe parcursul întregii perioade a vieții Domniei Sale de cercetare-inovare, începând cu anul 1971 și până în zilele noastre, acumulând în palmaresul său peste 200 de patente și brevete de invenții.
Personal, mă leagă frumoase lucruri comune: ambii am studiat la politehnică, ambii am început activitatea didactică în calitate de asistenți la catedre în această prestigioasă și prima Universitate Tehnică din Moldova, ambii am susținut tezele de doctor în tehnică în 1977, ambii am fost îndrumați de rectorul Institutului Politehnic din Chișinău, academicianul Sergiu Rădăuțan… Și pentru această manifestare a sincerilor noastre relații prietenești îi sunt mult recunoscător celui care, din harul lui Dumnezeu împlinește recent vârsta frumoasă de doar 70 ani de la naștere. Îi urăm academicianului Ion Bostan noi și frumoase realizări pe tărâmul științei. Dorim, ca în jurul frumoasei noastre Planetei Pământ să zboare sateliți creați de Domnia sa și discipolii săi, și care vor duce în întregului Univers faima țării noastre iubite - Republica Moldova.
 
 

Prof. dr. ing. Radu MUNTEANU, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
Vicepreședinte al Academiei de Științe Tehnice din România, Doctor Honoris Causa al UTM
 
Ne-am obișnuit să vorbim despre cunoștințele noastre ca despre niște amintiri îndepărtate, dar figura distinsă a academicianului Ion Bostan se desprinde în lumină ca a omului pentru care cuvântul era umbra faptei și semn al ideii. Așa se face că o exprimare a unor gânduri legate de o mare personalitate care a împlinit șapte decenii este un amestec de semne și intenții, dar și o oglindă în care fiecare-și privește propria-i față, pentru a se cunoaște mai bine. Profesorul Ion Bostan este un om de o aleasă educație ce trece cu mult de un tipar intelectual, iar stările sale sufletești sunt mereu stilizate de o conștiință a datoriei. Chiar dacă Domnia Sa este un exemplu de căldură și amabilitate, intransigența sa funcționează mereu ca o instituție internă, având un aspect intelectual auster, care tinde mereu spre o sinteză a cunoașterii dăruită apoi cu generozitate.
Profesorul Ion Bostan se bucură mereu de stima celor care-l cunosc, fiindcă a generat emulație în organismele profesionale și științifice în care a lucrat, fiind un adept al conceptului de calitate și dezvoltare durabilă pe care le-a promovat cu toată efervescența sa intelectuală. Astfel, academicianul Ion Bostan reunește în bibliografia sa intelectuală preocupări multiple, ilustrate printr-o multitudine de proiecte care au arătat că profesorul a știut să-și impună un management înțelept al propriilor resurse de activități într-o carieră gestionată prin scoaterea la lumină a competențelor. Omul de știință, inginerul Ion Bostan a căutat mereu să pătrundă în esența ingineriei actuale, preocupându-se de-a lungul anilor de metamorfozele gândirii, de sistematizări, de sensuri și semnificații. Realizându-se ca intelectual cu adevărată vocație europeană, profesorul Ion Bostan nu-și pierde umorul și spiritul generos, înțelegând că țintele cele mai importante sunt cele pe care le purtăm în inimă, și care, chiar dacă nu le atingem, ne călăuzesc. El a înțeles că un ideal începe acolo unde se sfârșește indiferența, iar entuziasmul, acolo unde sfârșește scepticismul...
 
Profesorul Ion Bostan a știut să fascineze multe generații de discipoli cu lecția demnității sale umane. Personalitatea profesorului Ion Bostan arată că modestia este sentimentul cel mai moderat al valorii, arătând prin fapte adânc cugetate și fără intenție, că modestia este virtutea necesară celor cărora viața le-a dat merite mai mari.
Sunt momente în viață când ne simțim fericiți să exprimăm ceea ce simțim de multă vreme: admirație și respect. Aceste trăiri le am fața de Omul ION BOSTAN, căruia îi port cea mai aleasă stimă, iar stima este un bun mai sigur decât banul, fiind prețul virtuții, care niciodată nu este un dar, pentru că nu ești liber să-l refuzi...
Prietenul meu ION BOSTAN este un om care a îmbrățișat modestia ca virtute, iar prin verticalitatea sa a dat un nume alinierii la lumină.
La mulți ani, domnule academician Ion Bostan!
La mulți ani, prieten drag!
 
 
 

Academician Grigore BELOSTECINIC,
rector ASEM, președinte al Consiliului Rectorilor din Republica Moldova
 
Academicianul Ion Bostan – un adevărat om de știință și intelectual al neamului
 
La acest mijloc de vară, academicianul Ion Bostan a ajuns la o nouă aniversare. Desigur, mult mai bogat decât la precedenta: cu un număr mult mai mare de cărți pe care le-a scris, articole științifice, publicate în țară și peste hotare, brevete, invenții, aprecieri, dar și nepoți, un pic mai mari.
 
Nu aș vrea să-i fac o schiță de portret Domniei Sale. Or, calea vieții, parcurse de dumnealui, este calea formării unui adevărat intelectual și patriot al neamului nostru, devenit o marcantă personalitate în știința, cultura și viața publică a Republicii Moldova, și nu numai. Iar dragostea de neam, de țară, de consângeni, lipsa de indiferență, principialitatea, curajul, dorința de a spune multor lucruri pe nume este ceea ce-l caracterizează. Și spun acest lucru nu din auzite. Îl cunosc deja de un car de vreme, în calitatea dumnealui de rector al Universității Tehnice, președinte al Consiliului Rectorilor, academician al Academiei de Științe a Moldovei, dar și un șir întreg de activități, la care am participat împreună: conferințe, discuții tematice, mese rotunde, deplasări de serviciu și multe altele.
 
Cu certitudine, academicianul Ion Bostan și-a adus contribuția personală deosebită la dezvoltarea științei naționale și a învățământului superior în Republica Moldova. Cu siguranţă, fiecare an trecut, întipărindu-se în sufletul Domniei Sale, i-a determinat destinul, i-a relevat experiența de viaţă demnă de urmat. De fapt, destinul său valoros şi l-a creat El însuși, prin muncă asiduă pe parcursul unor decenii, care l-au plasat pe acad. Ion Bostan în prim-planul atenţiei şi respectului colegilor şi a celor care îl cunosc.
Şi chiar dacă împlineşte o vârstă, academicianul Ion Bostan e plin de tinereţe sufletească, de planuri creatoare, de idei noi în domeniile activităţii ştiinţifice și didactice, pe care le realizează cu mult succes.
 
Stimate Domunle Academician,
îmi face o deosebită plăcere ca, în numele colectivului ASEM, al întregii comunități universitare din Republica Moldova, dar și al meu personal să Vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine cu ocazia frumoasei aniversări pe care o sărbătoriți la acest mijloc de vară.
Vă doresc să aveţi şi în continuare inspiraţie în muncă, bunătate în suflet şi căldură în familie, dragoste şi respect din partea prietenilor şi a celor dragi. Să aveţi parte de belşug în toate, sănătate și multă fericire, iar stima şi onoarea pentru activitatea pe care o desfăşuraţi să-şi găsească locul meritat în patrimoniul Dumneavoastră. Să ne trăiți și mulți ani înainte alături de cei care vă sunt dragi, Domnule Academician Ion Bostan!
 
 
 

Prof. dr.ing Florin Teodor TĂNĂSESCU, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, Doctor Honoris Causa al UTM, Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
 
La inceput l-am cunoscut ca savant. Mai târziu, urmare a numeroaselor ocazii în care am colaborat, a urmat completarea cunoştintelor mele despre „savantul Ion Bostan” cu „omul Ion Bostan”, implicarea sa în dezvoltarea ştiinţei şi învăţământului în Moldova, contribuţiile sale în formarea de oameni şi instituţii care să accelereze dezvoltarea ţării, explicându-mi de ce a ajuns acolo unde este, stimat în tot ceeace face şi bucurându-se de aprecierea tuturor celor cu care a colaborat sau au beneficiat de rezultatele muncii sale sau ale colectivelor pe care le-a condus.
Au fost ani frumoşi, în care euforia „podului de flori” trebuia să fie dublată „de punţi între oameni” deschise între disciplinile ştiinţifice. Bucuria noastră a fost mare, atunci când sute de proiecte de cercetare au fost demarate, ca rezultat al lor s-au format numeroase echipe de cercetare, a apărut efectul sinergiei unor colaborări, s-au cunoscut oameni şi realizările lor. A crede că academicianul Ion Bostan este cunoscut în tehnică doar prin originalele mecanisme procesionale, pe care le-a dezvoltat şi care sunt cunoscute astăzi în toată lumea prin aplicaţiile high-tech pe care le generează - domeniu care l-a consacrat şi în care ocupă un meritat loc de leder -, s-ar înşela, pentru că imaginaţia sa, l-a condus la abordarea a numeroase alte domenii decât cel al mecanicii, precum sursele noi de energie, aparatura medicală, tehnica spaţială, materializate în numeroase invenţii, uluitor de complexe şi variate ca principiu. Datorită culturii sale interdisciplinare, are uluitoarea uşurinţă de a sesiza ceea ce este nou în transferul de cunoştinţe între domeniile ştiinţifice, capacitatea de a oferi soluţii, uşurinţa de a sesiza esenţialul „în tot ceea ce vine”. Concepţia sa modernă despre cercetare şi necesitatea transferului rezultatelor cercetării într-o aplicaţie industrială este lucrul pe care-l întâlnim în toate lucrările sale care răspund unei cerinţe sau deschid pieţii o soluţie de urmat. Are concepţia unor mari inventatori, a unui Edison care afirma că „nu inventează nimic dacă nu se vinde” sau a lui Maxwell care întrebat de prim-ministrul englez Gladsone la ce foloseşte invenţia dinamului, îi răspunde că „într-o bună zi, el ar putea să fie impozabil”! 
 
Despre „Omul de ştiinţă Ion Bostan” se pot spune multe, literatura de specialitate fiind plină de referiri la rezultatele sale ştiinţifice. Este o datorie însă pentru mine de a prezenta şi „Omul Ion Bostan”. Ion Bostan, impresionează nu doar prin capacitatea inginerească de a inova în orice domeniu pe care-l abordează, dar şi prin excepţionalele calităţi de conducător, idiferent că este vorba de un proiect de cercetare sau organizarea unei alte activităţi. Academicianul Ion Bostan este un autentic savant şi patriot, realizările sale tehnice, înţelepciunea şi poziţia sa în societate slujind ţării sale şi contribuind la creşterea prestigiului ei.
 
Astăzi, la zi de sărbătoare, îi dorim savantului şi respectatului de noi academician Ion Bostan, o aceeaşi pasionată şi utilă implicare în viaţa încercatei Moldove, slujită cu pasiune, înţelepciune şi dăruire de Domnia Sa, amintindu-i cuvintele marelui cărturar şi dascăl Gheorghe Asachi „Acela carili prin a sa osteneală face să crească 2 fire de iarbă acolo unde creşte numai una, aduce patriei sale mai mult folos deseori decât toţi ostaşii şi diplomaţii la un loc”.
La Mulţi Ani Domnule academician Ion Bostan, sănătate şi tot mai multe realizări, recunoştinţă pentru ceea ce faceţi, pentru prietenia cu care m-aţi onorat, pentru că duceţi cu cinste mai departe tradiţia ştiinţei româneşti !
 
 
 

Prof.univ.dr.hab. Valeriu DULGHERU, Universitatea Tehnică a Moldovei
Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iași
 
Despre academicianul Ion Bostan se poate scrie multe. Mă voi stărui în spațiul rezervat să-i fac un scurt portret caracteristic în măsura în care îmi va reuși. Academicianul Ion Bostan vine de la țară, de acolo unde vorba poetului s-a născut veșnicia, dintr-o familie de țărani. Tânărul Ion (Ionică, cum îl dezmierda mama), având pronunțate înclinații spre inginerie, despre care vorbesc mai multe aventuri copilărești, a cucerit toate înălțimile posibile. După absolvirea Institutului Politehnic din Chișinău timp de trei ani a acumulat experiență inginerească de producere, fapt ce ia fost de real ajutor în viitoarea activitate de cercetare și proiectare. Revenind la Alma Mater în 1974 urcă toate scările posibile ale unei instituții superioare de învățământ și ale unei cariere de succes: asistent, lector universitar, lector superior, conferențiar, consacrat profesor universitar, autor de cursuri noi și a numeroase manuale și monografii de valoare.
În final să încercăm să evidențiem câteva calități-cheie ale academicianului. Sub aspect național este cu dragoste de neam, chiar dacă nu deseori se bate cu pumnul în piept, demonstrând acest lucru. În funcția de rector a făcut mult pentru românizarea procesului de învățământ, pentru apropierea celor două maluri ale Prutului, pentru apropierea sistemelor de educație, pentru apropierea între universități. Chiar și în cei mai negri ani de guvernare comunistă a respectat dreptul la liberă exprimare, a tolerat suflul românesc în Universitate (nu în zadar Universitatea Tehnică a Moldovei este privită drept model sub acest aspect pentru alte universități), chiar dacă de la cel mai înalt nivel i se cerea „să-i mai liniștească” pe unii. Nu a făcut acest lucru pentru care merită să fie apreciat.
Filozofia noastră țărănească spune că un om se consideră împlinit dacă în viața lui a săpat o fântână, cu apa rece a căreia trecătorii își potolesc setea. Dacă a sădit un pom, la umbra căruia să se odihnească călătorul obosit. Dacă a construit un pod, o punte, pentru ca călătorul să poată trece o apă. Se spune că acestea sunt întrebările puse la poarta raiului. Academicianul Ion Bostan le are pe toate acestea. A săpat o fântână adâncă, cu apa rece a căreia își potolesc setea mii de tineri setoși de cunoștințe în această Societate a Cunoașterii. A sădit mulți pomi, discipolii ducându-i faima în Republică și departe peste hotarele ei. A construit o mulțime de punți exprimate prin direcțiile și școlile științifice create.
Deci sub toate aspectele academicianul Ion Bostan este un om împlinit.
La Mulți Ani, Profesore!
La mai Munți și la mai Mare!
 
 

Prof. Dr. Ing. DHC Ion VISA,
Universitatea Transilvania din Brașov
Membru al Academiei de Științe Tehnice din Romania
 
Am avut șansa de a cunoaște omul Ion Bostan, atât ca om de știință, cât și ca manager al prestigioasei universități din Republica Moldova , Universitatea Tehnica a Moldovei.
Formarea științificăîn Republica Moldova și pe plan internațional prin stagii în Cehoslovacia, Marea Britanie, SUA, Germania, l-au condus pe Dl acad. Ion Bostan spre cercetarea științifică de excelență cu solida fundamentare teoretică și puternic caracter aplicativ, spre inovație și implementarea rezultatelor în mediul economic. Este inventatorul în anul 1979 a unui nou tip de transmisie mecanică care a stat la baza dezvoltării direcției de cercetare științifică cu prioritate mondiala „Transmisii planetare precesionale“,in care împreună cu puternicul colectiv de cercetare științifică, pe care îl coordonează, au fost elaborate și publicate 7 monografii, un mare număr de lucrări științifice (peste 400) și peste 170 de brevete de invenție cu implementări concrete.
Formarea de zeci de generații de tineri în domeniul ingineriei mecanice, crearea și dezvoltarea unui puternic colectiv de cadre didactice cu excelențe competențe didactice și de cercetare științifică, asumarea de responsabilități la nivel de universitate sunt trăsături definitorii ale personalității Dlui acad. Ion Bostan. Ca Rector al Universității Transilvania din Brașov în perioada 2004-2012 am beneficiat de un generos și competent sprijin în managementul universitar, în promovarea colaborării dintre cele două universități, în promovarea la nivel național a unor noi direcții de educație și cercetare (Design Industrial, Ingineria Sistemelor de Energii Regenerabile). Modul de lucru al Dlui academician cu oamenii, înțelegerea problemelor și a greutăților pe care aceștia le aveau, implicarea in rezolvarea problemelor profesionale și sociale, respectul față de studenți și colegi, au constituit pentru mine adevărate modele.
La această frumoasă vârstă doresc Dlui acad. Ion Bostan să se bucure mulți ani de aici încolo de aceste remarcabile realizări și recunoaștere, de respectul celor dragi, de sănătatea necesară continuării la același nivel a activităților profesionale, de menținere a conceptului „regenerabil” în colaborarea dintre colectivele noastre.
La Mulți Ani, Domnule Academician!
 
 
 

Dr. Petru TODOS,
Profesor universitar, UTM
 
Pe parcursul întregii perioade (puţin peste 20 de ani) cât am activat în echipa managerială a rectorului Universităţii Tehnice a Moldovei, am observat că pentru academicianul Ion Bostan soarta viitoarelor generaţii de ingineri a fost întotdeauna un credo. Primul obiectiv cu care şi-a început activitatea în funcţia de rector al Universității Tehnice a Moldovei (pe atunci, Institutul Politehnic din Chişinău) a fost crearea unei şcoli inginereşti cu instruirea în limba neamului şi orientată spre valorile tradiţiilor europene. Schimbarea denumirii instituției a fost o problemă relativ uşoară în comparaţie cu cele ce urmau – realizarea schimbărilor de conţinut, transformarea UTM într-o instituţie cu adevărat naţională, care să promoveze limba maternă, tradiţiile şi cultura neamului, să introducă noi elemente specifice învăţământului universitar – formarea fundamentală a specialiştilor pătrunsă de umanism şi responsabilitate socială şi de mediu. 
Promovarea vectorul european în învăţământul superior din RM a devenit posibilă graţie aderării republicii noastre la Procesul Bologna, prin decizia Summit-ului de la Bergen (2005). Rectorul UTM a asistat la acest act normativ de importanţă crucială pentru sistemul de învăţământ superior din ţară în ansamblu. Fiind membru al Colegiului ME, dumnealui a contribuit la accelerarea procesului de implementare. La 1 septembrie 2005 studiile au demarat în conformitate cu cerinţele Bologna: ciclul 1 – licenţă şi ciclul 2 – studii de master. Dar doctoratul a rămas în continuare sub tutela Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Au fost necesare eforturi considerabile pentru a aduce studiile de doctorat în cadrul sistemului de învăţământ. În rezultatul realizării unui proiect TEMPUS, condus de academicianul Ion Bostan şi profesor universitar Jean Barloy (Franţa), au identificat un concept de implementare a ciclului 3 prin scoli doctorale. Prin hotărârea Senatului din octombrie 2008 la UTM, în Republica Moldova, a fost instituită prima şcoală doctorală, în inginerie. În scurt timp, chiar şi cei mai înverşunaţi oponenţi au devenit credincioşi susţinători ai acestui mod de pregătire a doctorilor în ştiinţe pentru învăţământ şi cercetare.
În anii 1992-2015, graţie insistenţei rectorului Ion Bostan şi activităţii echipei sale managerial, UTM a aderat la Programele internaţionale, finanţate de UE: „Erasmus+”, „TEMPUS”, „CEEPUS” şi „Agenţia Universitară a Francofoniei, profesorii şi cercetătorii, executând sute de proiecte didactice, ştiinţifice, de fortificare a bazei tehnico-materiale şi de mobilitate a corpului profesoral şi studenţilor. Tot în această perioadă a fost spartă „cortina de fier” a URSS, şi de-a lungul anilor, au fost încheiate peste 70 de acorduri de colaborare bilaterale şi multilaterale cu partenerii externi din instituţii de învăţământ şi cercetare din România (39 de entităţi), Ucraina (15), Franţa (14), Federaţia Rusă (8), Italia (7), Germania (4), Bulgaria (4), Azerbaidjan, Austria, Canada, Coreea de Sud, Croaţia, Danemarca, Kazahstan, Letonia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Republica Cehă pe dimensiunile de pregătire a inginerilor, cadrelor ştiinţifice şi reciclare a corpului profesoral, organizarea în comun a conferinţelor, expoziţiilor, concursurilor şi altor activităţi, efectuarea vizitelor reciproce la faţa locului pentru a studia experienţa partenerilor.
Dragă coleg, cu prilejul aniversării a 70 de ani din ziua naşterii şi peste 50 de ani de activitate didactico-ştiinţifică, Vă dorim să fiţi și în continuare fidel crezului vieţii – inginerii au fost, sunt şi vor rămâne forţa motrice a societăţii.