Acad. Ion Bostan: „Interesul meu pentru tehnică şi inginerie, probabil a fost plămădit de tata. Demersul pentru inginerie vine de la tata, iar neosteneala - de la mama, astfel am însuşit că succesul este transpiraţie, care costă mult mai mult decât inspirația.
Academicianul Ion Bostan, doctor habilitat în științe tehnice, inventator și rector, nume notoriu în domeniul științelor tehnice și inginerești, va păși, către acest sfârșit al lunii lui Cuptor, cuptor și la propriu, în familia septuagenarilor. Făcând o retrospectivă a itinerarului vieții și activității sale, descoperi că Omul Ion Bostan, născut în zodia Leului, s-a aflat într-o permanentă competiție cu sine însuși, încercând mereu să se autodepășească, că na, Omul a și fost creat de Dumnezeu cu această năzuință, adică, cu capacitatea de a se autodepăși. Desigur, acest enunț ar putea încadra şi unele excepții, însă nu este despre protagonistul schiței noastre și prezintă mai curând o regula decât o excepție. Bineînțeles că sunt mulți oameni care îşi iubesc meseria şi o consideră vocație, iar acest lucru se vede în calitatea lucrului pe care îl produc. Unii din ei muncesc din vocație și plăcerea de a-și vedea rezultatul muncii făcute bine, alții aspiră toată viaţa la titluri nobile şi se cred iscusiți. La academicianul Bostan însă toate au avut o naturalețe și o rânduială, cum s-ar spune. Și aici ne vom opri mai mult pentru a deveni și noi un pic mai „tehnici”.
Când a apărut pe lume, a fost primit ca o ploaie binefăcătoare pentru părinți. A mers la școala din satul Brânza, un sat cu tradiții de pe malul Prutului din Cahul, a învățat bine, deși se spune că băieții nu prea au aplecare către carte, nu era și cazul lui Ionică. Mai făcea el și năzdrăvănii, mă rog, ca toți băieții, dar la învățat era de neîntrecut. Alergatul prin râpele adânci ale satului (le-am văzut personal cu colegii când am avut onoarea să-l însoțim pe dl academician în satul său de baștină), dar și invențiile sale, încă de pe atunci (!), de a păcăli santinele de la hotar pentru a prinde pește, împreună cu fratele mai mare Anton, deteriorarea difuzorului pentru a vedea de unde apar vocile în el și multe alte năzbâtii care finalizau cu sfânta vărguță, îi ținea mai mereu pe jar pe părinții Anton și Vasîlca. Așa sau altfel, tatăl se mândrea cu el, pentru că era harnic și curios, iar dragostea pentru tehnică, viitorul inginer, tot de la el a deprins-o, tatăl său fiind cel mai cunoscut mecanizator din sat. Pasiunea nestăvilită pentru făcut și desfăcut motoare și alte construcții, l-a dus la școala medie internat din Cahul, unde-și va cultiva cel mai de preţ har al lui – modul de gândire și aplicare, iar de acolo pană la specialitatea dorită „Construcții de mașini a Institutului Politehnic (pe atunci) din Chișinău, rămăsese doar un pas. Trei ani la Uzina „Moldovahidromașina”, după repartiție, l-au recomandat pe tânărul promițător pentru a-și perfecționa studiile la o scoală superioară de ingineri din Moscova. Poate că anume acei ani, munca cu dedicație, imaginația și talentul i-au fost cei predestinați parcursului său ulterior către miraculoasa muncă de cercetare, devenind inventator de marcă, recunoscut în țară și în lume, or, motto-ul academicianului Ion Bostan „Imaginaţia şi talentul sunt daruri divine, dar nu costă nimic fără transpiraţie şi efort”, sunt edificatoare în sensul plin al cuvântului.
În vârtejul informațiilor care se perindă peste tot, este mereu în căutare de sine, muncește, muncește mult, modelându-şi fiinţa şi călindu-şi caracterul prin muncă asiduă, adesea zorii găsindu-l la masa de scris, susține teze de doctor, de doctor habilitat, scrie articole, cărți, participă la evenimente științifice naționale și internaționale de rezonanță, își asumă convingeri, devine rector al instituției pe care a absolvit-o, Universitatea Tehnică din Moldova, membru corespondent, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, iar șirul poate continua. Într-un limbaj mai cald, dar, deopotrivă, important și mai ales, sensibil, menționăm și faptul că acad. Ion Bostan este cetățean de onoare al satului de baștină, Brânza, revenirea la baștină a consăteanului fiind de fiecare dată o sărbătoare în sine. Faptul că este un fiu vrednic al satului și o mândrie a comunității, administrația locală a decis ca liceul din sat, precum și o stradă care străbate practic tot satul, să poarte numele academicianului Ion Bostan. Ce onoare, totuși, și ce emoții trebuie să te încerce, când ești apreciat în fapt de baștina ta…
Și ca să revin la gândul că la acad. Bostan toate au avut o naturalețe și rânduială, savantul fondează o nouă direcţie ştiinţifică în construcţia de maşini, recunoscută la scară mondială – transmisiile planetare precesionale, bazate pe un nou principiu de transformare a mişcării, cu avantaje excepţionale faţă de transmisiile clasice, avantaje care au favorizat implementarea lor în cele mai diverse domenii: tehnica cu destinaţie generală, tehnica cosmică de zbor, roboţii, mecanica fină etc. Şi dacă tot suntem în acest amalgam de termeni științifici, mai greu de înțeles pentru umaniștii de formație, suntem conștienți că această ştiinţă este o artă a creaţiei care se numește inventică, iar aici sentimentul de conștiință trebuie să lucreze pentru expresia bine cunoscută a lucrului bine făcut. Un termen biblic ne sugerează că, caracterul se şlefuieşte prin muncă, iar aceasta l-a făcut pe acad. Bostan să se afirme şi în domeniul sistemelor de conversie a energiilor regenerabile – eoliană, hidraulică, solară etc., fiind invitat în cele mai de prestigiu centre de cercetare din întreaga lume. Dar, acad. Ion Bostan rămâne legat de pământurile natale, rămâne la Alma Mater, unde pune umărul și toată priceperea la dezvoltarea învățământului tehnic superior, la dezvoltarea și prosperarea științei inginerești în țara sa, or, un pedagog de sacrificiu sau de vocație, este cu adevărat fericit, nu doar când i se majorează salariul, deși nu ar fi un lucru de neglijat, dar, mai ales, când se simte ca într-o Cetate în instituția în care lucrează. Sau, poate fiind un fidel al climatului universitar care i-a înnobilat ființa, i-a deschis calea spre afirmare, a luat-o ca pe o datorie pe care dorea s-o întoarcă, contribuind substanţial la pregătirea mai multor generaţii de cercetători, ingineri cu o contribuţie importantă la sporirea prestigiului domeniului, muncii intelectuale de creație. Chiar dacă unele elaborări i-au adus satisfacție și împliniri, altele neplăceri, academicianul și-a continuat crezul, iar certitudinea că va izbuti, căci nu în zadar e Leu de zodie, nu l-a abandonat. Medaliile, decoraţiile și toate onorurile cu care a fost distins în trecerea anilor, vin în confirmarea celor enunțate.
Astăzi, acad. Bostan, același mereu preocupat de creație și inventică, este un nume de mare calibru în știința inginerească, o personalitate recunoscută și respectată de întreaga comunitate academică și universitară din țară, un savant cu renume mondial. Îl vedem plasat în fruntea Centrului Național Tehnologii Spațiale din cadrul UTM și se îngrijește în continuare cu același elan și pasiune să nu sece izvoarele creaţiei, într-un domeniu, în care a muncit toată viața, a adus contribuţii remarcabile, graţie muncii determinate, dar şi harului cu care l-a dăruit Dumnezeu. S-ar părea că de aici încolo ar putea duce o viață în tihnă, căci palmaresul său e și așa arhiplin cu de toate, dar aflăm că pasiunea de la natură e mereu vie şi se manifestă din plin, iar în curând ne va surprinde cu încă două noi volume, care vor cuprinde rezultatele ultimelor cercetări.
Cu prilejul frumoasei aniversări, care deja semnalează apropierea, l-am invitat pe academicianul Ion Bostan să ne surprindă și cu alte întâmplări din viața sa, pe care le povestește cu atâta har de-ți vine să-l asculți la nesfârșit, să ne mai facă vreo incursiune în cariera sa de-o viață dedicată științei și creșterii noii generații de specialiști, să mai de-a din casă câte ceva despre destinul care l-a dăruit cu o familie minunată, despre cei doi feciori, unul dintre care știm că i-a călcat pe urme și este o mândrie a familiei, celălalt fecior, găsindu-și vocația în muzică. În acest sens, l-am rugat pe dl academician să-și lase și vocea interioară să vorbească un pic, să creeze o tensiune, dar pozitivă, a sufletului, căci, trăind într-o lume aproape surdă, se pare că toţi comunică, dar aproape nimeni nu aude. Și ar fi păcat.
A consemnat:
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
Stimate Domnule academician Ion Bostan, în curând veţi marca un frumos popas al vieții, pășind cu verticalitate pragul septuagenarilor. Despre faptul că sunteți un exponent de marcă al elitei științifice din tara, că sunteţi un savant de notorietate, apreciat în lume pentru descoperirile Dumneavoastră, începând cu transmisia planetară precesionale, despre activitatea, în calitate de rector a Universității Tehnice din Moldova, autor de multiple lucrări științifice şi invenții. Șirul poate continua, s-au scris multe articole, au apărut multe interviuri, reportaje tv, astfel încât nu ne-am dori să Vă mai obosim. Chiar dacă și curiozităţile noastre își dau ghes și vor să iasă din anonimat, vom merge pe drumuri mai puțin bătătorite. O să începem prin a Vă întreba, acum la 70 de ani aproape împliniți, care-i rostul vieții unui Om de știință? Cum tratați filosofia vieţii unui savant, manager, profesor universitar?
Zilele acestea, fiind în corpul administrativ al UTM de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 168 am dat cu ochii de Pendulul Foucault, pe care l-am conceput şi proiectat cu câţiva studenţi şi cadre didactice tinere în anul 2008., care ani la rând, zi şi noapte, înregistrează rotirea planetei Pământ prin rotirea în contrasens a planului său de osclilaţii. Metaforic vorbind, aş compara viaţa unui Om de ştiinţă cu funcţionarea Pendulului Foucault, care va înceta să-şi rotească planul de oscilaţii doar în cazul în care se va opri înseşi rotirea Planetei Pământ. Atunci cu certitudine va dispare şi viaţa civilizaţiei pământene…
Filosofia vieții savantului aş asocia-o cu două percepții ale vizitatorului, care urmărește oscilațiile Pendulul Foucault. Prima este simplă din care fiecare înțelege că Pământul totuși se rotește. A doua percepție tine de conținutul constructiv-funcțional ascuns pe care-l înțeleg doar inventatorii acestuia și știu cum se pot înregistra anomaliile oscilațiilor lui în cadrul eclipselor de lună şi soare, care probabil influențează acumularea energiei în plăcile tectonice şi declanșarea cutremurelor de pământ. Doar inventatorii Pendulului cunosc, că sub podeaua Pendulului există o mașinărie pentru rotirea ecranelor cu cifre, în pod există o altă maşinărie cu 8 lasere pentru controlul şi dirijarea impulsurilor la fiecare semioscilație a Pendulului.
Aidoma este și viața omului de știință la prima vedere este haina, zâmbetul, vorba, expresia feței și manierele. Mai apoi sesizăm și percepem orizontul şi temeinicia cunoştinţelor omului de ştiinţă, frământările lui, atitudinea de tot ce-l înconjoară. Vorbind despre filosofia vieții mele ca om de știință, tinerilor ingineri și savanți în devenire le-aș spune, că pe 31 iulie voi împlini aceiași 70 de ani și chiar dacă nu am fi avut în Chișinău un Pendul Foucault, dar avându-l cel puțin vom urmări încontinuu rotirea Planetei Pământ.
Care credeți că a fost realizarea, care V-a adus, totuși, recunoașterea națională și internațională, dar și marea satisfacție că ați făcut alegerea corectă în viață și că V-ați materializat aspirațiile?
Marea mea satisfacție este afirmarea în timp a Universității Tehnice – unica instituție de învățământ ingineresc din țară. Doar la un an și patru luni după proclamarea Independenței Republicii Moldova, Senatul Institutului Politehnic mi-a încredințat funcția de rector. Consider, că în primii 5 ani cea mai mare realizare a fost menținerea universității pe linia de plutire printre ”ghețarii” acelor timpuri de schimbări radicale politice, economice și sociale.
Punctate succint, realizările de fond doar din primii 5 ani ar fi: Trecerea învățământului ingineresc la studiul în limba română; Extinderea instruirii inginerești de la 27 la 68 de specialiști. Astfel a fost stopată migrația excesivă a specialiștilor din exterior și asigurată Independența țării în cadre inginerești pentru ramurile de bază ale „Economiei Naționale”; Spargerea vacuumului relațiilor interuniversitare cu extindere către universitățile occidentale și din România; Identificarea și punerea în aplicare a managementului universitar bazat pe schimbările evolutive din societate printre care: trecerea la relațiile de piață, dispariția bruscă a complexului industrial, diminuarea drastică a finanțării învățământului superior, pierderea bruscă a prestigiului specialităților inginerești, etc.
Păstrarea universității pe linia de plutire în aceste condiții devastatoare, dar crucial de importante pentru afirmarea tânărului nostru stat o datorez muncii asidue a fiecărui cadru didactico-științific, personalului auxiliar și administrativ, fapt pentru care, închinându-mă, le mulțumesc. Grație eforturilor în ascensiune, efectivul de studenți a universității crește de la 6900 în anul 1991 până la 24500 în anul 2008, iar astăzi Universitatea Tehnică se menține pe poziții de cea mai vizibilă printre universitățile sistemului educațional național.
Cele relatate mai sus totalmente se referă și la cercetarea științifică, reiterând doar ca conform estimărilor recente de pe platforma Google-scolar, Universitatea Tehnică după numărul citațiilor de 14200 se plasează pe locul 2126 printre universitățile din lume, devansând următoarea universitate din Republica Moldova care are 3900 puncte, plasată pe locul 5200 din lume. Referindu-mă la descoperirea și invenția prin care m-am afirmat în cercetare, desigur că este Transmisia Precesională inventată în anul 1983 cu prioritatea din mai, 1981.
Atunci când cineva nu te cunoaște, puterea exemplului personal este acel care mobilizează pe cei din jur, iar unul dintre principiile lui Einstein era să nu încerci să devii un om de succes, ci un om de valoare. Că ați devenit un om de succes, vorbesc faptele Dumneavoastră, or, cele mai frumoase cuvinte sunt faptele. Dar care sunt valorile după care Vă conduceți în viață? Ce le-ați recomanda celor în devenire?
Aș puncta câteva principii-valori acumulate din experiența mea de peste 50 de ani, pe care le recomand cercetătorilor în devenire: Să duci lucrurile până la capăt și înțelege că lucrul făcut pe jumătate este o pierdere de timp; Să nu te temi de greutăți și să te conduci de crezul, că Inginerul le poate face pe toate; Visează și insistă să-ți realizezi visul. Iar celor cărora le este hărăzit să conducă o echipă mare sau mică le recomand: Să vadă scopul și obiectivele, să facă ca toți membrii echipei să creadă în rezultatul final; Lucrul în echipă are succes dacă mobilizezi pe fiecare în ceea ce face mai bine; Efectul major al mobilizării este exemplul personal. Aceste principii-valori sunt specifice ingineriei unde lucrul în echipă este definitoriu, iar rezultatele fiecăruia influențează rezultatul colectiv final. Consider că acestea sunt cele mai importante valori de conduită în științele inginerești, pe care le-am acumulat pe parcursul vieții.
Ştiinţa azi. Cum este ea? Şi aici nu aş vrea să trasez anumite paralele, dar acum, când societatea noastră este bulversată de reforme care mai de care mai deocheate, pe care le vrem democratice, când legile se modifică de la zi la zi, ceea ce nu totdeauna poate garanta schimbări spre bine, cum e să fii om de ştiinţă?
Marele fizician F.J-Curie spunea „Ţara care nu-şi dezvoltă ştiinţa se transformă inevitabil într-o colonie.” Noi suntem pe această cale, noi înșine ne-am croit-o prin reformele de pionerat, promovate altfel spus, ca la nimeni. În 2004, politicul a distorsionat sfânta sfintelor - modalitatea de finanțare a cercetării bazată pe performanta și transparență, impunând un alt mecanism de finanțare, ca la nimeni, prin intermediul unei instituții, ea înseși fiind abilitată cu cercetarea. Aici a fost îngropată marea piatră a discordiei. Înlocuind performanța și transparența cu viziunea politicului, astăzi radical s-au schimbat valorile. Omul de ştiinţă nu mai are nici o valoare, ci dimpotrivă a ajuns să fie blamat; inclusiv de mass-media și societate. În consecinţă, numărul cercetătorilor drastic a scăzut de la 33.000 în 1991 până la 2900 în prezent; Tineretul categoric nu vine în cercetare, evoluție, care duce spre o colonie. Nu se atestă premise pentru a schimba atitudinea mediului de afaceri faţă de cercetători şi cercetare etc. În schimb, în van trâmbițăm despre crearea societății bazată pe cunoaștere. În realitate noi creăm o societate antipod celei declarate.
Ce ar trebui să facem pentru a ne găsi un loc sub soare și într-adevăr să creăm o societate bazată pe cunoaștere?
Dacă ne dorim un loc sub soare în rând cu lumea civilizată sunt necesare câteva lucruri foarte clare:
-Domnii politicieni trebuie să mărească finanțarea cercetării de la 0,34% din PIB în prezent până cel puțin la 1% din PIB. Doar astfel vom putea fortifica potențialul științific cu atragerea masivă a tineretului, ca mai apoi să majorăm atragerea fondurilor de finanțare din exterior.
-Să elaborăm și să punem în aplicare un mecanism de selectare a proiectelor pentru finanțare bazat pe performanțe și transparență.
-În structura instituțională de management financiar trebuie să creăm o structură independentă pentru expertizarea rezultatelor proiectelor finanțate.
-Să se creeze un fond pentru stimularea și promovarea către implementare a 2-3 proiecte anual din rândul celor mai performante, anterior finanțate pentru pregătirea tehnologică a implementării.
Ca să redau pe înțelese situația finanțării cercetării în Republica Moldova, închei cu a spune că cercetarea ştiinţifică la UTM după implementarea Codului cercetării în a. 2004 a fost finanţată cu doar (6-8) mln pe an ce constituie de 26 de ori mai puţin în comparaţie cu a. 1989.
Dle academician, se zice că totul în acest univers e matematică. Dumneavoastră aţi putea, pe bună dreptate, să replicați, că totul e inginerie. Întrebarea este, de unde acest neostenit demers în gândire inginerească?
Se spune că matematica este mama ştiinţelor, dar în realitate totul e inginerie… Nimeni nu poate contesta că cele 100 de invenţii ale secolului trecut care au schimbat lumea şi viaţa Omenirii - de la invenţia maşinii de spălat în 1901 până la explozia Internetului către sfârşitul mileniului, fără excepţii au fost valorificate de către ingineri. Să luăm exemplul laserului. La început au fost teoria radiaţiei a lui Max Planck, apoi principiile enunţate în 1916 ce către Albert Einstein, au urmat imaginațiile fantasmagorice ale inginerului Garin, publicată în 1927 și premiul Nobel în 1964. Dar totul rămăseseră pe hârtie până la implicarea inginerilor. Astăzi nu există nici un domeniu al activității umane fără tehnologii Laser, toate fiind produse ale creației inginerești.
Deci, ingineria este izvorul bunăstării civilizaţiei şi aparţine viitorului. Interesul meu pentru tehnică şi inginerie, probabil a fost plămădit de tata, care a lucrat pe primul tractor universal adus în sat şi vine din copilăria petrecută printre fiarele, tractoarele, motoarele, maşinile păstrate în nesezon în curtea părintească. Demersul pentru inginerie vine de la tata, iar neosteneala de la mama, care îmi tot spunea „Ionică, nu sta, că-ţi stă norocul”, astfel am însuşit că succesul este transpiraţie, care costă mult mai mult decât inspirația.
Se întâmplă adesea să regretăm nu ceea ce am făcut, dar, mai curând, ceea ce am fi putut face și nu am făcut. Făcând o retrospectivă, într-un moment de maximă sinceritate, pentru ce regretați? Ați reușit să definiți conceptul de „prea târziu”? Dacă să o începeți de la început, cum veți proceda? Cu certitudine, ca orice om, în activitatea mea de aproape 50 de ani în educație – cercetare și 23 de ani în funcție de rector, găsesc mult loc atât pentru ceea ce nu am făcut, cât și pentru regrete și pentru senzația „prea târziu”. Ce am izbutit să realizez la UTM fiind în funcție de rector plenar le atribui întregului colectiv, iar cele nereușite desigur le atribui personal mie, ca rector. Dacă un colectiv sau câteva persoane îți încredințează ceva, fii gata să-ți asumi toate eșecurile și nereușitele. Întorcându-mă în timp, cu 50 de ani în urmă, acum găsesc loc și pentru dezamăgiri și regrete că unor persoane le-am acordat prea multă încredere, cât și pentru senzația de ”prea târziu”. Regret, că prea târziu am plecat din funcția de rector, trebuia să mă opresc doar la două termene. 23 de ani au fost un sacrificiu prea mare pentru familie, copii, inclusiv părinți. Dar cu toate acestea trebuie să recunosc că ajungând la vârsta de 70 ani mă simt un om împlinit și dacă ar fi să o iau de la început, aș alege din nou profesia de inginer constructor de mașini.
Viața e o școală dură și despre aceasta ni se predică mai mereu. Dumneavoastră cum V-ați apărat de invidia și orgoliile aparente ale celor din jur? Sau avea dreptate Dostoievscki, când spunea că oamenii sunt făcuți ca să se chinuie unii pe alții?
Dacă mă credeți, eu nu cunosc ce este invidia. Probabil, este o urmare la sfatul medicului-chirurg, prof., dr. hab. Pavel Ciobanu cu care lucram în anii 1979-1981, la aparatul Elizarov pentru osteosinteza extra focală a fracturilor osoase. Intuiesc că profesorul, auzind ceva despre mine, într-o zi îmi spune: „Ioane, dacă sesizezi că cineva te invidiază, bucură-te, înseamnă că este pentru ce”. Probabil, că aceste spuse s-au lipit bine de mine pentru tot restul vieții. Succesele oricăruia mă bucură, tratându-le ca și pe succesele mel personale. Cred că Dostoievscki s-a referit la relațiile dintre oameni în epoca și mediul în care a trăit el însuși. Consider că în epoca modernă marea majoritate a oamenilor sunt concepuți și se formează pentru a genera lucruri de utilitate comună și nu pentru a se chinui unii pe alții.
Domnule academician, ce Vă poate trezi neliniștea Dumneavoastră?
Vă mulțumesc pentru această întrebare. Sincer. Neliniștea pentru viitorul copiilor și nepoților noștri. Cum va arăta meleagul nostru peste 10, 20, 50 de ani. Tendința sub toate aspectele o văd copleșitor de negativă. Exodul masiv a elitei tineretului peste hotare, depopularea satelor, orășelelor și chiar a orașelor mai mari sunt fenomene strigătoare la cer, care pentru orice om provoacă neliniște. Majoritatea satelor se ruinează, devin tot mai pustii, se închid școlile și grădinițele de copii. Aceasta este cea mai gravă problemă a societății noastre, din care derivă absolut totul – educația, sănătatea, cultura, economia, într-un cuvânt viitorul nostru. Pleacă cei mai buni, prin aceasta sărăcim intelectual, cultural, creativ, economic, demografic. Este regretabil că noi foarte puțin discutăm despre aceste fenomene, despre consecințe, soluții și, în final, despre ce ar trebui să întreprindem.
Care a fost rolul familiei în tot ce ați realizat Dumneavoastră?
Prima și cea mai reușită a fost alegerea și unirea destinului cu viitoarea soție, Dorina Odainîi. Ea este Doamna care știe să mențină cu iscusință flacăra aprinsă în căminul familial. Îmi este cea mai dorită, duioasă și grijulie femeie, care m-a fericit cu doi feciori excepționali - Viorel și Marcel. Soția a știut să dozeze copiilor noștri duioșia de mamă, care în lipsa mea izbutea să le ceară din numele tatei responsabilitate și purtare bună, ea a fost și este ,,Motorul” familiei (de modelul Mercedes). Soția, Dorina, în primăvara anului 1980, a avut decisiva influență să rămân în cercetare, în universitate. Pregăteam un raport de aprobare a viitoarei teze de doctor habilitat. Cu câteva zile înainte de seminar, găsesc informația că transmisia cicloidală, care consideram că eu am inventat-o, de facto, fusese inventată încă în anul 1928 de către inginerul german Lorenz Braren și îi purta numele. Transmisia cicloidală fuseseră descoperită în construcția avionului de luptă german Focky-Wolf-150 doborât în Belarus și ulterior spionată de către inginerul rus B. Shannicov, publicând conceptul acesteia în monografia sa din anul 1948 ș.a.m.d. După primirea informației am plecat de la catedră, am căzut într-o depresie totală, m-am îmbolnăvit… Peste două săptămâni de izolare totală a intrat în rol soția, intuind evoluția proastă a lucrurilor. Altă soție mi-ar fi spus… „Așa am știut că tu nu ești bun de nimic…” Dar ea nu. La început m-a luat cu binișorul spunându-mi … tu deja ești doctor în științe, ai doar 30 de ani, totul îți este înainte. Văzând reacția mea neadecvată, după câteva clipe au început țipete isterice... Tu ai copil mic, nevastă tânără ș.a.m.d. Timp de o oră cât a durat atacul, parcă, m-am trezit dintr-un somn tulburător. A doua zi m-am întors la catedră. Peste câteva zile a apărut ideea unui nou concept de transmisie – Transmisia precesională.
Într-adevăr, copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le utem vedea, cel puțin, așa afirmau înțelepții timpurilor. Dacă putem reveni cu unele precizări, cine sunt copiii academicianului Bostan, chiar dacă intuiesc un zâmbet al Dumneavoastră care mi-ar sugera: chiar e neapărată această precizare…?
Cea mai mare realizare și mândrie a familiei sunt copii noștri - Viorel și Marcel. Mă mândresc cu poziția lor civică, cu independența lor, cu felul și modul de abordare a problemelor. Tot ei sunt cei care mă înaripează cu discuțiile între ei. Sunt mândru că am ajuns să învăț multe de la ei - de la Marcel din ale vieții moderne; de la Viorel, din domeniul ingineriei mecanice și a matematicilor speciale. Diferența de vârstă între Marcel și Viorel este de 10 ani. Viorel este rector la UTM, om de știință, iar Marcel este muzician, om de creație. Nici diferența de vârstă, nici profesiile nu-i despart, dimpotrivă, îi unesc. Ambii discută cele mai diverse probleme social-culturale, educaționale, economice, uneori și politice, discută viziuni și puncte de vedere despre viitor de pe pozițiile timpurilor în care s-au maturizat. Sunt mândru de ei când discută și probleme ce trec reciproc hotarele profesiilor lor, uneori... cu scântei. În aceste cazuri prefer să fiu spectator.
Cum Vă împăcați cu spusele unora că ar fi existat „conflict de interese” la alegerea feciorului Viorel în calitate de rector al UTM?
Viorel Bostan este unul din cei mulți absolvenți cu medalii de aur plecați peste hotare, care peste 15 ani de studii în România (L+M), SUA (doctorat) și Germania (stagiune) s-a întors acasă.
În 2015, având încă doi contracandidați a participat în alegeri cu votul secret a 876 de alegători – toate cadre didactice titulare. În perioada de organizare a alegerilor eu m-am retras din funcție și împreună cu prorectorii numiți de mine în funcție nu am participat la organizarea alegerilor și la votare. Viorel Bostan prin vot secret, în primul tur a fost votat de 72,8% din electori. Astăzi, vă mărturisesc că sunt mândru de faptul că prof. univ., dr. hab. V. Bostan reușește să îmbine în măiestria de a conduce o universitate locală cu cele văzute, simțite și utilizate în Occident. Timpul confirmă și demonstrează acest fapt. Eu sunt împăcat cu gândul că nu am încălcat dreptul constituțional a unei persoane de a fi ales pe cale democratică în orice funcție, inclusiv în cea de rector.
Cum arată tărâmul fericirii Dumneavoastră deja am înțeles. Dar aici curiozitatea mea îmi dă ghes să întreb, ce mai conţine viaţa acad. Ion Bostan în afară de inginerie? Sau, mai exact, cum vă consumaţi timpul liber, tot prin laboratoare, cu prietenii sau poate cu nepoţeii?
Mărturisesc că viaţa mea în afară de inginerie, este tot inginerie … După 23 de ani de rectorie, când cercetarea o făceam în restul timpului, s-au acumulat multe proiecte despre care nu obişnuesc să vorbesc cu … voi face, voi realiza, totul la timpul său. Înainte nu conştientizam că nepoţeii sunt atât de dulci şi interesanţi prin eu-ul lor. De la feciori am nepoţeii Paul şi Matei şi o nepoţică Sanda. Nepoţeii sunt la vârsta când învaţă să vorbească. Când îi întreb ce mai faceţi, pe rând îmi răspund, facem proiecte, bunele, că e pe sfârşite construcţia aeroportului, cosmodromului sau a camionului, sau a garajului multietaj etc. Când vin la mine se înghesuiesc să-mi ocupe biroul, rugându-mă să ies din birou şi să nu-i încurc să lucreze. Sănduţa este extraordinară la carte, sociabilă şi de ajutor mamei… Despre ea vă spun doar un caz: Dânsa, funcție de vârstă m-a angajat ca aviator, apoi învăţător, cumpărător de produse din magazinul ei. Într-o seară când avea 6 anişori veni rândul ghicitorilor nu din cărţi și fără indici ”mură-n gură”, dar inventate, că doar tu am aflat eşti inventator. Am inventat ghicitoarea:
La înfăţişare sunt asemănătoare,
Poartă nume, doar cât zboară,
Mama lor dă viaţă tuturor!
Peste câtva timp îmi sună de acasă. Bunele, am ghicit-o! Este fulgul de nea! Da, Sanduţa, aşa este, dar eu am avut în vedere picătura de apă! Bunele, nu-mi căuta nod în papură, picătura cade, dar tu ai spus zboară. Aceasta-i nepoţica Sanda, acum are 12 anişori, în vacanţă lucrează voluntară, undeva spală veselă.
Am avut onoarea să Vă însoțesc și în satul de baștină, Brânza, r-nul Cahul, la un eveniment de mare angajament și am rezumat că sunteți o suma de binecuvântări. O scoală în sat care Vă poartă numele, o stradă în sat care Vă poartă numele, cetățean de onoare al satului, sat în care ați realizat mai multe din proiectele Dumneavoastră, unul din ultimele proiecte de suflet fiind inaugurarea, în premieră pe țară, a unui Planetariu. Cum e să simți un atare respect și onoare a rădăcinilor? Ce sentiment încercați când sunteți întâlnit cu pâine și sare la sărbătorile localității?
Desigur, încerc sentimente omenești, dar cu un semn de întrebare, dacă în replică am făcut ceva sau totul pentru băștinașii mei. Mărturisesc că încerc sentimente a datoriei neîmplinite față de părinții mei, pe care îi vizitam doar atunci când aveam timp și nu întotdeauna când ei ne așteptau la poartă. Întotdeauna îmi amintesc de prima mea învățătoare, Maria Minovna Onofrei, care m-a învățat să țin creionul în mână, de înțelepții mei profesori, pe care ori de câte ori, noi, elevii îi întâlneam, ne scoteam căciulile în semn de recunoștință. Mereu încerc sentimente de datorie pentru baștină și sătenii mei.
Ce ați mai moștenit de la blajinii Dumneavoastră părinți? Spun asta pentru că atunci când am mers în satul de baștină, am reușit să vizităm casa părintească, mormântul părinților cu inscripțiile biblice gravate în piatră, lăsate aproape ca testament pentru copii, am fost în ospeție la fratele Dumneavoastră, Anton, care a rămas ca un reper al neamului Dumneavoastră.
Fratele Anton reprezintă rădăcinile vii ale copacului genealogic al familiei noastre rămase în satul de baștină a buneilor și străbunilor noștri. Părinții noștri, la general vorbind, pentru copiii timpului plecați din casa părintească rămân enigma, pe care mulți încercam să le descifrăm doar după plecarea lor în neființă. Spusele se referă și la mama mea care cu o zi înainte de deces, nefiind bănuită de o boală gravă, i-a transmis tatălui scris pe un colț de ziar un verset, spunându-i că dacă moare să rogi copiii să-mi scrie pe piatra de mormânt.
I-am respectat dorința sculptându-i versurile:
„M-am luptat lupta cea bună,
Mi-am isprăvit alergarea,
Am apărat credință”.
Și tata i-a urmat exemplul cu rugămintea să-i scriem versurile:
„Nu te lăsa biruit
de rău,
ci biruiește răul
prin bine”.
Nu în zadar se spune că veșnicia vine de la sate, aș adăuga și înțelepciunea.
Domnule academician, recent în presă s-au strecurat informații cu titlul ,,confidențial” privind lansarea primului satelit moldovenesc. Îmi amintesc că ați condus Programul de Stat privind elaborarea satelitului și este curios să aflăm care a fost experiența în domeniu și care este importanța economică a acestui proiect?
Vedeți, voi jurnaliștii, începeți direct cu importanța economică, dar mai sunt și alte aspecte de importanță cum sunt: educațional, științific, de interes pentru tineret, de semnalare a investitorilor străini că în această țară sunt specialiști care au lansat și un satelit etc. Pe lângă pregătirea alimentației pentru cosmonauți, la UTM s-au dus lucrări de cercetare-proiectare constructiv - tehnologică a componentelor tehnicii cosmice de zbor inclusiv bazată pe utilizarea transmisiilor precesionale, având contracte economice cu Institutul de Cercetări Cosmice, „Cometa” și întreprinderi militare din ex-URSS etc. Începând cu anul 2008, în baza Programului de Stat a fost creată infrastructura de monitorizare, control și dirijare a sateliților, cu centrul din câteva laboratoare specializate unde s-a format un colectiv cercetător cu experiență și tineri cu o pregătire formidabilă printre care conf., dr. N. Secrieru, drd. V. Ilco, S. Condraman, A. Margarint, N. Levineț, A. Martâniuc, V. Melnic, Proiectul fiind coordonat de către rectorul – prof.univ., dr.hab. V. Bostan.
Infrastructura de monitorizare, control și dirijare a zborului sateliților reprezintă Centrul Național ,,Tehnologii Spațiale” cu 6 laboratoare specializate, un cluster de antene telemetrice, 2 observatoare astronomice în Chișinău și Cahul, punctul de sprijin amplasat în incinta liceului teoretic din s. Brânza, Cahul, toate cu conexiune între ele cu fibră optică comutate la Rețeaua Europeană. La 15 aprilie 2019, prin decizia Oficiului Națiunilor Unite pentru afaceri Spațiale, a luat decizia de a lansa cu titlul gratuit, în septembrie 2020, în spațiul cosmic primul satelit moldovenesc ,,TUM Nano SAT” de pe bordul Stației Spațiale Internaționale. Pe 16 mai 2019, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof.univ., dr.hab. V. Bostan a semnat Memorandumul trilateral între Oficiul Națiunilor Unite, Universitatea Tehnică a Moldovei și Agenția Spațială Japoneză care va efectua lansarea satelitului.
Cum veți marca evenimentul aniversar, care iată Vă bate la ușă. Cine vor fi cei care Vă vor fi alături atunci când veți marca popasul septuagenar?
Cunoscându-mă reticent la tot felul de festivități, președintele AȘM mi-a reproșat că contează nu numai decizia mea, dar și a celor din universitate și academie, care mi-au fost alături și că marcarea unei aniversări la 70 de ani este una cu efect educativ pentru cei în devenire. Am hotărât organizarea unor lecturi academice în luna septembrie, fiindcă 31 iulie este în perioada când universitarii sunt obligați să plece în concediu. M-am consultat cu colegii și cred că lecturile academice vor avea loc la 26 septembrie 2019, ora 14:00, la UTM. Agenda o voi comunica-o mai aproape de 1 septembrie. Sper ca alături să-mi fie toți cei apropiați, colegii, dar și inginerii, cărora le voi vorbi în premieră despre câteva proiecte noi.
Domnule academician, Vă mulţumesc mult pentru acest interviu, Vă mulțumesc pentru faptul că ne-ați deschis și un pic portița sufletului Dumneavoastră, pentru timpul prețios acordat, în speranța că ne-a reușit această exclusivitate. Ne-am dori, dar mult de tot, ca acest interviu să schițeze măcar o mică parte din profilul Dvs de autentic savant, vrednic Om, tată, coleg sau, cum ar spune un prieten de-al Dvs, un nume simplu care se regăsește în istoria glorioasă a neamului. Vă doresc sănătate pentru a rămâne şi în continuare un om dedicat profesiei, nobilei activități științifice, dar și minunatei Dumneavoastră familii. Și aşa cum Domnul V-a înzestrat cu acest deosebit har, de a fascina multe generații de discipoli cu lecția demnității umane, cu virtuţi ce armonizează cu viaţa de Om, fiind mai curând un om care a îmbrățișat modestia ca virtute, o să folosesc acest frumos prilej, să Vă doresc sănătate necesară de a Vă bucura mulți ani de realizările Dvs, de recunoașterea și respectul celor pentru care ați constituit un adevărat model de a fi, de a fi în slujba științei și nu numai.
Și eu vă mulțumesc.
|
