Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a avut o întrevedere cu președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice din România, prof. Valeriu Tabără

2019-07-05

 

 
Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a avut, la 5 iulie 2019, o întâlnire cu Domnul Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” din România, profesor universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României" din Timișoara. În vizita sa la Academia de Științe a Moldovei a fost însoțit de vicepreședintele ASAS, prof.dr.ing. Ioan Jelev. La întrevedere au participat acad. Boris Gaina, conducător al Secției Științe ale Vieții a AȘM, secretarul științific general al AȘM, dr.hab. Liliana Condraticova, dr.hab. Vasile Botnari, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.

În cadrul întrevederii, părțile s-au informat reciproc asupra situației existente în instituțiile academice pe care le conduc. În context, președintele AȘM, acad. Tighineanu, a făcut o succintă evaluare a stării de fapt în Academia de Științe a Moldovei, în rezultatul implementării reformei în știință, schimbările care au intervenit, adaptarea la noul format și noile condiții de lucru, agenda curentă de activitate a instituției academice, precum și perspectivele de activitate a acesteia, colaborările în cadrul proiectelor, aspecte privind finanțarea științei etc. Totodată, președintele Tighineanu a făcut retrospectiva ședinței de ieri a Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, la care a fost prezent un grup de academicieni și membri corespondenți, în cadrul căreia au fost discutate problemele actuale din domeniul cercetării și inovării. Academicianul Tighineanu a remarcat că printre subiectele centrale discutate ce au vizat preponderent eficientizarea politicilor de stat în domeniul cercetării și inovării, asigurarea unei finanțări adecvate pentru procesul de cercetare, academicienii s-au pronunțat asupra readucerii în componența AȘM a institutelor de cercetare, preluate în gestionare de către MECC, în 2017.
 
La rândul său, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, prof.univ. Valeriu Tabără a prezentat informații privind stadiul cercetării științifice pe domeniul principal de cercetare, mai exact cercetarea agricolă, din România. „Noi suntem interesați de cercetarea agricolă, România fiind una dintre marele puteri agricole ale Europei, fără de care nu se va putea face o cercetare autohtonă bine pusă la punct. Este acea de a edita și importa toate rezultatele de cercetare pentru agricultura noastră. În contextul schimbărilor care au avut loc la Chișinău, noi suntem susținători neți a ceea ce înseamnă preluarea cercetării științifice de către Academie. Academiile și institutele mari sunt cele care cunosc bine sectoarele și domeniile, nu-i nici într-un caz la minister, fiindcă acolo se fac schimbări rapide, alegeri legate de mișcările politice de alianțe, se schimbă concepția miniștrilor, iar o cercetare agricolă are nevoie de stabilitate, de continuitate a punctat prof. Tabără, specificând că problemele de cercetare nu trebuie făcute pe termen scurt, acestea trebuie să aibă o bază și să se vadă în viitor ce se poate face ca să fie susținute. Făcând trimitere la statutul cercetării în România, președintele ASAS a menționat că a susținut și susține că cercetarea este bine ca să fie încadrată în sistemul academic, astfel încât să poate gestiona programe. „Academia noastră gestionează toate programele de cercetare în agricultură. Adică, partea științifică, chiar dacă nu sunt institute în subordinea noastră, coordonarea științifică este la Academiei de Științe Agricole și Silvice. De la Ministerul Agriculturii preluăm planul sectorial, pe care-l fac unitățile de cercetare ale noastre și este vizat de către Academie pe trei ani de zile, cu contracte pe fiecare an aparte”, a precizat profesorul român.
 
Președinții celor două academii au discutat, de asemenea, și aspecte privind perspectivele și modul de colaborare al instituțiilor academice. În acest sens, președintele ASAS a împărtășit colegilor  din experiența proprie, în special, ce înseamnă programele și proiectele de cercetare pentru agricultură, care presupun anumită specificitate, având în vedere condițiile în care se desfășoară cercetarea, programe naționale susținute de fonduri fie naționale, fie mixte cu susținere internațională, fiind vorba de resursele naturale, solul, apa, biodiversitatea și toate celelalte. În context, s-a propus să fie elaborat un nou proiect de convenție între AȘM și ASAS, convenția urmând să reflecte realitățile zilei de azi, cu problemele și aspectele existente, or, convenția anterioară este semnată 2007, timp în care s-au produs multe schimbări pe toate dimensiunile și în toate domeniile.
 
„Ne dorim ca în Republica Moldova să avem un partener sigur, poate, chiar primul, unul și chiar de foarte mare valoare, luând în considerare faptul că avem 20 de membri de onoare ai ASAS din RM”, a menționat oaspetele român, exprimând doleanța de a deschide o filială a ASAS la Chișinău.
 
Președintele AȘM a mulțumit președintelui ASAS pentru inițiativa de a vizita forul științific suprem din Republica Moldova, pentru experiența împărtășită, pentru deschidere și susținere, exprimând speranța într-o colaborare prolifică de perspectivă care să fie în beneficiul ambelor instituții academice, dar și al cercetătorilor din domeniu.           
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM