Academia de Științe a Moldovei a participat la Zilele Europei la Cahul

2019-05-20

     

     În data de 18 mai 2019, toate drumurile duc spre Cahul, unde se desfășoară Zilele Europei cu o deosebită încărcătură, celebrate tradițional în decursul lunii mai. Evenimentul a adunat în centrul orașului Cahul reprezentanți ai ambasadelor țărilor-membre ale Uniunii Europene, instituții de cercetare și învățământ, oameni de afaceri din Chișinău, Cahul și alte localități, care au venit să-și reprezinte succesele și realizările obținute în rezultatul parteneriatului estic.

     În anul 2019 marcăm zece ani ai Parteneriatului Estic, cinci ani de la semnarea Acordului de Asociere și cinci ani de la liberalizarea regimului de vize. Sunt niște aniversări care lasă cifrele să vorbească de la sine și cu rezultate convingătoare. Posibilitatea cercetătorilor de a accede la programe europene pentru a studia și a face cercetare în diferite centre de excelență din țările europene oferă spațiu și largi perspective de a integra știința în mediul european de cercetare și de a demonstra competitivitatea științei din Republica Moldova în diferite domenii și ramuri.

     La deschiderea evenimentului dedicat Zilelor Europei, Peter Michalko, șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că UE va fi un partener deschis și sincer pentru Republica Moldova și cetățenii ei. O societate modernă poate fi construită având ca fundament dialogul onest, valorile culturale, respectul reciproc, statul de drept, valabile astăzi ca și acum cinci sau zece ani în urmă. În plan științific, șeful delegației Uniunii Europene a punctat oportunitățile oferite de UE mediului academic, științific și didactic pentru aplicare la diferite proiecte și granturi de cercetare, cum ar fi programul Orizont 2020 ș.a. „Uniunea Europeană este aici să vă susțină și să continuăm împreună, fiindcă împreună suntem mai puternici”, a menționat E.S. Peter Michalko.

     Salutând prezența zecilor de oameni veniți la Zilele Europei, Daniela Morari, Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, a subliniat că ideea în spatele acestui eveniment este una simplă, dar foarte esențială. Pacea și prosperitatea în Europa pot fi asigurate doar prin efort comun, încredere, solidaritate și integritate, deziderat devenit pe parcursul anilor o realitate. UE a devenit un model care a inspirat și inspiră mai multe state, inclusiv Republica Moldova. Pentru Republica Moldova Zilele Europei reprezintă spațiul cultural și valoric, o înțelegere a parcursului european și o evaluare a rezultatelor. Formatul Parteneriatului estic oferă celor șase țări din vecinătatea UE dreptul să aleagă propriul drum spre aspirații și necesități, să decidă asupra nivelului și vitezei de cooperare cu UE. Pentru Republica Moldova este important ca Parteneriatul estic să acorde în continuare posibilități de dezvoltare a țării în beneficiul cetățenilor, a remarcat în mesajul său Secretarul de Stat Daniela Morari.

     Cuvinte de salut celor prezenți la manifestare au fost adresate de gazda evenimentului, Primarul orașului Cahul Nicolae Dandiș și de vicepreședintele raionului Cahul Sergiu Drangoi.

     Academia de Științe a Moldovei a fost instituția care a etalat la Cahul, alături de ambasadele țărilor UE și alte instituții, realizările sale în decursul ultimilor ani, prezentând zecilor de vizitatori de diferite vârste mai multe publicații științifice ale academicienilor, membrilor corespondenți și membrilor celor trei secții ale Academiei – Științe ale vieții, Științe exacte și inginerești, Științe sociale, economice, umanistice și arte.
Am fost vizitați la standul AȘM de șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko, Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene Daniela Morari, E.S. Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță, vicepreședintele raionului Cahul Sergiu Drango și alți oficiali de stat, membri ai corpului diplomatic prezenți la Zilele Europei desfășurate la Cahul. Întrebări, răspunsuri, schimb de opinii și perspective de colaborare pe viitor pentru dezvoltarea științei din Republica Moldova – a fost mesajul delegației UE pentru Academia de Științe a Moldovei.

     Pe parcursul desfășurării evenimentului, rezultatele cercetărilor obținute de corpul academic și valorificate editorial în monografii, culegeri și reviste de profil au fost de mare căutare în mediul vizitatorilor. Au manifestat entuziasm mai ales tinerii care își fac studiile la instituțiile de învățământ din Cahul – Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu”, Colegiul de Medicină din Cahul, Colegiul Industrial-Pedagogic din Cahul ș.a. Echipa Academiei de Științe – adjunctul coordonatorului Secției Științe ale Vieții, academician Boris Găină, secretarul științific al Secției Științe Exacte și Inginerești, dr. Adelina Dodon, secretarul științific general dr. hab. Liliana Condraticova – au repartizat vizitatorilor interesați de a se documenta cu privire la activitatea Academiei materiale promoționale și publicații oferite de autori. De asemenea, au răspuns la mai multe întrebări din partea tinerilor și vârstnicilor cu referire la activitățile academicienilor, rezultatele cercetărilor și impactul lor, relația dintre știință și învățământ, mediul de afaceri, economia și cultura țării.

     A fost îmbucurător faptul că revista „AKADEMOS”, fondată și editată de AȘM, a fost una dintre cele mai solicitate publicații, integrând în paginile sale o serie de articole ce vizează mai multe domenii – strategii și politici, evenimente, matematică, fizică, chimie, nanotehnologii, biologie, istorie, istoria științei, limbă și literatură, patrimoniu, artă, noutăți editoriale, portrete ale savanților etc. Astfel, cititorii au obținut posibilitatea de a se familiariza cu unele publicații recente ale cercetătorilor din mai multe domenii, solicitând să ajungă revista „AKADEMOS” mai des la bibliotecile din Cahul. Subliniem că publicația AȘM este acreditată la cele 23 de profiluri științifice și a devenit un suport temeinic și un instrument de lucru pentru mai mulți cercetători și cadre didactice.

     În anul 2018, Academia de Științe a Moldovei a participat la Zilele Europei desfășurate în orașul Ungheni.

Dr. hab. Liliana Condraticova
Secretar Științific General al AȘM