La Academia de Științe a Moldovei a avut loc, la 16 mai 2019, Adunarea Generală Secției Științe Exacte și Inginerești a AȘM. În lista personalului scriptic au fost sunt înscrise 31 de persoane, prezenți au fost 26 membri, ceea ce constituie peste 2/3 din personalul scriptic al membrilor Adunării Generale.
Adunarea Generală a fost prezidată de președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, care a propus spre examinare agenda de lucru, ce include trei chestiuni:
Cu privire la alegerea conducătorului Secției Științe Exacte și Inginerești a AȘM, raportor acad. Ion Tighineanu;
Cu privire la delegarea unui membru al secției în comisia pentru conferirea distincțiilor AȘM, raportor acad. Ion Tighineanu;
Cu privire la rapoartele de activitate ale academicienilor şi membrilor corespondenţi ai Secţiei Ştiinţe Exacte şi Inginereşti pentru anul 2018, raportori membrii titulari și membrii corespondenți din cadrul Secției.
În conformitate cu art. 49 din statutul AȘM, redacție nouă, aprobat prin hotărârea Adunării Generale a AȘM 1-2 din 24 ianuarie 2019, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a propus pentru funcția de conducător al Secției de Științe Exacte și Inginerești candidatura m.c. Svetlana Cojocaru, venind cu date succinte din CV-ul candidatului.
În cadrul sesiunii de dezbateri, pe marginea candidaturii dnei Svetlana Cojocaru s-au pronunțat mai mulți membri ai Secției. Acad. Mitrofan Ciobanu a reliefat că dna Cojocaru are o experiență foarte bogată, cunoaște foarte bine situația din cercetare, considerând că e o candidatură foarte bună. „Nu e cazul când noi alegem, așa cum spunea cândva Gorbaciov, noi greșim pentru că ne învățăm”, a conchis acad. Ciobanu. Candidatura dnei Cojocaru a fost susținută și de acad. Gheorghe Mișcoi, acad. Aurelian Gulea, m.c. Ion Geru, m.c. Constantin Gaindric.
După sesiunea de dezbateri, s-a decis includerea candidaturii dnei Svetlana Cojocaru la funcția de conducător al Secției de Științe Exacte și Inginerești. Comisia de numărare a voturilor a fost constituită în număr de 3 persoane - acad. Anatol Sidorenko (președinte), acad. Gheorghe Mișcoi, d.hab. Veaceslav Ursachi (secretar).
Rezultatele votului secret:
Buletine distribuite - 27
Buletine extrase din urna de vot – 27
Voturi pro – 27
Voturi contra – 0
Buletine nevalabile -0
Astfel, cu o unanimitate de voturi, conducător al Secției de Științe Exacte și Inginerești a AȘM a devenit m.c. Svetlana Cojocaru.
„Sunt foarte emoționată și vă exprim gratitudinea, recunoștința mea pentru susținerea pe care mi-ați acordat-o, pentru acele cuvinte frumoase spuse la adresa mea, care poate un pic mi-au exagerat calitățile. Nu-mi rămâne decât să tind să ajung la nivelul menționat de dumneavoastră”, a răspuns cu gratitudine pentru votul de încredere proaspătul conducător al Secției de Științe Exacte și Inginerești a AȘM a devenit m.c. Svetlana Cojocaru, preluând gândul acad. Mitrofan Ciobanu, care a menționat că în cercetare astăzi, în particular în AȘM, nu mai ai dreptul să faci greșeli. De atât se va strădui și va depune toate eforturile, calitățile de care dispun pentru consolidarea comunității științifice.
Cu referire la cea de-a doua chestiune de pe ordinea de zi privind delegarea unui membru al secției în comisia pentru conferirea distincțiilor AȘM, membrii Adunării Generale a Secției l-au ales unanim pe acad. Mitrifan Ciobanu.
În cadrul Adunării generale a Secției au fost aprobate rapoartele de activitate ale academicienilor şi membrilor corespondenţi ai Secţiei Ştiinţe Exacte şi Inginereşti pentru anul 2018.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
|