Astăzi, 12 martie, la Academia de Științe a Moldovei a avut loc ședința grupului comun de lucru, format din reprezentanții AȘM și reprezentanții Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD). Academia a fost reprezentată de președintele interimar, acad. Ion Tighineanu, vicepreședintele AȘM, m.c. Viorel Prisăcari, adjunct-conducătorul Secției științe sociale, economice, umanistice și arte a AȘM, dr. hab. Aurelian Dănilă, adjunct-conducătorul Secției științe Exacte şi Inginereşti, dr. hab. Veacheslav Ursachi, șeful Secției Management academic și relații externe a AȘM, dr. Lidia Romanciuc și șeful Secției juridice și resurse umane, dna Angela Belinschi. Din partea Agenției Naționale Cercetare Dezvoltare a fost prezent Directorul General, dl Dumitru Parfentiev și consilierul directorului ANCD, dr. Viorica Boaghi.
În cadrul ședinței de lucru a fost examinat subiectul cu referire la modificările și completările la instrucțiunile cu privire la audierea publică a rezultatelor din cadrul proiectelor de cercetare și inovare. Părțile au discutat modificările privind patru poziții din Regulament pentru a simplifica procedura de audiere. Membrii comisiei au specificat, de asemenea, că modificările vor fi operate nu doar pentru a simplifica procedura de audieri, dar și pentru a îmbunătăți, a eficientiza procedura de audiere a dărilor de seamă pentru proiectele de cercetare și inovare.
Cât privește modalitatea de operare a modificărilor, aceasta va fi efectuată prin ordinul ANCD, iar instrucțiunea cu modificările de rigoare va fi plasată pe site-ul instituției.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
|