O zi de sărbătoare în cadrul Secției Științe ale Vieții a AȘM, dar și în cadrul comunității științifice din Republica Moldova. Astăzi, 18 ianuarie, membrul corespondent Elena Zubcov, doctor habilitat în biologie, profesor universitar, şef al Laboratorului de Hidrobiologie şi Ecotoxicologie al Institutului de Zoologie, marchează o frumoasă vârstă.
Cu prilejul aniversării, în numele Prezidiului AȘM, Secției Științe ale Vieții ale AȘM, corpului academic, membrului corespondent Elena Zubcov i-a fost conferită Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”. Distincția a fost acordată pentru realizări științifice notorii în domeniul hidobiologie și ecotoxicologie, participare activă în proiecte internaționale și cu prilejul frumoasei aniversări.
„Vreau să menționez că dna Elena Zubcov este un exemplu pentru comunitate, fiindcă nu știu cum reușește, dar reușește permanent să câștige granturi și eu cred că ar fi cazul să deschidă secretul ca să cunoaștem și noi arta de a câștiga granturi și asta pentru că, în condițiile unei finanțări destul de modeste la nivel național, desigur că posibilitatea, oportunitatea de a câștiga granturi la nivel regional, la scară europeană este foarte importantă”, a spus președintele interimar al AȘM în cuvântul său de felicitare.
Cuvinte de felicitare i-au adresat și vicepreședintele AȘM, m.c. Viorel Prisăcari, acad. Boris Gaina, coordonator al Secției, colegi.
„Vreau să mulțumesc nu doar Prezidiului AȘM, dar și membrilor Academiei, Secției, pentru această apreciere care mă onorează. Și dacă m-ați întrebat cum reușesc, vă răspund: Atunci când lucrezi într-un colectiv cu care te mândrești, când vrei să faci ceva, ai un scop, îl realizezi. Mă bucur de colectivul în care lucrez, de colegii care îmi sunt alături. Astăzi știința nu se face de o singură persoană, știința se face atunci când este un colectiv puternic, când poți să te bucuri de tineri și de cei care sunt mai în vârstă. Spuneam că încă din 1991 nu a fost nici un an fără să obținem anumite proiecte sau contracte. Așa a fost este și cred că va fi și pe viitor”, a spus cu gratitudine omagiata Elena Zubcov.
La Mulți Ani, Doamna membru corespondent Elena Zubcov!
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
|