Joi, 22 noiembrie 2018, ora 09.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Științifice „Andrei Lupan” (Institut), (str. Academiei, 5A), va avea loc Conferința științifică națională „Știința Deschisă”.
În cadrul conferinței va avea loc lansarea volumului Știința Deschisă în Republica Moldova. Autori: dr. hab. Gheorghe Cuciureanu, dr. Igor Cojocaru, Irina Cojocaru, dr. hab. Nelly Țurcan, Mihai Grecu, dr. Alfreda Roșca, dr. Andrei Rusu, Rodica Cujba, Ion Coșuleanu, dr. hab. Elena Ungureanu, dr. hab. Vitalie Minciună.
Scrisoarea informativă poate fi accesată AICI
Formularul de înregistrare poate fi accesat AICI
Obiectivele conferinței:
- Prezentarea abordărilor contemporane privind Știința Deschisă și perspectivele pentru Republica Moldova.
- Promovarea Accesului Deschis și a Științei Deschise.
- Prezentarea unor rezultate inovatoare în valorificarea conținutului științific.
- Prezentarea platformei prin reingineria instrumentelor în contextul promovării Științei Deschise.
- Dezvoltarea de parteneriate în vederea promovării Științei Deschise în mediul academic.
Subiecte pentru discuții
- Știința Deschisă: provocări și oportunități.
- Știința Deschisă: o nouă paradigmă a cercetării în era digitală.
- Știința Deschisă: Unde suntem și unde vrem să ajungem?
- Știința Deschisă: Cheltuieli sau investiții?
- Suportul informațional al științei și inovării în contextul Științei Deschise.
- Provocările științei deschise pentru Republica Moldova.
- Publicarea științifică în contextul Științei Deschise.
- Reingineria instrumentelor de acces și diseminare a rezultatelor cercetării în contextul Științei Deschise.
- Promovarea culturii de cercetare deschisă.
- Altele.
Sunt invitați să participe reprezentanții instituțiilor de cercetare, universităților, bibliotecilor, arhivelor, pentru schimb de experiență, de idei, cunoștințe și bune practici din domeniu.
Termenul limită de înregistrare pentru participare la conferință – 19 noiembrie 2018
Pentru informații: Telefon: (+373-22) 28 98 39 Fax: (+373-22) 28 98 49
E-mail: idsi@asm.md
La eveniment se invită reprezentanţii mass-media.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AŞM |