În perioada 25-28 septembrie 2018, își va ține lucrările Conferința Științifică Internațională „Știința materialelor și fizica stării condensate” (MSCMP 2018), ediţia a IX-a.
Inaugurarea lucrărilor Conferinței va avea loc la 25 septembrie 2015, ora 08:30, la Universitatea de Stat din Moldova ( Blocul 2, str. M. Kogălniceanu, 67). La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai conducerii Ministerului de Educație, Cultură și Cercetare, Academiei de Științe a Moldovei, co-organizatorilor și sponsorilor.
Ediția curentă a Conferinței este dedicată aniversării 90-a de la nașterea renumiților academicieni Sveatoslav Moscalenco și Vsevolod Moscalenco.
La eveniment și-au anunțat participarea peste 120 de savanți și specialiști de peste hotare: Azerbaidjan, Belgia, Republica Belarus, Cehia, Germania, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, India, Israel, Japonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovenia, Spania, Ucraina, Ungaria și peste 200 - din Republica Moldova.
Conferința este un eveniment foarte important pentru dezvoltarea științelor fizico-tehnice în Republica Moldova, pentru menținerea și promovarea imaginii Republicii Moldova în plan internațional, dar și pentru atragerea investițiilor străine în dezvoltarea științei.
Conferința MSCMP-2018 este o continuare a seriei de conferințe periodice internaționale în fizică (MSCMP-2001, 2004, 2006, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016) ce și-au desfășurat lucrările în Republica Moldova pe parcursul secolului XXI, toate edițiile Conferinței fiind înalt apreciate de comunitatea internațională a savanților.
Pentru detalii:
Președintele conferinței
Prof., acad. Leonid CULIUC
Co-președintele conferinței
Prof. Florentin PALADI
Contacte:
Tel./Fax: +373 022 738149,
Tel.: +373 022 738171.
Email: MSCMPsecr@gmail.com
La eveniment se invită reprezentanţii mass-media.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AŞM
|