Mesaj de felicitare, adresat scriitorului Ion Druță, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani

2018-09-03
 

Stimate Domnule Academician Ion DRUȚĂ,

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei Vă exprimă sincere felicitări cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.
 
Maestrul Ion Druță este unul dintre scriitorii importanți ai literaturii române postbelice și unul dintre reprezentanții notorii ai generației de aur, generația șaizecistă, a literaturii din stânga Prutului. De rând cu alți scriitori a reabilitat specia romanului din Basarabia, făcând-o competitivă în spațiul general al literaturii europene.  Ion Druță a scris o operă prodigioasă (proză, dramaturgie, eseu, literatură pentru copii), care a reprezentat cu demnitate literatura  din Republica Moldova în diverse spații culturale, dar mai cu seamă în cel rusesc, prin numeroasele traduceri, rămânând în atenția criticii și istoriei literare mai bine de șase decenii de la debut.
 
Academicianul Ion Druță a contribuit la trezirea conștiinței naționale, începând cu renumitul său discurs de la Congresul III al scriitorilor din RSSM (octombrie 1965) și continuând cu implicarea în evenimentele politice de vârf ale anilor 1989-1991.
Pentru activitatea sa scriitorul a fost apreciat cu înalte distincții naționale și internaționale.
 
Îi urăm Domnului academician sănătate, inspirație și putere de creație! 
 
La Mulți Ani, Maestre!
 
Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei,
3 septembrie 2018.