Adio, membru corespondent Dumitru Moldovan

2018-08-17
 

Astăzi, 17 august, a fost condus pe ultimul drum doctorul habilitat în științe economice, membrul corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Dumitru Moldovanu. Sicriul cu corpul neînsuflețit al regretatului profesor a fost depus la Catedrala Metropolitană Nașterea Domnului din Parcul Catedralei.

La Liturghia și Prohodul care s-a ținut în dimineața zilei la Catedrală a participat conducerea Academiei de Științe a Moldovei, Secția științe sociale și economice, reprezentanți ai comunității academice și universitare. Ulterior, procesiunea s-a îndreptat spre Cimitirul Central de pe str. Armenească, unde a avut loc un miting de doliu.
 
În numele Prezidiului AȘM, corpului academic, un mesaj de compasiune a adresat îndoliatei familiei și celor apropiați, prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. „Cu mare tristețe în suflet am primit vestea despre trecerea în eternitate a m.c. al AȘM, Dumitru Moldovan, o personalitate notorie a neamului, un savant de cea mai înaltă prestanță și un om de omenie. Un profesor care a fost iubit de studenți, care a câștigat stima colegilor prin munca asiduă și dăruirea de sine. A avut o pregătire extraordinară, și-a făcut studiile la Chișinău și le-a continuat la cea mai prestigioasă universitate dintr-un spațiu enorm care era pe acele timpuri - Universitatea „Lomonosov” din Moscova. A câștigat o experiență foarte bogată, a activat și peste hotarele țării noastre și nu doar a activat, dar a dus faima acestui pământ pe alte continente”, a menționat prim-vicepreședintele AȘM. Acad. Tighineanu a subliniat că regretatul savant s-a impus prin muncă, comportament de excepție, modestie și prin creație, specificând nu doar prin creația științifică, dar și cea literară, drept pentru care a fost membru al Uniunii Scriitorilor. Prim-vicepreședintele AȘM a remarcat că multe generații de studenți au avut de la cine învăța lucruri bune și nobile, exprimând certitudinea că anume discipolii vor continua acea activitate multilaterală, care a fost realizată în decursul mai multor ani de profesorul universitar, doctorul habilitat, membrul corespondent al AȘM Dumitru Moldovan.
 
Profundul regret pentru trecerea într-o altă dimensiune a vieții a fost exprimat de și rectorul ASEM, acad. Grigore Belostecinic.Cu multă durere și tristețe în suflet am aflat despre trecerea în lumea celor drepți a celui care a fost colegul nostru Dumitru Moldova, un adevărat și excelent profesor și pedagog pentru ce a fost stimat și apreciat de către toți studenții noștri, un adevărat om de știință care permanent a fost în căutarea adevărului, motiv din care a fost respectat de întregul mediu academic din Republica Moldova. A plecat un bun manager, căruia i-a reușit să construiască și să mențină o perioadă lungă de timp cea mai prestigioasă facultate din Republica Moldova, cea de relații economice și internaționale a ASEM-ului. A plecat un bun tată, bunel, soț, prieten, un adevărat om de omenire”, a spus în cuvântul de rămas bun rectorul ASEM. Este o pierdere foarte mare pentru familie, dar este și o pierdere irecuperabilă și pentru ASEM, a specificat rectorul, și asta în măsura în care prof. Dumitru Moldovan și-a adus în mod constant contribuția personală la dezvoltarea instituției. A avut o viziune proprie asupra dezvoltării învățământului superior din Republica Moldova, și-a apărat mereu deschis și public poziția prin care a căpătat stima și respectul colegilor. „Desigur că este foarte greu să te împaci cu gândul că a plecat pe nedrept o persona cu care te-ai cunoscut foarte bine și de foarte mult timp. Spun acest lucru, deoarece am activat alături din prima zi cu Dumitru Moldovan de la înființarea ASEM. Ne va lipsi. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar noi să-l pomenim doar de bine”, a spus cu tristețe rectorul Belostecinic.
 
Omagii de compasiune și recunoștință au fost aduse și de reprezentanții comunității ASEM, profesori, studenți, discipoli, prieteni, apropiați.
 
A părăsit această lume neașteptat de repede. Prin plecarea sa, Dumitru Moldovan a lăsat o tristețe enormă în inimile celor apropiați, dar și celor cu care a activat o viață. Ne este cu neputință să-l oprim din acest drum spre veșnicie. Probabil a simțit nevoia de un pic de odihnă, poate voia să-și mai drămuiască slabele puteri pentru a se dedica altor proiecte Acolo, Sus. Rămânem în speranța că Dumnezeu îl va aștepta la Porțile de Sus ale Universului, acolo unde doar sufletele blajine ajung.
 
Drum lin spre Cer și să fie mereu în paza îngerilor.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM