In memoriam membru corespondent Petru PATRON

2018-08-02
 
(13 iulie 1935 – 31 iulie 2018)
 
Academia de Științe a Moldovei, comunitatea științifică a primit cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a membrului corespondent Petru PATRON, membru de Onoare al Academiei de Științe Agricole din România, unul din pilonii științei agricole autohtone, personalitate cu  o prezență valoroasă în spațiul științific al domeniului agriculturii.
 
Membrul corespondent, profesorul universitar Petru Patron s-a născut la 13 iulie 1935, în satul Chișcăreni, azi raionul Sângerei. După absolvirea Facultăţii de Horticultură şi a doctoranturii la Institutul Agricol din Chişinău, activează la această instituţie pe post de lector, conferenţiar, apoi şef al Catedrei de Legumicultură (1967-1977). Între 1977 şi 1984 exercită funcţia de director al Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Agriculturii Irigate şi Legumiculturii şi cea de director general al AŞP „Dnestr”. Din 1986 până în 1998 este şef de catedră la Universitatea Agrară de Stat din Moldova şi concomitent prorector pentru munca ştiinţifică (1989-1995). În perioada 1999-2000 practică activităţi didactice și de cercetare în Franţa. În 2001 este ales academician coordonator al Secției de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Agricole, iar din 2004 ocupă aceeaşi funcţie la Secţia de Ştiinţe Agricole a AŞM.

A studiat bazele biologice ale productivităţii plantelor legumicole și a elaborat tehnologii intensive de cultivare a acestora. A efectuat experienţe polifactoriale de lungă durată în câmp cu principalele culturi legumicole şi a propus o nouă metodă complexă de optimizare a factorilor productivităţii plantelor legumicole bazată pe studierea proceselor de sinteză a biomasei în agrofitocenoze: formarea suprafeţei foliare şi repartizarea acesteia pe verticală, utilizarea metaboliților la formarea produsului valoros economic, captarea energiei solare sub influenţa a numeroşi factori. A stabilit, pentru diferite specii şi soiuri, structura optimă a suprafeţei foliare în plantaţii, regimurile de nutriţie şi hidrice care asigură o productivitate maximă, a determinat coeficientul teoretic de utilizare a energi­ei solare de către plantele legumicole şi recoltele posibile de legume în condiţiile Republicii Moldova. În baza studierii indicilor produc­tivităţii, a elaborat formula structurală a recoltei pentru diferite spe­cii legumicole, care este utilizată la programarea recoltei.

A publicat peste 300 de lucrări știinţifice, inclusiv 10 monografii, între ca­re: Комплексное действие агроприемов в овощеводстве (1980): Интенсивное овощеводство Молдавии (1985); Legumicultura intensivă (1989); Producerea seminţelor de legume (2000); Cultu­ra legumelor (2000); manualul Legumicultură (1992) ş. a. A partici­pat la numeroase conferinţe, simpozioane republicane şi internaţi­onale în Franţa, Italia, Rusia, India, România, Suedia, Olan­da, Anglia, Bulgaria, Japonia ş. a. A organizat Simpozionul Internaţi­onal „Calitatea legumelor” (Tiraspol, 1981). A fost conducător ştiinţi­fic a 26 de doctori în ştiinţe, 6 dintre care din ţări străine. Este membru de onoare al Academiei Agricole şi Silvice din România.        

Pentru merite deosebite și contribuții remarcabile în dezvoltarea științei agricole, m.c. Petru Patron a fost apreciat cu multiple distincții: „Om Emerit”, „In­signa de Onoare” „Drapelul Roşu de Muncă”, „Ordinul Republicii” și Medalia Academiei de Ştiințe a Moldovei. „Dimitrie Cantemir”. 
    
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.     

Gheorghe Duca, Monica Babuc, Liviu Volcanovici, Vladimir Hotineanu, Mircea Snegur, Ion Tighineanu, Ion Guceac, Viorel Prisacari, Aurelia Hanganu, Teodor Furdui, Boris Gaina, Vasile Micu, Serafim Andrieș, Gheorghe Șișcanu, Vasile Babuc, Andrei Palii, Mihail Vronschih, Valerian Balan, Vasile Botnari, Dmitri Gradinari, Victor Roșca, Gheorghe Tudorache
 
Sicriul cu corpul neînsuflețit al membrului corespondent Petru Patron va fi depus joi, 2 august 2018, cu începere de la ora 10:00, la Academia de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1). Mitingul de doliu va avea loc cu începere de la ora 11:00. 
 
Savantul va fi înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească a capitalei.