Un mijloc de „Cuptor” cu totul special la Academia de Științe a Moldovei. Poetul, prozatorul, publicistul, membru corespondent al AȘM, membru de onoare al Academiei Române, Nicolae Dabija a fost omagiat cu prilejul marcării vârstei de 70 de ani.Intelectualul, care poate fi considerat pe bună dreptate o carte de vizită a comunității științifice, dar și a țării, a fost omagiat la 16 iulie curent, în cadrul unei conferințe, care s-a lăsat a fi mai curând o sărbătoare, o sărbătoare de suflet, o sărbătoare a culturii, la care au fost prezenți membrii ai AȘM, oficiali, deputați, diplomați, scriitori, oameni de cultură din Republica Moldova și România, rectori și directori ai institutelor de cercetare, prieteni.
Printre personalitățile care au venit să-l ureze de sănătate pe maestrul Nicolae Dabija și să-i dorească mulți ani plini de inspirație creativă, să încânte încă mulți ani oamenii cu creația sa și care vine ca o tămăduire pe suflet, au fost ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, președintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, acad. Vladimir Hotineanu, primul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, cunoscutul critic și istoric literar,reputatul eminescolog, acad. Mihai Cimpoi, criticul și istoricul literar, prozator, filosof al culturii și civilizației, Theodor Codreanu, Huși, România, președintele filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România ș.a.
Evenimentul omagial a fost inaugurat de președintele Academiei de Științe a Moldovei, academician Gheorghe Duca, care a salutat distinsa audiență prezentă la un eveniment ce reprezintă un moment important pentru întreaga comunitate științifică din Republica Moldova și nu doar, exprimând profunda gratitudine pentru devotamentul și dăruirea, pe care m.c. Nicolae Dabija le-a consacrat literaturii, culturii, vieţii sociale, dar și politice ale țării noastre mai bine de patru decenii.
Mesajul de felicitare al președintelui AȘM, adresat omagiatului a inclus referințe la viața multidimensională a personalității culturale a septuagenarului, în calitate de poet, prozator, jurnalist, savant, dar și om politic. „Ca poet, Nicolae Dabija are meritul de a anunța afirmarea unei noi generaţii, numită de istoricii literari „Generaţia ochiului al treilea”, care, de rând cu scriitorii şi oamenii de cultură ai altor generaţii, a marcat cursul literaturii din perioada postbelică. Ca prozator, Nicolae Dabija a adus în atenția cititorilor una dintre cele mai dramatice pagini din istoria contemporană a românilor din stânga Prutului: tema deportărilor. Romanul „Temă pentru acasă” reprezintă un valoros Memento al istoriei vitrege a basarabenilor din secolul XX, adresat tinerelor generații. Ca jurnalist, Nicolae Dabija este un clopot al deșteptării naționale, care vine să trezească conștiința neamului nostru. Ca savant, Nicolae Dabija a cercetat arhivele naționale și cele ale țărilor învecinate, pentru a stabili adevărul științific în privința istoriei, limbii și literaturii, a păși pe urmele marilor noștri înaintași, aducând în actualitate măsura faptelor lor netrecătoare Ca om politic, prin prodigioasa sa activitate, a contribuit la statornicirea statului Republica Moldova”, a punctat președintele Duca. Totodată, acad. Gheorghe Duca a exprimat regretul pentru că asemenea personalități valoroase, nu totdeauna sunt apreciate la justa valoare și la momentul potrivit, un exemplu elocvent în acest sens fiind lipsa recunoașterii meritelor lui Nicolae Dabija la ultimele alegeri în cadrul Academiei, de către Secția de științe din care face parte. „Ne pare rău că istoria s-a repetat cu Nicolae Dabija, la fel cum a fost și în cazul altor membri ai acestei Secții, care, la vremea lor, au suportat aceeași atitudine și nu au învățat tema pentru acasă”, a remarcat președintele AȘM. (Mesaj integral)
Cu prilejul aniversării, pentru meritele activității neobosite ca savant, cercetător al cărţii şi textului scris, pentru propagarea valorilor culturale, Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei i-a acordat m.c. Nicolae Dabija Medalia „Meritul Ştiinţific”, pe care președintele AȘM i-a înmânat-o în acest cadru festiv.
Președintele AȘM a dat citire mesajelor de felicitare, venite din partea președintelui Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop (text mesaj cu link), vicepreședinte al Academiei Române, acad. Victor Spinei (text mesaj cu link), dar și altor somități ale elitei intelectuale.
Sunt privilegiată să asist astăzi la acest eveniment care vine să celebreze o aniversare, de care nu pot să cred că se întâmplă, fiindcă îl vad neschimbat pe maestrul Nicolae Dabija, așa cum îl știam încă din copilărie”, și-a început mesajul de felicitare ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc. Oficialul şi-a exprimat admirația şi recunoștința pentru contribuția substanțială a intelectualului la dezvoltarea culturii naționale, specificând că Nicolae Dabija este omul de cultură desăvârșit. Este cel care prin munca, credința şi talentul literar a reînviat tradițiile noastre seculare. „Nicolae Dabija este un simbol al smereniei, dar și al curajului acestui neam”, a subliniat Monica Babuc. Demnitarul a ținut să specifice și faptul că la toate decorațiile pe care le are maestrul Dabija, și le are pe toate, el a câștigat una pe care nu o poți face cu 200 de decrete prezidențiale. Nicolae Dabija a câștigat dragostea poporului din care face parte. „Poezia lui Dabija, alături de cei mai mari poeți ai neamului nostru, a fost alături de noi în ultimii ani în această istorie zbuciumată a Moldovei independente”, a remarcat ministrul MECC. „Iubite maestre, să ne trăiți, să ne încântați cu poezia dumneavoastră, să ne aduceți încă odată expresii care ne fac să ne cutremurăm de conștiința faptului că simplul și divinul care e alături de noi, ne este de fapt scos la iveală de către dumneavoastră. Vă mulțumim pentru această creație extraordinară, pentru poezia dumneavoastră revelatorie”, a spus ministrul, dorindu-i omagiatului și în continuare inspirație, perseverență și cititori fideli.
Septuagenarul a fost felicitat de primul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Excelența Sa a menționat că scriitorul publicist Nicolae Dabija este un bun al societății, iar prin creația sa contribuie permanent la dezvoltarea ei. Cuvântul în editorialele maestrului, a precizat Președintele Snegur, spun tranșant lucrurilor pe nume, îndreaptă strâmbăciuni și acest lucru cântărește deseori mai mult decât o lege sau un miting de protest. Versul, proza, publicistică ale lui Nicolae Dabija sapă în adânc, ating nu doar coardele sufletului, ci trudesc pentru asanarea și reclădirea rațiunii colective a neamului nostru, a întregii societăți. Cuvântul purificator și edificator a lui Nicolae Dabija ne ajută să ne descotorosim de schimonoseala cei mai menține pe mulți în spațiul unei ideologii total străine firii noastre. Chiar dacă pe vremuri, Nicolae Dabija era unul din cei care îl critica pe Președintele RM, Domnia Sa nu s-a supărat, dimpotrivă, consideră că Nicolae Dabija a fost și rămâne un mare patriot al neamului, un scriitor truditor, prolific pe toate dimensiunile. „Opera lui include aspectul istoric, suferințele basarabienilor, inclusiv cele legate de importări în gulagurile sovietice, revenirea la credința strămoșească etc., iar Literatura și Arta, săptămânalul pe care-l editează, a fost și este făclia ce ne luminează mereu calea spre renaștere și găsire a identității”, a remarcat Mircea Snegur.
Preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, acad. Vladimir Hotineanu a subliniat că Nicolae Dabija este unul dintre cei mai importanți poeți ai pământului nostru, cel care a stat în fruntea săptămânalului Literaturii și Arta, cel care a stat în fruntea Renașterii Naționale, care ne-a trezit la conștiință și ne-a adus aminte că suntem demni de această țară. Nicolae Dabija este un model de conștiință civică și de adevărat patriotism. În semn de înaltă apreciere, în numele Comisiei, a deputaților parlamentului acad. Hotineanu i-a înmânat scriitorului, publicistului și omului politic Nicolae Dabija Medalia Democrației a Parlamentului Republicii Moldova, dorindu-i energie, putere de creație, optimism, capacitate de muncă, iar Dumnezeu să-l ocrotească încă mulți, mulți ani, pentru a-l avea alături ca mare patriot al neamului, ca mare prieten. „Mai mare prieten, poporul Basarabiei nu are, decât pe Nicolae Dabija”, a conchis legislatorul.
În contextul atâtor vorbe frumoase și adevărate, aprecieri către dl Nicolae Dabija, atât în presă, cât și de la înaltul for academic, președintele Uniunii Scriitorilor al Republicii Moldova, Arcadie Suceveanu, a spus că este greu să nu te repeți și să încerci să spui ceva identic și ceva memorabil, Totuși, un scriitor însă are ambiția să facă acest lucru și apelând la epitete, Arcadie Suceveanu a reușit să încânte, așa cum o face de fiecare dată, cu mesajul său elevat, creionând succint o descriere a creației omagiatului Nicolae Dabija pe parcursul celor patru decenii. „Gândindu-mă la creația lui Nicolae Dabija, la poezia lui, în primul rând, proza, publicistica, care, în contextul în care se află astăzi literatura în general, într-o literatură excesiv de abstractă, excesiv de ludică, poezia lui, scrisul lui și-a păstrat calitățile de fruct autentic, de fruct rar. Cu siguranță, acest fruct păstrează, adună, concentrează, aroma, culoarea, seva, clorofila, acestui pământ, a pământului Basarabiei românești”, a menționat intelectualul, accentuând în mod deosebit că Nicolae Dabija este scriitorul care a creat o instituție și aceasta se numește Literatura și Arta, o instituție care a inclus o conștiință a apartenenții și identității românești a pământului Basarabiei. „Mă bucur că în pofida trecerii timpului el și-a păstrat alura tinerească, iar numele său literar, în primul rând, este valoros și greu nu doar pentru că este o personalitate a vieții publice, nu doar că este o personalitate de mare popularitate, pentru că în numele său se află și sclipesc caratele scrisului său, metalul nobil al talentului, lucru foarte important pentru un scriitor”, a mai spus președintele US, dorindu-i iubitului prieten și coleg, Nicolae Dabija, să-l țină Dumnezeu cât mai mult în această formulă intelectuală, această formulă a scrisului în care s-a instalat ca un ales al său și bine înțeles ca pe un ales al nostru.
În cadrul evenimentului aniversar au fost prezentate și unele comunicări, în expunerea exegeților creației scriitorului Nicolae Dabija. Academicianul Mihai Cimpoi, președinte al Asociației Naționale a Oamenilor de Cultură din Republica Moldova s-a referit la personalitatea intelectuală a lui Nicolae Dabija. Criticul și istoricul literar a descris în detalii creația scriitorului și modul în care publicistul poate sensibiliza prin volumele, editorialele și articolele sale. Concluzia pe care a făcut-o acad. Cimpoi este că Nicolae Dabija este o dovadă vie că Basarabia n-a murit și că n-are de gând să moară. „Prin cultură vom supraviețui”, a constat eminescologul, precizând că Literatura și Arta are în țară peste un milion de accesări”. În numele Asociației Naționale a Oamenilor de Cultură din Republica Moldova, acad. Cimpoi i-a transmis omagiatului urările de bine, sănătate și inspirație.
Personalitate complexă a literaturii românești din Basarabia și nu numai, poet în vocația lui fundamentală, publicist formator de conștiința națională, povestitor și romancier de succes, eseist și creator de reviste de prim-plan, grafician romantic și orator de profundă rezonanță comunicativă, caracter dârz și cunoscător al tainelor limbii române, membru de onoare al Academiei Române, tradus în 20 de limbi, Nicolae Dabija este cel mai autentic moștenitor al testamentului spiritual și național lăsat de Grigore Vieru, avea să spună în impresionanta sa comunicareNicolae Dabija: „născocit de poeme”criticul și istoricul literar Theodor Codreanu din România.
Dr. conf. univ. Nina Corcinschi, Institutul de Filologie, a vorbit despre romanul „Temă pentru acasă” a scriitorului Nicolae Dabija. Și pentru că în ultimii ani a preocupat-o cercetarea asupra romanului românesc postbelic, a ținut să împărtășească o constatare a ei, care se rezumă la următoarele: dacă romanul interbelic este unul de iubire, postmodernitatea a pierdut această temă.Un omagiu maestrului Nicolae Dabija i-a adus și prof. univ. dr. ing. Vasile Puiu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, România, prezentând comunicarea Nicolae Dabija – poet naţional.
La rândul său, scriitorul, psihologul, publicistul şi pedagogul Aurelian Silvestru, directorul Liceului de Inventică şi Creativitate „Prometeu” a subliniat în luarea sa cuvânt că Nicolae Dabija este din puții creatori de la noi care a înțeles ce trebuie să-l roage pe Dumnezeu ca să-l pună acolo unde se află acum. Omul de cultură a spus că dacă l-am întreba pe Nicolae Dabija care e secretul și ce l-a rugat pe Dumnezeu, probabil ne-a răspunde cu modestia lui caracteristică că „Dumnezeu nu mi-a dat nimic din ce am cerut, în schimb, mi-a oferit tot de ce am avut nevoie”. Aurelian Silvestru l-a felicitat pe Nicolae Dabija pentru că se află într-o relație deosebită cu creatorul, iar creatorul se află într-o relație deosebită cu poeții, mărturisind că dintre toți creatorii, pe poeți îi iubește cel mai mult. Dar cel mai important, Nicolae Dabija a ajuns să ne învețe să respectăm lumina, să ne respectăm țară și să ne iubim neamul. „Nu există un ambasador mai mare în Republica Moldova, care să ne prezinte cu demnitate în lume, decât cărțile, opera lui Nicolae. Eu zic așa, ca să-ți vezi chipul trebuie să te uiți în oglindă, dar ca să-ți vezi destinul trebuie să te uiți înapoi la urmele pe care le-ai lăsat în spatele tău. Nicolae are la ce se uita în spate, dar îndemnul meu este să te uiți numai înainte”, a conchis prietenul său de-o viață și colegul de condei Aurelian Silvestru.
Prezent la evenimentul omagial, academicianul Vasile Micu a remarcat că Nicolae Dabija, este nu doar un creator, dar și un promotor al valorilor intelectuale, mărturisind că fiind deputat, Nicolae Dabija l-a încurajat să scrie și să publice ceea ce scrie, și dacă am scris ceva este meritul domniei sale. „Mă bucur că, creația dl Nicolae Dabija rezistă în fața timpului. Ceea ce a creat la Literatura și Arta este promovarea intelectului sub toate aspectele. Eu vreau să-l felicit că a integrat tot ce se poate integra în intelect prin această activitate în Literatura și Arta”, a spus acad. Micu, dorindu-i să trăiască și să creeze, pentru că asta rămâne, iar noi plecăm.
În frumoasa sa intervenție, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Dumitru Brăneanu, a spus că acesta este un eveniment istoric, este sărbătorit unul din cei mai mari creatori de cultură și spiritualitate românească contemporană, academicianul Nicolae Dabija. Și chiar dacă omul Nicolae o fi avut multe păcate, slăbiciuni, în urcușul spre Golgota destinului său, ceea ce caracterizează și definește la cea mai frumoasă vârstă aniversară pe scriitorul și omul de cultură Nicolae Dabija sunt faptele sale care rămân și îl înveșnicesc. Domnia Sa i-a transmis sărbătoritului că cei de la Filiala Bacău, scriitori din cele patru puncte cardinale ale spațiului literar și limbii românești îl iubesc, îl apreciază, îl admiră. Ne este „dor de dumneavoastră ca unui zid de o fereastră”, și-a încheiat sugestiv discursul prietenul de peste Prut.
Și scriitorul Vasile Fluturel a venit de la Iași să-l felicite pe „președintele poeziei”, cu nume voievodal Nicolae Dabija, care a împlinit 70 de ani, dintre care, cel puțin, 50 i-a dedicat slujirii cu un înalt devotament și adâncă trăire artistică a neamului, țării și cuvântului strămoșesc românesc. „Să ne trăiți, pentru că ne trebuiți. Mulți și mulți ani luminoși, dl academician Nicolae Dabija”, i-a dorit scriitorul, dedicându-i și niște versuri memorabile.
Mesaje de felicitare i-au adresat omagiatului și Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, unde Nicolae Dabija este Cetățean de Onoare, scriitorul gălățean Viorel Dinescu, acad. Boris Gaina, Diana Zlatan-Ciugureanu, iar lista doritorilor de a-l felicita părea să fie infinită.
Copleșit de emoții și de cuvinte frumoase care i-au fost adresate, Nicolae Dabija a mulțumit tuturor pentru că au venit și au întregit într-un cadru festiv, dar și prietenos, acest popas al vieții sale. Am vrut să vă laud, dar m-ați lăudat prea mult și mi-e greu să vă laud. Eu vă sunt recunoscător pentru că ați vorbit atât de frumos”, a spus septuagenarul. Le-a mulțumit prietenilor și pentru că este invitat la aniversările lor, iar bucuria cea m-ai mare care a vrut s-o împărtășească a fost cartea lansată chiar de ziua sa „Ochiul al treilea”, o carte-bijuterie în 27 de limbi, apărută la Editura „Regal dArt” în România. Impresionantul volum, cu coperta de catifea și cu bijuteria imprimata pe ea, este un cadou al prietenilor din România, iar scriitorul o consideră una din cele mai frumoase cărți care i-au apărut. Și pentru că este un an aniversar, Nicolae Dabija a mai venit cu o carte de eseuri în aceste zile care se întitulează Așchii de Cer,parțial fiind publicate secvențe în Literatura și Arta.„În cărțile mele sunt temele literaturii mondiale. Eu am venit cu partea mea de spunere, adică, cu ceea ce îmi aparține mie, cum să spun aceleași lucruri care mi s-au mai spus, cum să tratez aceleași teme și subiecte, care poate nu sunt atât de originale în literatura universală, dar să le spun în așa fel, încât să impresionez nu doar cititorul, dar să fie și o carte de vizită. Cărțile mele, ale autorului, să mă reprezinte cu adevărat. Aș vrea să spun că, cărțile mele m-au modelat și pe mine într-un fel, eu am început într-un timp să seamăn și cu cărțile mele, sunt spusele unui critic cu care sunt de acord, pentru că o carte te modelează și mai ales o carte o scrii și treci prin ea”, a remarcat scriitorul.
Întrebat de jurnaliști cum se simte la cei 70, sărbătoritul a spus: „Sunt un om împlinit! „Că eu mi-am ales părinții pe care i-am avut, țara în care să mă nasc, că mi-am ales limba în care să scriu, că mi-am ales timpul în care să trăiesc, este o încrengătură a două secole, milenii. Noi am fost nu doar martori la istorie, dar și participanți la istorie. Noi am început să democratizăm acest colț de țară. Acum, la 70 de ani, sunt un om fericit, fiindcă am urmat rețeta fericirii pe care atunci, când m-am pornit la școală, mi-au dat-o părinții mei. Mama și tata mi-au spus: dacă dorești în viață să fii fericit, să fii bun și harnic. Ei mi-au dat de înțeles că oamenii răi și leneși, care, chiar dacă au de toate, nu sunt fericiți, pentru că nu merită”, a spus publicistul, mărturisind această lecție de viață mereu, când este invitat la întâlniricu copiii.
Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimișlia. A debutat, în 1975, cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, „Lacrima care vede”, „Oul de piatră”, „Cerul lăuntric”, „Tăceri asurzitoare”, „Mierla domesticită”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Psalmi de dragoste” ș.a. Este membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (L Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres - ALESAL) cu sediul la Paris, laureat al Premiului Național.
Galerie foto
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
|