Mesaj de felicitare adresat membrului corespondent Nicolae DABIJA

2018-07-13

Prezidiumul Academiei de Științe a Moldovei îi aduce sincere felicitări Domnului membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei și membru de onoare al Academiei Române Nicolae DABIJA cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani.

Cap al generației „ochiului al treilea”, lansat ca poet (1975), scriitorul, istoricul literar și omul politic Nicolae DABIJA este un nume de referință al istoriei, culturii și literaturii române contemporane din Republica Moldova.

Ca scriitor și istoric literar a semnat peste 50 de cărți, reluate, unele dintre ele, în numeroase ediții și în traduceri în mai multe limbi de circulație europeană.

Ca publicist și manager de presă scrisă, administrează de mai bine de trei decenii hebdomadarul „Literatura și Arta”.

Ca om politic a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi.

La mulți și binecuvântați ani, stimate Domnule membru corespondent Nicolae DABIJA! Să aveți sănătate bună și să Vă bucurați de împlinirea cu bine a tuturor proiectelor Dumneavoastră!

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei