O zi istorică pentru compozitorul-academician Eugen Doga, pentru comunitatea de români din Viena, o deosebită onoare, dar și o mare mândrie pentru noi, să știm că maestrul a susținut, pentru prima oară, un concert de autor în capitala muzicii clasice și valsului, orașul Viena, la 15 iunie, de ziua trecerii în eternitate a poetului nepereche Mihai Eminescu. Maestrul Doga i-a adus un omagiu marelui poet român, printr-un spectacolul extraordinar care a avut loc la celebrul Palat Schönbrunn, una din emblemele orașului Viena, organizat sub semnul Centenarului Marii Uniri.
Printre invitații de onoare la concert au fost prezenți Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero; președinte Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu; președintele Asociației „Mihai Eminescu” Viena, Laura Hant, Ambasadorul României, E.S. Bogdan Mazuru, Ambasadorul Republicii Moldova, E.S.Victor Osipov, Ambasadoarea Iuliana Gorea Costin, primarul orașului Viena, Michael Ludwig, alți oficiali.
Neîncăpătoare s-a dovedit a fi faimoasa sală de concerte „Schlosstheater”, pentru admiratorii creației și talentului maestrului Eugen Doga - români stabiliți cu traiul în Austria, dar veniți și din mai multe județe ale României, special pentru concert, precum și români basarabeni. Și pentru că vienezii știu cel mai bine să cinstească personalitățile și să respecte valorile autentice, ei nu au uitat că poetul român a trăit și în orașul lor, pe când își făcea studiile la universitate. Astfel, la concert puteau fi observați și foarte mulți localnici.
În debutul spectacolului au luat cuvântul reprezentanții instituțiilor organizatoare, care au exprimat onoarea de a fi împreună în capitala muzicii și de a celebra bucuria Unirii în An Centenar. Oficialii i-au mulțumit maestrului Eugen Doga pentru că a acceptat invitația de a veni cu un spectacol extraordinar de la Chișinău la Viena și de a-i aduce un pios omagiu marelui poet Eminescu, versurile nemuritoare ale căruia l-au inspirat în cariera sa de compozitor. Iar faptul că pe același afiș de spectacol sunt imprimate numele marelui poet Mihai Eminescu și numele faimosului compozitor Eugen Doga, te duce la gândul că legăturile dintre cei doi mari titani ai culturii și civilizației noastre sunt nu doar de suprafață, dar și de mare profunzime.
În seară de neuitat din capitala valsului, alături de maestrul Eugen Doga, „miracolul născut în Transnistria înstrăinată”, cum avea să-i spună scriitoarea și jurnalista Luminița Dumbrăveanu, biograful compozitorului, a urcat în scena Palatului imperial vienez Orchestra Naţională Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova” de la Chişinău, la pupitru fiind unul dintre cei mai apreciați dirijori din Republica Moldova și un bun prieten al artistului, Dumitru Cârciumaru, precum și artiști care deja ne-au obișnuit cu măiestria lor interpretativă - soprana Mariana Bulicanu de la Opera Națională „M. Bieșu” din Chișinău, tenorul Dumitru Mâţu, virtuozul acordeonist Vitalie Advahov, soprana Ana Maria Donose de la Opera Națională Română Iași, care și-au dorit să fie, ca și în alte concerte de excepție, alături de îndrăgitul lor compozitor, dar și de muzica sa care, cântă iubirea eternă dintre poetul poeților și „minunea cu bucle blonde” sau „îngerul blond”, cum o alinta poetul.
Compozitorul Eugen Doga și-a adus fanii împreună, indiferent de vârstă, acordându-i într-o armonie ideală sub aceeași cupolă a universului musical din splendidul Castel Schönbrunn, pe notele vibrante scrise pe versuri eminesciene. Lucrările excepționale alese pentru program - Intermezzo, Te știam numai din nume, Adio, Vuala neagră, De-aș avea, Să țin încă o dată, Pe vaporaș, Am plecat făr-de căință, Păstrați iubirea, Floare albastră, Pârâiașul, Cascada de Paris, Ochiul tău iubit, O rămâi, Gramofon, Oglinda clipelor, Eterna, Misterele nopții, Aș vrea să viu la tine, Fanfaron și alte melodii extraordinare pe care unii dintre noi le-am ascultat încă din copilărie, au sensibilizat de-a dreptul sala, care părea că a evadat într-o lume a sublimului, iar renumitul vals Gingașa și tandra mea fiară și creația Ștefan cel Mare de pe final au ridicat în picioare spectatorii, artiștii fiind invitați în aplauze însuflețite să revină în scenă.
„Vă mulțumesc, dar eu cred că aceste aplauze se referă mai mult la Eminescu”, a spus cu umor compozitorul Doga spectatorilor care nu se dădeau duși din sala, în speranța că maestrul și artiștii vor mai reveni în sala să-i încânte cu muzica și talentul lor divin.
Încă un mare și vechi vis împlinit al maestrului Doga de a susține un spectacol în sala unde, de-a lungul timpului, au vibrat la unison mii de inimi la concertele compozitorilor Wolfang Amadeus Mozart, Joseph Haydn și alte importante valori culturale. Duble sau poate multiple i-au fost și emoțiile care l-au încercat pe compozitor Doga pentru faptul că Mihai Eminescu, marele spirit și marea noastră conștiință, a studiat la Viena, tot aici a cunoscut-o pe Veronica Micle, unde s-a înfiripat marea lor dragoste și care l-a inspirat în creația sa.
„Este visul fiecărui om de a ajunge la ceva suprem, și eu cred că a avut loc un eveniment suprem nu doar de calitate, dar și de mare importanță. Visul meu dintotdeauna a fost și este de a pătrunde în locurile clasicilor noștri care ne-au educat, Beethoven, Mozart, Strauss și, în special acolo, unde ei au cântat, în acest Castel Schonbrunn. Desigur, aici au cântat toate celebritățile, iar pentru a apărea în această scenă cred că este o mare îndrăzneală, dar și o mare încercare, deoarece publicul a apreciat la justa valoare ceea ce a auzit și văzut, așa aș crede eu, pentru că nimeni nu i-a impus pe spectatori să se ridice în picioare, să aplaude. Nimeni nu voia să plece din sală, mai așteptau încă ceva. Eu aș dori ca așteptările acestea să fie împlinite, fiindcă aș mai dori să apar aici, la Viena, care este numită și capitala muzicii. Cred că orice lucru frumos vrei să-l mai repeți, deși e riscant și știm că de două ori nu poți intra în aceleași ape, cum se spune, dar apele se schimbă, timpul se schimbă”, a spus cu emoții, dar și cu satisfacția împlinirii unui vis imprimată pe față, maestrul Eugen Doga.
Artistul a exprimat bucuria pentru faptul că la concert au venit mulți oameni „din părțile noastre”, oameni care au acest dor neîmplinit. „Ne-am văzut și ne-am îmbrățișat, fiindcă așa este firea omenească. Dorul trebuie împlinit, alintat, iar muzica care a răsunat de pe scenă, am aranjat-o în așa fel, încât spectacolul să nu fie doar un concert obișnuit, dar un concert special dedicat acestui mare geniu al culturii românești, Mihai Eminescu”, a mai adăugat compozitorul, mulțumind organizatorilor, celor care au depus efort pentru buna organizare și desfășurare a acestei premiere în țara lui Mozart - Asociației „Mihai Eminescu” din Viena, Institutului Cultural Roman, având ca parteneri Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ambasada României, Ambasada Republicii Moldova, Primăria oraşului Viena. „Aici noi unim Europa, nu pe la tribune!”, a declarat maestrul.
Artiștii au fost răsplătiți cu ropote de aplauze, cu buchete de flori și cu îmbrățișări venite cu căldură și dor din partea publicului spectator. Maestrul Eugen Doga a oferit autografe și s-a fotografiat cu toți doritorii de a avea o amintire despre această întâlnire de suflet care va face și istorie în lumea valorilor spirituale.
Galerie foto
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM,
Viena, 15 iunie 2018 |