Eruditul şi neobositul „muncitor al limbii” a trudit la ea mai mult de jumătate de secol. Publicațiile sale numără cca 200 de titluri, printre care câteva monografii de referință în domeniul sintaxei, zeci de gramatici, dicționare, manuale, ghiduri, studii, cursuri, articole, cronici, materiale publicistice…

 

Alfabetul latin, readus acasă cu sacrificii, limba română pe care avem dreptul să o vorbim nestingherit, cărţile publicate în limba noastră – sunt realităţi la care a contribuit şi distinsul lingvist Ion Eţcu, nu numai prin scrierile sale, ci şi prin luările de atitudine şi deplasările prin satele Moldovei. A fost unul din semnatarii faimoasei Scrisori Deschise a celor 66,publicate la 17 septembrie 1988, într-un ziar curajos al vremii – “Învățământul public”, contribuind la deșteptarea conştiinţei naţionale a populației.

 

În activitatea ştiinţifică, Ion Eţcu a reuşit să elaboreze importante cercetări de sintaxologie, principiile teoriei cunoaşterii fiindu-i călăuzitoare, bucurându-se în acest sens şi de înţelegerea şi susţinerea ilustrului său coleg şi prieten, regretatul acad. Silviu Berejan.

 

Cele trei monografii: Propoziţia nominativă. Caracteristici gramaticale (1966), Tipologia propozițiilor (1979) şi Sintaxa elementară a limbii române. Introducere în sintaxologie (2000), reprezintă lucrări de referinţă în domeniul sintaxei limbii române. A fost primul şi cel mai înflăcărat adept al necesităţii delimitării ontic-gnostic în ştiinţa limbii, distincţie care separă domeniul vorbirii de domeniul limbii, al concretului de abstract etc. Drept rezultat al acestor investigaţii, Ion Eţcu s-a învrednicit de atenţia cercetătorilor din țară, numele lui fiind unul dintre puţinii lingvişti basarabeni citați în ediţia Gramaticii Academiei Române (2005). Fiind discipol al acad. Nicolae Corlăteanu, s-a bucurat de înţelepciunea şi bunăvoinţa profesorului, care l-a îndemnat să-şi continue propria sa cale în ştiinţă.

 

Pe parcursul a peste patru decenii cât a activat la Institutul de Limbă şi Literatură, ulterior la Institutul de Lingvistică al AŞM (actualmente, Institutul de Filologie), unde a fost şi director adjunct, prof. Ion Eţcu s-a manifestat ca un coleg tolerant cu opiniile altor cercetători, dar intransigent faţă de promotorii „falsului ştiinţific”. A desfăşurat o amplă activitate de cultivare a limbii, fiind organizatorul, coautorul şi coredactorul celor 14 fascicule de Cultivare a limbii, acestea constituind o dovadă a străduinţelor lingviştilor pentru revigorarea limbii, pentru a-i face pe vorbitori să înţeleagă că simţirea românească este nu numai viabilă, dar şi militantă. Simţul limbii, dezvoltat prin numeroasele lecturi, distinsul filolog l-a folosit pe parcursul întregii sale activităţi la redactarea publicaţiilor științifice. Având faima unui stilizator excelent, mulţi ani a fost redactor-şef adjunct al Revistei de lingvistică şi ştiinţă literară. A fost îndrumătorul a 20 de doctori în filologie și a 2 doctori habilitați, care pot vorbi cu mândrie despre calitățile de excepție ale unui profesor cu vocație.

 

Regretatul Ion Eţcu a făcut parte dintr-o generaţie de cercetători umaniști, care au desțelenit domeniul și i-au dat o orientare adecvată. Pe umerii acelei generaţii stau tinerele generații, care au obligația să nu-i uite și să le valorifice opera.

 

Astăzi, suntem martori ai curajului lui Ionuț-Cristian, cel de-al treilea fiu al profesorului, care, suntem siguri, îi va duce mai departe speranțele de reîntregire a neamului – speranțe care se leagă de educație, limbă, cultură. 

Veșnică să-i fie amintirea!

dr. hab. Elena Ungureanu,
dr. Maria Cosniceanu, 

Institutul de Filologie