Spre noi colaborări moldo-suedeze în domeniul medicinii

2018-06-01
 
La Academia de Științe a Moldovei a avut loc, la 31 mai 2018, un seminar moldo-suedez, dedicat problemelor medicinii, mai exact elaborării și implementării noilor tehnologii în tratarea maladiilor de cancer.
 
La eveniment au participat prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, vicepreședintele AȘM, m.c. Viorel Prisăcari, academicienii Gheorghe Țîbîrnă și Mihai Popovici, dr. Ghenadie Curocichin, Laboratorul de Genetică din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”,profesori, cercetători, precum și o echipă de savanți de la Institutul Karolinska din Suedia care și-au dorit să împărtășească o parte din realizările inovative pe care le-au obținut în acest domeniu.
 
Participanții la seminar au fost salutați de prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, care a exprimat plăcerea de a asista la discuții despre cele mai noi elaborări în lupta cu diverse maladii, inclusiv cu cancerul. În numele conducerii AȘM, prim-vicepreședintele AȘM a apreciat prezența echipei de specialiști suedezi la Academia de Științe a Moldovei, cu o prezentare foarte importantă privind elaborarea unui nou cromozom, al 47-lea, care poate să transporte gene noi introduse de savanți, fiind creată, totodată, și o punte  de legătură, o colaborare în domeniul medicinii cu o echipă puternică de specialiști din Suedia care nu doar elaborează metode moderne de tratament al maladiilor, dar se implică și în implementarea rapidă a acestor metode noi.
 
Prezentarea a fost expusă de profesorul Ola Winqvist, de la Institutul Karolinska din Suedia. Savantul a vorbit despre importanța cromozomului sintetic (hSynC), elaborat de echipa suedeză, care poate acționa ca un nou cromozom într-o celulă umană. Adică, a explicat profesorul, în loc de 46 de cromozomi, celula ar putea avea 47 de cromozomi, HSynC dezvoltat având capacitatea de a transporta noi gene introduse de cercetători. Profesorul Ola Winqvist a specificat că ceea ce au prezentat ei este la cel mai înalt nivel internațional, tehnologiile sunt deja testate, patentate și sunt actualmente în curs de pregătire pentru implementarea lor în practică.
 
Specialiștii au menționat, totodată, și disponibilitatea de a crea câteva centre europene în acest domeniu, iar Republica Moldova, de ce nu, să fie gazda unui atare centru european. Dacă tehnologiile noi implementate vor înregistra o eficiență maximă, mijloacele financiare investite ar putea fi recuperate. De aceea, la seminar au fost invitați și oameni de afaceri de nivel internațional care ar putea investi în implementarea acestor tehnologii, precum Dl Sayad Shahjahan ș.a.
 
Conf. cercet. Victoria Sacară, șefa Laboratorului de Genetică Medicală, din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului, a rămas impresionată de prezentarea specialiștilor din Suedia. Cercetătoarea consideră că tehnologia prezentată de ei oferă terapii care pot revoluționa medicina, iar crearea cromozomilor artificiali, la momentul actual, constituie un pas fără precedent în biologia sintetică. „Această tehnologie este un mare avantaj în terapia genetică, în tratarea bolilor rare, imunoterapia tumorilor maligne etc. Ne-am dori să avem posibilitatea de a învăţa şi de a pune în aplicare această tehnologie aici, în Moldova”, a spus șefa Laboratorului, Victoria Secară.
 
Prezent la seminar, cerc. științific, doctor în științe biologice Victor Popescu, de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a menționat că acesta este un seminar foarte util pentru el, cât și pentru colegii săi din Laboratorul de Genetică din cadrul Universității. Victor Popescu a remarcat că cercetătorii suedezi au atins anumite performanțe suficient de înalte privind transformarea celulelor umane cu ajutorul unor cromozomi artificiali umani sintetici, aceasta fiind o construcție moleculară ce permite să încorporeze diverse gene pentru substituirea funcțiilor defecte. „Ceea ce ne spun experții din Suedia este cunoscut la nivel teoretic, dar la nivel practic nu. De aceea,am și venit la acest seminar, unde au fost prezentate lucrări de pionierat și de o perspectivă promițătoare, mai ales că experții vorbesc despre un spectru foarte larg de patologii care pot fi remediate, nu doar de cancer”, a spus cercetătorul moldovean.  

De ce Moldova? Răspunsul profesorului Ola Winqvist a fost scurt: Moldova reprezintă spațiul cel mai reușit din Eurasia pentru a face business în baza inovațiilor. Țara are o poziție geopolitică strategică ce permite de a beneficia din plin de inter fața dintre Vest și Est.     

Oaspeții au fost invitați să viziteze Muzeul Academiei de Științe, Sala Azurie, după care au făcut o poză de grup în fața sediului AȘM.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM