Este pentru prima dată când conducerea ALLEA a fost completată cu un reprezentant al Republicii Moldova, precum și al unei țări din Parteneriatul Estic în genere. Candidatura președintelui Academiei de Științe a Moldovei a fost susținută de fostul președinte ALLEA prof. Gunter Stock (Germania), președintele nou ales Antonino Loprieno (Elveţia), de președintele Academia Scientiarum et Artium Europaea, prof. Felix Unger, de conducerea academiilor Armenia, Belarus, Letonia, Turcia, Estonia, Ucraina ș.a.
Înalta apreciere, acordată președintelui Academiei de Științe a Moldovei de către membrii ALLEA, reprezintă recunoașterea modelului inovativ de administrare a comunității științifice din Republica Moldova, a performanțelor obținute pe plan european, graţie cărora a crescut exponenţial vizibilitatea internaţională a țării noastre atât la nivel de cercetători, cât și la nivel de elaborare, promovare și implementare a politicilor în domeniile cercetării și inovării.
Astfel, datorită eforturilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei depuse pentru asocierea la programele cadru 7 şi Orizont 2020, precum şi gestiunii eficiente a activităţilor în sistemul de cercetare-inovare, doar în perioada 2014 - 2017 Republica Moldova a reuşit să depună cca 300 propuneri de proiecte elaborate de 142 de organizații (institute de cercetare și de învățământ superior, ONG, IMM, agenții publice și private), dintre care 35 de proiecte, cu un volum de finanțare de peste 5 mln. de EUR au fost susținute de Comisia Europeana.
Prin aceste succese, Republica Moldova a devenit lidera clasamentului țârilor din Parteneriatul Estic privind indicatorii din domeniu, depăşind de câteva ori, raportat la numărul de locuitori, Ucraina, Georgia, Armenia, asociate şi ele la respectivul program.
De notat că alegerea componenței noi a Consiliului de Administrare ALLEA a avut loc la 17 mai curent, în cadrul celei de-a 19-a Asamblee Generală, găzduită de către Academia de Științe a Bulgariei, în contextul preşedinţiei europene a acestei ţări. La funcția de membru al Consiliului de Administrare ALLEA și-au înaintat candidaturile academiile a 17 țări din Europa.
Reiterăm, ALLEA a fost fondată în 1994 și întrunește astăzi 60 de Academii de Științe și Societăți ale Cunoașterii din 40 de țări din Europa. Federaţia contribuie la promovarea excelenței științifice la nivel european și se poziționează drept consultant strategic al UE în elaborarea soluțiilor pentru provocările cu care se confruntă spațiul comunitar în știință, cercetare și inovare.
Cooperarea dintre Academia de Științe a Moldovei și ALLEA s-a intensificat odată cu adoptarea, în 2004, a Codului cu privire la știință și inovare, care a creat premisele necesare pentru internaționalizarea cercetărilor naționale.
Cu prilejul obținerii statutului de membru al Consiliului de Administrare ALLEA, exprimăm domnului preşedinte, academician Gheorghe DUCA, sincere felicitări cu urări de noi realizări în promovarea științei naționale pe plan internațional.
Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei |