Criminologul Valeriu Bujor a marcat 60 de viață și 35 de activitate

2018-03-10
 

Academia de Științe a Moldovei a găzduit, la 9 martie 2018, Conferința științifică omagială „Omul, criminologia, știința”, dedicată aniversării a 60-a de la naștere și 35-a de activitate didactico-științifică a criminologului Valeriu Bujor. Evenimentul a fost organizat de Institutul Cercetări Juridice și Politice, Asociaţia Independentă de Criminologie din Republica Moldova, Academia MAI „Ștefan cel Mare”, Centrul de Prevenire şi Asistență Criminologică, Sindicatul „Demnitate”, Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată. 

La evenimentul aniversar au fost prezenți prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, Dl Marian Lupu, deputat în Parlamentul RM, acad. Gheorghe Mustea, scriitorul Iulian Filip, dr. Mihai Șleahtițchi, ex-consilier prezidențial, dl Dumitru Pulbere, ex-președinte al Curții Constituționale, reprezentanți ai comunității științifice academice, universitare din Republica Moldova, precum și din România și Ucraina, practicieni, oameni de cultură, prieteni și colegi ai omagiatului.
 
În cuvântul său inaugural, prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a menționat că este îmbucurător faptul că Academia de Științe este acel locaș, unde sunt omagiate personalitățile care au contribuit semnificativ la dezvoltarea și afirmarea științei și culturii naționale. În confirmarea celor menționate, a specificat academicianul, astăzi, Academia găzduiește încă un asemenea eveniment de omagiere, vorbind, bineînțeles despre cinstirea unuia dintre cei care a lucrat mult timp și cu multă dăruire pe ogorul științei și învățământului – criminologul Valeriu Bujor, pentru care cunoașterea științifică este mai mult decât o meserie - a fost întotdeauna şi continuă să fie o vocație.
 
Venind la Academie pentru a participa la eveniment, a mărturisit acad. Tighineanu, se gândea de unde se trag succesele dlui Valeriu Bujor, ca în scurt timp să-i fie clar că rădăcinile acestui succes se trag de la Sofia, r-nul Drochia, dezgolind modest și adevărul pentru cei care nu știau că și Domnia Sa, dar și poetul Iulian Filip, prezent în sală, sunt, de asemenea, sofieni. Înzestrat cu o minte iscoditoare, a menționat academicianul,  colegul Valeriu Bujor a căutat întotdeauna răspunsuri la numeroasele întrebări care ne umplu viața. Într-o epocă de consolidare a științei, dumnealui s-a înarmat cu uneltele științifice pentru a găsi răspunsurile de care societatea are nevoie. „Din datele biografice, vedem că omul de știință Valeriu Bujor a desfășurat o activitate științifică deosebit de fructuoasă. În decursul anilor, a realizat cercetări importante şi a publicat numeroase lucrări științifice”, a subliniat prim-vicepreședintele AȘM, evidențiind și o altă latură a activității științifice a omagiatului – cea organizatorică. „Într-o perioadă relativ scurtă, dl Valeriu Bujor a inițiat și nu o dată a reușit să înființeze unități de cercetare științifică, să promoveze publicații științifice periodice şi centre editoriale de care știința nu se poate nicidecum lipsi. Toate acestea ne permit să menţionăm că omul, savantul și managerul Valeriu Bujor este un făuritor în societatea noastră”, a remarcat acad. Tighineanu, specificând că Domnia Sa, de altfel,  a crezut întotdeauna cu tărie în ceea ce unii numesc inginerie socială.
 
În numele conducerii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, prim-vicepreședintele Ion Tighineanu i-a urat omagiatului sănătate, prosperitate, optimism în suflet și multe împliniri, iar pentru activitate prodigioasă în domeniul educațional și de cercetare, realizări profesionale de excepție și merite deosebite în promovarea adevărului științific i-a conferit Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”.
 
Directorul Institutului Cercetări Juridice și Politice, dr.hab., prof. Valeriu Cușnir a venit cu un mesaj de felicitare pentru omagiatul zilei, doctor în drept, profesor universitar Valeriu Bujor, care a fost mai curând un elogiu unui Om, personalități notorii, adevărat explorator în domeniul învățământului juridic, excelent organizator şi manager cu experiență, cel care a stat la temelia fondării unor instituții și centre de cercetare recunoscute – Centrul Cercetări Științifice al Academiei Naționale de Poliție, Colegiul de Criminologie, Universitatea de Criminologie, Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată, Asociația de Criminologie, Centrul de Studii Comparative în Științe Juridice. „Adevărata vocație de cercetător a Domniei Sale se relevă în raport cu criminologia, asigurând promovarea socială a acesteia ca o trilogie - știință, instruire și practică anti-crimă. Profesorul Valeriu Bujor este pe bună dreptate considerat unul dintre promotorii criminologiei autohtone. Grație eforturilor consecvente ale Domniei Sale în Nomenclatorul domeniilor de formare profesională pentru învățământul superior a fost introdusă specialitatea Criminologie”, a punctat directorul Cușnir, specificând că la fiecare treaptă a devenirii sale umane și profesionale prof. Bujor a demonstrat o maximă responsabilitate şi seriozitate, un spirit organizatoric deosebit, reușind de fiecare dată să mobilizeze cu succes colectivele pe care le-a condus, aducând astfel o contribuţie reală la dezvoltarea ştiinţei, învăţământului superior, a dreptului din Republica Moldova.
 
„Domnul Valeriu Bujor, savant cunoscut nu doar în mediul științific din RM, dar și din țările vecine, deci un savant cu renume internațional, multiple cercetări și lucrări științifice, nu sunt lucruri abstracte, sunt cercetări care au venit cu rezultate concrete aplicate, aplicative și sunt folosite în practica activității respective din mai multe instituții din țară”, a menționat în intervenția deputatul Marian Lupu, care, spune Domnia Sa este prezent pentru două motive - primul motiv pentru ca în numele forului legiuitor al țării, al colegilor din Parlament să-l felicit pe dl Bujor cu această sărbătoare de 60 ani de viață și 35 de ani de activitate profesională și în al doilea rând, cu titlul personal, dar și în numele familiei, să vină cu aceleași felicitări și cu expresia unui sincer omagiu și recunoștință, cu un mesaj în numele tatălui său. Ca și reprezentant al Parlamentului, Dl Marian Lupu a ținut să declare o deschidere totală cu acea echipă pe care o conduce pentru a munci împreună, că va fi foarte receptiv la sugestii, idei pentru o reformare, o consolidare în continuare a domeniului cercetare-dezvoltare și al sistemului de educație. „Astăzi suntem aici să omagiem o perioadă din viața dl Bujor, una de ecuator, una care combină organic energia tinereții păstrată și încă în forță. Pe de altă parte, experiența acumulată vastă și iată că această simbioză a dat până în prezent rezultate frumoase”, a mai spus legislatorul, dorindu-i ca această perioadă să dureze la infinit și să dea în continuare rezultate, o prestație precum au fost cele până în prezent.
 
„Satele care oferă o ambianță unde se vorbește mai mult despre oamenii de bine, decât de rău e un mediu salvator pentru cei care pornesc de acasă. Mie mi-a plăcut foarte mult când am descoperit că între cărturarii Sofiei, Valeriu Bujor e o carieră cu totul distinctă”, a ținut să remarce poetul, scriitorul, dramaturgul, folcloristul și, nu în ultimul rând, consăteanul omagiatului, Iulian Filip, precizând că Valeriu Bujor e din categoria sofienilor care au realizat darurile și harurile și înțelegerile care i s-au dat și le-au pus la lucru. Cu tot pericolul de a-l durea gâtul de întoarcere a capului în urmă, spune cu umorul său specific Iulian Filip, Valeriu Bujor are tot temeiul să fie satisfăcut de drumul pe care l-a făcut, de drumul pe care are temeiul de parcurs și de crucea care o duce și știe unde o duce, sperând că în sfârșit ar trebui să lase o metodă a acelor care pot duce crucea. Sănătate și poftă de toate i-a dorit intelectualul.
 
Fiecare specialist dintr-un domeniu de activitate privește la lucruri prin prisma acestuia, prin prisma gândirii pe care i-a format-o specialitatea respectivă. Cu toate acestea, toți, noi, avem un scop comun. Despre aceasta avea să relateze acad. Gheorghe Mustea. „Eu sunt muzician, compozitor, dumneavoastră sunteți juriști. La prima vedere, ar părea că aceste două domenii sunt foarte îndepărtate unul de altul. Căci, ce are, de exemplu, gama do-major cu articolul cutare sau cutare din codul de legi? Dar iată că aceste două domenii, care par îndepărtate, au ceva comun – Omul”, a spus academicianul, precizând că atât muzica, dar și arta în general, cât și științele juridice studiază omul – ființa nespus de complexă, complicată și controversată în acțiunile sale. Deloc întâmplătoare prezența Domniei Sale la acest eveniment omagial, acad. Gheorghe Mustea a ținut să-i mulțumească Omului Valeriu Bujor pentru fericitul prilej de a-l felicita cu ocazia aniversării și pentru bucuria de a putea contribui la constituirea unei societăți drepte, frumoase, cu oameni frumoși cu înalte aspirații morale, unindu-și eforturile cu oameni de diferite domenii. I-a dorit omagiatului realizări pe tărâmul științific și managerial, împliniri pe toate planurile vieții și, desigur, multă sănătate:
 
Cu prilejul aniversării la eveniment au venit și discipolii din România, Astfel dr. Alin Leș a conferențiat la subiectul „Prin lentilele criminologiei românești: Valeriu Bujor și vizibilitatea criminologiei din Republica Moldova”, dr. Octavian Pop a expus comunicarea privind parcursul societății contemporane de la criminalitate la moralitate: reflecții pe marginea unui studiu criminologic, iar dr.hab., prof. Gheorghe Costachi a reflectat la subiectul privind criminologul la ceas aniversar.Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la eveniment a fostprezentpreotul Octavian Moșin, paroh al Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Chişinău, dr., conferenţiar universitar în teologie, care a transmis mesajul de felicitare al ierarhului, după care a susținut comunicarea „Repere morale în combaterea criminalității”.
 
Mesaje de felicitare cu ocazia aniversării i-au adresat sexagenarului și ex-președintele Curții Constituționale, Dl Dumitru Pulbere, redactorul Revistei „Legea și Viața”, dl Leonid Arsene, dr. conf. Octavian Bejan, discipol, dr. conf. Radion Cojocaru, director al Școlii doctorale științe penale și drept public de la Academia de Poliție a MAI „Ștefan cel Mare”, dl Mihai Lașcu, dar și alți cercetători din diverse domenii, care au apreciat contribuția profesorului Valeriu Bujor la dezvoltarea criminologiei autohtone.
 
Dar ce poate mai frumos, nobil, emoționant și răscolitor, decât atunci când afli că satul unde te-ai născut îți acordă onorabilul titlu de Cetățean de Onoare al localității. Despre aceasta au venit să-i spună și, bineînțeles, să-l surprindă plăcut pe protagonistul evenimentului, consătenii săi. Reprezentanții elitei de la baștina sofiană au dat citire deciziei consiliului local, în care se menționează că titlul se oferă pentru merite deosebite față de sat, exprimate prin promovarea localității în țară și peste hotare, succese deosebite în domeniul învățământului și științei.
 
Emoționat, dar și onorat, sărbătoritul zilei, Valeriu Bujor, a mulțumit pentru aprecierile de care a avut parte, de surprizele plăcute oferite de conducerea AȘM, dar și de consătenii săi, de prezența persoanelor care au fost și au avut răbdare să stea până la finele evenimentului, dorindu-le tuturor sănătate și să audă doar de bine.
 
Valeriu Bujor s-a născut la 4 martie 1958, satul Sofia, raionul Drochia. Este profesor universirar, doctor conf. în drept, rector al Institutului de Științe Penale și Criminologie Aplicată (Institutul de Criminologie din Chișinău, Republica Moldova), președinte al Asociației Criminologilor din Republica Moldova. Este o personalitate bine cunoscută în învățământul juridic și în știința juridică, fiind unul din întemeietorii și propagatorii activi ai criminologiei autohtone și primul deținător al diplomei de jurist-cercetător în criminologie din Republica Moldova.Pe plan științific, aportul dlui Valeriu Bujor constă în completarea substanțială a conceptului de violență criminală, criminologia penitenciară, criminalitatea în grup și organizată, conceptul securității criminologice. Este autor și coautor al primelor manuale, note de curs și comentarii ale legislației în dreptul penal, criminologie, statistică criminologică, victimologie, deviantologie, teoria generală a dreptului, drept penal comparat. A educat o pleiadă de discipoli, care s-au afirmat drept criminologi și cercetători atât în țară, cât și peste hotarele Republicii Moldova.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AȘM