(22.07.1941 – 18.12.2107)
La 18 decembrie 2017, la vârsta de 76 de ani, s-a stins din viață doctorul habilitat în medicină, profesor universitar, Constantin EȚCO, șef al Catedrei de management și psihologie, redactor-șef al Revistei Sănătate Publică, Economie și Psihologie în Medicină, Laureat al Premiului Național în domeniul sănătății, 2016, deținător al Medaliei AȘM „Dimitrie Cantemir” și Medaliei „Nicolae Testemițanu”.
Constantin Ețco s-a născut la 22 iulie 1941, în satul Horodiște, raionul Călărași.Și-a făcut studiile medicale la Şcoala Medicală din Tiraspol și Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. A absolvit Institutul de Stat de Medicină în 1971 și a fost angajat în calitate de asistent la Catedra de igienă socială și organizarea ocrotirii sănătății, șef de catedră fiind profesorul Nicolae Testemițanu. Susţine, în 1979, la Institutul Central de Perfecţionare a Medicilor (ICPM) din Moscova, URSS, sub conducerea prof. Nicolae Testemițanu teza de doctor în ştiinţe medicale cu tema „Aspectele medico-sociale a morbidităţii infantile prin pneumonii în RSSM”. În 1992 la celași Insitutut susține teza de doctor habilitat în ştiinţe medicale.
Constantin Ețco a activat la Catedra de igienă socială și organizarea ocrotirii sănătății ca asistent, lector superior, conferențiar universitar, iar în 1993 i-a fost conferit titlul de profesor universitar.
În anul 1997 fondează Catedra de economie, management și psihopedagogie în medicină pe care a condus-o până în prezent. În anul 2000 a fondat Asociația de Economie, Management și Psihologie în Medicină și revistă științifică de același profil – Sănătate Publică, Economie și Psihologie în Medicină, pe care le-a condus până în prezent. Este membru al colegiilor de redacție a mai multor reviste naționale și internaționale: Revista de Științe ale Sănătății din Moldova, Curierul medical, Info-Med, Buletinul Academiei de Științe (științe medicale), Igienă și Sănătate Publică din România.
Este un notoriu autor de manuale – Management în sistemul de sănătate, Economia ocrotirii sănătății, Psihologia managerială, Asigurările medicale etc. Per ansamblu fiind autor/coautor la cca 750 de lucrări, inclusiv 31 de monografii, 46 de manuale, compendii, ghiduri și îndrumări metodice, 31 de recomandări practice pentru medici și studenți etc.
În 2010, a creat, în cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu”, Laboratorul ştiinţific de management şi psihologie în medicină. a pregătit 38 de doctori şi doctori habilitaţi. În calitate de conducător, consultant ştiinţific şi expert, a participat la realizarea multiplelor proiecte de cercetare și dezvoltare instituţională, obţinute prin concurs şi finanţate de Academia de Ştiințe a Moldovei, de Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al AȘM şi organizaţii internaţionale. Din anul 2000 a activat în calitate de șef al Secției științe medicale și farmaceutice în cadrul Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare
Pentru merite deosebite în activitatea științifico-didactică a fost decorat cu medalia „Veteran al muncii” (1987), medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM (2011), medalia „Nicolae Testemițanu” (2011), Ordinul Gloria Muncii (2012), Diploma Guvernului RM de gradul I (2011), a fost desemnat Laureat al Premiului Academiei de Științe a Moldovei (2007, 2012), Laureat al Premiilor în Sănătate pentru „Întreaga carieră medicală” (2012), Laureat al Premiului Național în domeniul sănătății (2016).
Academia de Științe a Moldovei exprimă sincere condoleanțe și compasiune îndoliatei familiei, rudelor, colegilor regretatului profesor Constantin Ețco și prezintă expresia înaltei considerații pentru aportul savantului în dezvoltarea medicinii moderne.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.
Corpul neînsuflețit al profesorului Constantin Ețco va fi depus miercuri, 20 decembrie, ora 17:00, în Biserica Sf. Mare Mucenic Dumitru din Chișinău (bd. Traian, 3/1).
Mitingul de doliu va avea loc joi, 21 decembrie, începând cu ora 10:00, în incinta Blocului didactic nr. 1 Leonid Cobîleanschi (str. Nicolae Testemițanu, 27).
Constantin Ețco va fi înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău (str. Alexei Mateevici, 11).
În numele corpului academic,
Președintele Academiei de Științe a Moldovei,
academician Gheorghe DUCA
|