Condoleanțe

2017-12-19
 

Academia de Științe a Moldovei, Secția Științe Medicale a AȘM, a aflat cu profundă tristețe vestea plecării la cele veșnice, la vârsta de 76 de ani, a doctorului habilitat în medicină, profesor universitar, Constantin EȚCO, Laureat al Premiului Național în domeniul sănătății, 2016, deținător al Medaliei AȘM „Dimitrie Cantemir” și Medaliei „Nicolae Testemițanu”.

Profesorul Constantin Ețco a fost membru al Academiei Internaţionale „Neosfera” de la Moscova, al Academiei Internaţionale de Informatizare şi al Academiei Internaţionale de Management. A scris peste 430 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 14 monografii, 12 manuale, ghiduri şi peste 30 de îndrumări metodice pentru medici şi studenţi.
 
Conducerea Academiei și membrii corpului academic exprimă sincere condoleanțe de compasiune îndoliatei familiei, rudelor, colegilor, apropiaților regretatului profesor Constantin Ețco și prezintă expresia înaltei considerații pentru aportul savantului în dezvoltarea medicinii moderne. 
 
Dumnezeu să-l  ierte și să-l odihnească în pace.
 
În numele corpului academic,
Președintele Academiei de Științe a Moldovei,
academician Gheorghe DUCA