Trist eveniment al acestui sfârșit de toamnă. Lumea științifică, comunitatea medicală și universitară este răpusă de vestea plecării, mult prea devreme, la cele veșnice a membrului corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat în medicină, profesor universitar Ion Lupan, reputat stomatolog și chirurg pediatru oro-maxilo-facial.
Foaierul blocului de studii „Leonid Cobâleanschi” al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie a fost mult prea neîncăpător pentru șirul, care părea infinit, de oameni care au venit să-i facă o ultimă reverență profesorului, dascălului, colegului, prietenului, tatălui, Omului Ion Lupan. Și marea de flori și coroane aduse la picioarele regretului profesor a fost un semn al firescului, s-ar părea, dar mai mult al recunoștinței profunde a celor, pe fața cărora se citea o profundă durere și tristețe.
La mitingul de doliu a fost prezentă conducerea Academiei de Științe a Moldovei, în persoana prim-vicepreședintelui, acad. Ion Tighineanu, vicepreședintelui, m.c. Viorel Prisăcari, Secția științe medicale a AȘM, conducerea USMF, în frunte cu rectorul, acad. Ion Ababii, universitari, oficiali.
„Într-o luptă pierdută cu moartea, s-a stins din viață, a plecat prematur dintre noi, luând calea eternității, bunul nostru coleg, prieten Ion Lupan, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, membru al Academiei de Științe a Moldovei, șeful Catedrei de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică, pedodonție și ortodonție, decanul Facultății de Stomatologie, cavaler al ordinului Gloria Muncii”, a spus în deschiderea mitingului de doliu rectorul USMF, acad. Ion Ababii. Cu profund regret, rectorul a mărturisi că nu crede ca bunul lor coleg a fost pregătit să închidă pe veci ușa acestei lumi, căci fiind o fire sensibilă nu putea pleca atât de devreme, lăsând un noian de regrete că poate nu s-a făcut totul pentru a-l avea cât mai mult timp în preajmă. L-a cunoscut cu mulți ani în urmă, iar viața i-a legat atât de mult, încât se pare că-l știa dintotdeauna. Există pe lumea aceasta oameni, înzestrați cu talentul de a face parte din viața tuturor celor, pe care îi cunoaște, a remarcat academicianul, precizând că anume așa a devenit pentru toți care l-au cunoscut și profesorul Ion Lupan – un partener onest, un sprijin de nădejde și un coautor inspirat la toate acele multe frumoase inițiative, care au fost zămislite în sânul comunicațiilor academice și prin care a prosperat și s-a afirmat Universitatea.
Evocând personalitatea complexă a mult regretatului profesor Ion Lupan, rectorul a parcurs traiectoria destinului și carierei sale științifice, profesorale, manageriale, începând de la însușirea cu brio a alfabetului medicinei până la ceea ce a reușit să devină până la acest nefiresc sfârșit – unul din pilonii de rezistență ai templului medicinii stomatologice din Moldova, discipolul patriarhatului stomatologiei autohtone, profesorului Arsenie Guțan, dar și amicul cel mai apropiat al tuturor celor, care au învățat vocația de a deveni medic stomatolog și nu numai. Cu trecerea profesorului Ion Lupan în lumea umbrelor, se încheie un traseu glorios de viață, trăită cu dăruire și sacrificiu până la ultima suflare, a menționat rectorul Ababii, viața și activitatea profesorului Ion Lupan rămânând a fi un model veritabil de existență și vocație, un exemplu de slujire fidelă în numele prezentului și viitorului nostru, exemplu demn de urmat pentru generațiile tinere. „Îngenunchem în fața sufletului Dumneavoastră, ne cerem iertare dacă v-am supărat fără voia noastră și Vă mulțumim pentru firea blândă, plină de optimism, pentru sufletul de mare noblețe, pentru corectitudinea și dragostea de viață pe care ați cultivat-o discipolilor, pentru curajul de a fi mereu în vârtejul vieții cotidiene, pentru tot ce ați reușit să realizați pe parcursul acestor 65 de ani pe acest pământ”, a spus cu emoții vădite academicianul, venind cu promisiunea că cei care rămân, sunt obligați să continue și să ducă la bun sfârșit ceea ce n-a reușit Domnia Sa. Să păstreze cu sfințenie tradițiile medicinii autohtone, să educe tinerele generații în spiritul acelor valori umane, de care s-a condus întreaga sa viață profesorul Ion Lupan.Aceasta ar fi cel mai frumos omagiu unei asemenea personalități notorii cum a fost Ion Lupan.
În numele conducerii Academiei de Științe a Moldovei, a CSȘDT și a comunității științifice din țara noastră, prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a exprimat sincere condoleanțe rudelor, celor apropiați pentru pierderea irecuperabilă a celui care a fost savantul, colegul, prietenul, soțul și tatăl Ion Lupan.„Cu o mare tristețe în suflet am primit vestea despre trecerea în neființa a profesorului Ion Lupan, un mare specialist, expert, în domeniul în care a activat, un pedagog iscusit și o personalitate notorie a neamului nostru”, a menționat prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, remarcând pregătirea excelentă și carieră de excepție a reputatului profesor. Prim-vicepreședintele AȘM a trecut în revistă activitatea științifică vastă, dar rezultatele științifice remarcabile ale savantului, care s-au materializat în cca 170 lucrări științifice, 12 lucrări de sinteză, 2 monografii, un manual, remarcând pregătirea cadrelor tinere pentru activitatea prodigioasă în știință, drept pentru care a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a AȘM, Medalia „Dimitrie Cantemir”, din 2008 a fost ales membru al Asambleei AȘM, iar în luna iulie curent a fost ales membru corespondent al AȘM. „O să-l păstrăm în memorie pe domnul profesorIon Lupan și în inimile noastre. Sunt ferm convins că lucrările inițiate și activitatea lui vor fi continuate de discipoli și colegii de breaslă. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, și-a încheiat cuvântul de adio, prim-vicepreședintele Tighineanu.
Profunde condoleanțe, din partea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și prim-ministrului Pavel Filip, a exprimat secretarul general de stat, Boris Gîlcă. „Nimeni nu știe de ce pleacă cei mai buni dintre cei mai buni. Se vede că și acolo, Sus, este nevoie de cei cu demnitate”, a spusoficialul, venind cu îndemnul de a-i prețui și aprecia pe cei care merită cât sunt în viață. „O să-i păstrăm memoria veșnică regretatului profesor, iar noi cei rămași pe pământ să facem lucruri demne”, a mai spus secretarul general de stat.
În numele colaboratorilor Institutului Mamei și Copilului, pacienților, pentru viața cărora a luptat zi de zi prof. Ion Lupan, un mesaj de adio a adresat directorul instituției medicale, dr. Sergiu Gladun. „Chipul luminos al profesorului, colegului și Omului Ion Lupan, întotdeauna va rămâne în memoria noastră”, a menționat directorul Gladun.
Nu e bine când se duc discipolii înainte de dascălii lor, a spus cu tristețe dr.hab., prof. univ. Dumitru Șerbatiuc, mentorul regretatului profesor Lupan. Deși mulți nu înțeleg poate acest lucru, dascălul a mărturisit că se mândrește cu faptul că discipolul său l-a depășit cu mult în meseria care a învățat-o de la el. Dar cel mai frumos lucru pecare l-a admirat mereu a fost armonia între energia, disciplina, profesionalismul și seriozitatea sa, combinată ideal cu o bunătate aproape ieșită din comun.
Cu un cuvânt de rămas bun a venit de la Iași prof. Silvia Mârțu, Facultatea de Medicină Dentară, în numele decanului Forna Norina. Profesorul a remarcat că Ion Lupan a fost un dascăl de excepție, un deschizător de drumuri, un creator de școală de înaltă performanță, mereu aproape de școala ieșeană și de colectivul acesteia. A fost un suflet nobil, model de luptător, de a fi mereu aproape de România, de colectivul și de Universitatea din Iași. „Trecerea la cele veșnice a domnului profesor Lupan lasă un gol imens în sufletele noastre. Dl Lupan face parte din acei oameni, pe care ți-i amintești mereu plini de viață și despre care crezi că nimic nu-i poate atinge, nici măcar boala, dar se vede clar că destinul a fost cel care a decis în acest moment”, a spus prof. Mârțu, fiind sigură că toate cuvintele spuse, până la urmă, sunt mult prea puține ca să exprime tot ceea ce simțim.Colegii universității ieșene vor regreta etern absența unui prieten de excepție, a unui coleg de valoare incontestabilă, a celui care a fost prof. Ion Lupan.
Sincere condoleanțe îndoliatei familii și colegilor a exprimat și prof. univ., Zetu Irina, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, Iași.Profesorul ieșean a mărturisit că în câteva cuvinte nu poți reda totul despre cel care a fost profesorul și Omul Ion Lupan, dar a ținut să îndemne să fim aceeași oameni, indiferent de situație, așa cum a fost Ion Lupan, pentru care Prutul nu a fost o graniță. De aceea, memoria profesorului Lupan va rămâne mereu vie pentru Universitatea din Iași. O să-l păstreze în amintirea lor așa cum a fost – un Om.
Profundul regret a fost exprimat și de președintele de onoare al Asociației Stomatologilor din Republica Moldova, discipoli care au evocat personalitatea omului de știință și au rememorat diverse momente petrecute alături de prof. Ion Lupan.
Se zice că există un drum al vieții pe care ți-l faci și ți-l scrii singur, un soi de destin care hotărăște totul dinainte. Timpul a fost necruțător, din păcate, pentru un om plin de vitalitate și frumusețe omenească. Viața profesorului Lupan s-a oprit la doar 65 de ani. A fost pregătit să plece? Destinul a decis sau, cel puțin, așa ne-am obișnuit să credem.
Dumnezeu să-i apere liniștea și să-l țină printre cei drepți, iar cei care au rămas după el să trăiască cu speranța ca a plecat cu gândul că lasă în urmă discipoli talentați și apți să ducă mai departe nestinsă făclia iubirii necondiționate față de semeni, dragoste ce-i motivează de veacuri pe medici să fie mereu de veghe la poarta dintre lumi.
M.c. Ion Lupan a fost înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească.
Galerie foto
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
|