Marți, 24 octombrie 2017, ora 10:00, în Sala de Conferințe a Institutului Naţional de Cercetări Economice (str. I. Creangă 45, of. 303), va avea loc conferința de presă dedicată lansării unui nou număr al publicaţiei „Tendinţe în Economia Moldovei” – „Moldovan Economic Trends” (Ediţia Nr. 26).
În cadrul evenimentului vor fi prezentate principalele tendinţe socio-economice care au marcat economia Republicii Moldova în prima jumătate a anului în curs, dar şi dinamica principalilor indicatori macroeconomici în baza celor mai recente date disponibile, precum și prognoza actualizată a Institutului Naţional de Cercetări Economice privind evoluţia principalilor indicatori macroeconomici pentru anul 2017.
Sunt invitați reprezentanții mass-media și toți doritorii.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM |