For științific internațional cu accent pe eficientizarea cercetărilor și implementarea inovațiilor în domeniile geneticii, fiziologiei și ameliorării plantelor

2017-10-11
 

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecția și Protecția Plantelor a organizat în perioada 9-10 octombrie 2017 cea de-a VI-a Ediție a Conferinței Științifice Internaționale cu genericul „Genetica, Fiziologia şi Ameliorarea Plantelor”. 

La lucrările ediției curente au participat peste 200 cercetători din domeniul biologiei și agriculturii, care au reprezentat 28 de instituții de cercetare și 14 universități din țară și de peste hotare, inclusiv România, Germania, Italia, Bulgaria, Slovacia, Rusia, Ucraina, Marea Britanie, SUA.
 
La Conferință au participat academicieni-coordonatori ai secțiilor de științe, directori de institute din cadrul Secției științe naturale și exacte, cercetători și specialiști din domeniul geneticii, fiziologiei și ameliorării plantelor. Reuniunea a avut drept scop dezbaterea celor mai recente rezultate obținute de cercetători din țară și peste hotare.
 
Lucrările evenimentului științific internațional au fost inaugurate de către directorul Institutul de Genetică şi Fiziologie și Protecție a Plantelor, dr.hab. Vasile Botnari. Adresând un mesaj de salut participanților, în special, oaspeților soiți de peste hotare, directorul IGFPP a exprimat convingerea că prezența savanților cu renume în cadrul actualului for va avea un impact pozitiv în eficientizarea cercetărilor și implementarea inovațiilor în domeniile respective, având posibilitatea să facă cunoștință și să evalueze cele mai recente rezultate științifice în domeniile biologiei, agriculturii, fiziologiei și ameliorării plantelor realizate de cercetătorii din Republica Moldova, dar și din alte centre științifice de profil de peste hotare. În acest sens, Directorul Botnari a menționat că rezultatele obținute pe parcursul anilor în domeniile respective se datorează devotamentului mai multor generații a oamenilor de știință care și-au consacrat pe deplin viața fondării și dezvoltării diferitor direcții de cercetare, având un impact semnificativ asupra celor mai importante sectoare ale economiei și societății. „Cercetările realizate în decursul timpului au permis crearea la principalele culturi agricole a noi soiuri care au fost actualizate la cerințele vremii. Astfel, s-a creat o genoplasmă cu diversitate genetică de valoare și adaptivitate specifică la diferite condiții pedoclimatice și de producere”, a relevat Dl Botnari. Domnia Sa a specificat că necesitatea punerii în discuție a problemelor ce vizează genetica moleculară și aplicativă, metodelor moderne de ameliorare a plantelor, diferitor aspecte fiziologice și biochimice, precum și implementarea acestora atât în procesul de cercetare, cât și în dezvoltarea sectorului agrar și celui didactic, impune întrunirea periodică a specialiștilor din domeniu, pentru a determina nivelul cercetărilor, iniția noi investigații, dar și pentru a face o analiză a rezultatelor. Menționând tradițiile stabilite în conformitate cu tematica conferinței, directorul IGFPP a făcut o analiză succintă a edițiilor precedente ale Conferinței, conturând temele propuse spre abordare în cadrul ediției curente, probleme ce vizează aspecte genetice și fiziologice de creare și dirijare a potențialului productiv și adaptiv al plantelor, principii și idei de majorare și cuantificarea variabilității ereditare, diversitatea genetico-fiziologică și menținerea resurselor genetice vegetale, elemente noi și tehnologii avansate de cultivare și protecția plantelor.
 
„Astăzi este o sărbătoare a Secției de științe naturale și exacte. Suntem aici pentru a aprecia activitatea mega-institutului nostru care reprezintă trei direcții importante în dezvoltarea științei din Republica Moldova. E greu de imaginat ce ar fi știință agricolă fără aceste trei ramuri ale Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor”, a menționat în luarea sa de cuvânt academicianul-coordonator al Secției științe naturale și exacte, acad. Aurelian Gulea. Academicianul a adus mulțumiri tuturor cercetătorilor din cadrul Institutului, pentru nivelul înalt de cercetare pe care îl efectuează în această instituție, pentru rezultatele practice demonstrate, grație cărora institutul a devenit unul de succes, o mândrie a AȘM, dar și  a țării. Și dacă tot e toamnă, iar toamna se numără bobocii, acad. Gulea le-a dorit cercetătorilor să adune cât mai mulți boboci, să aibă sănătate pentru a se dedica și  în continuare muncii de cercetare în acest domeniu.
 
Cu un cuvânt de salut a fost prezent și acad. Boris Gaină, academician-coordonator al Secției științe agricole. Academicianul a felicitat Institutul și conducerea acestuia pentru realizările sale deosebite, exprimând mândria pentru faptul că oaspeții care au sosit de peste hotare au apreciat înalt rezultatele obținute de cercetători, inclusiv grație colaborării internaționale, pe care le are instituția.      

O prezență deosebită la fost și cea a prof. Valeriu Tabără de la Academia de Științe Agricole Silvice „Gh. Ionescu-Șișești” (România), fost ministru al Agriculturii din România. Oaspetele a mărturisit că e o mareplăcere pentru Domnia Sa de a fi prezent an de an la sesiunile de comunicări  științifice, organizate de IGFPP. Dl Tabără activează peste 40 de ani în domeniul ameliorării plantelor și fitotehniei. Participând la multiplele sesiuni ale institutului, rămâne de fiecare dată cu o impresie extraordinară, subliniind, în primul rând, buna organizare a evenimentului, valoarea excepțională a rezultatelor obținute și impactul a ceea ce înseamnă elementul fundamental de dezvoltare a unui sector de o importanță colosală pentru economia unei țări și anume cercetarea, implicit cercetarea agricolă, cercetarea biologică aplicată care este fundamentul pentru ceea ce înseamnă progresul, realizările, dar mai ales, siguranța unei comunități și a unei țări. Profesorul român a transmis un mesaj de felicitare din partea conducerii Academiei de Științe Agricole Silvice, personal a dl acad. Gheorghe Sin, care nu demult a fost prezent la aniversarea a 70-a a academicianului Boris Gaina.
 
Cuvinte de salut au adresat și prof. Clifton-Brown John, Universitatea Aberystwyth, Marea Britanie, prof. Irina Balashova din Federația Rusă. Savanții au mulțumit pentru invitația de a participa la atare întrunire științifică importantă pentru domeniul în care activează, dorind mult succes și realizări notabile Institutului.
 
Conferința și-a continuat lucrările cu sesiunea de comunicări în plen, în care au fost prezentate mai multe rapoarte în expunerea prof.Valeriu Tabără, Academia de Științe Agricole Silvice „Gh. Ionescu-Șișești” (România); Irina Balashova (Federația Rusă); Sergio Mapelli, Milano (Italia); Larisa Kriucikova (Ucraina); Clifton-Brown John, Universitatea Aberystwyth (Marea Britanie); Leonid Volosciuc (Republica Moldova).
 
Agenda de lucru a Conferinței a inclus activitatea în cadrul a două secțiuni, moderate de acad. Vasile Micu, dr. Cristian Banciu, prof. Valeriu Tabără, prof. Galina Lupașcu. În holul Bibliotecii Științifice Centrale „A. Lupan” a AȘM, care a găzduit evenimentul științific, a avut loc o amplă sesiune de postere.
 
A doua zi, lucrările forului au fost transferate la Institutul de Genetica, Fiziologia si Protecția Plantelor, unde participanții au vizitat loturile experimentale ale instituției, având posibilitatea de a lua cunoștință de activitatea laboratoarelor din cadrul acesteia.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM