Comunitatea științifică din nou lovită de durere. A plecat subit, către o altă lume,Valerian Dorogan, doctor habilitat în ştiinţe tehnice, profesor universitar, prorectorul pentru cercetare și doctorat al Universității Tehnice a Moldovei, membru al Adunării generale a Secției Științe Inginerești și Tehnologice, savant notoriu cu recunoaștere internațională în domeniul tehnologiilor semiconductoarelor și optoelectronicii.
Tristul eveniment i-a adunat, la 7 octombrie curent, pe cei care l-au cunoscut - colegi, prieteni, rude, la blocul de studii al Universității Tehnice a Moldovei, unde regretatul profesor și-a dedicat viața atât procesului didactic, științei, cât și vocației de administrator. Au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu și a-i așterne la picioare ultimele flori din toamna vieții lui.
La mitingul de doliu a fost prezentă conducerea Academiei de Științe a Moldovei, membri ai AȘM, coordonatori ai Secțiilor de științe, directori de institute de cercetare, reprezentanți ai comunității științifice academice. În numele conducerii AȘM, dar și întregii comunități științifice din țara noastră, prim-vicepreședinte al AȘM, acad. Ion Tighineanu, a exprimat sincere condoleanțe familiei, prietenilor, colegilor celui care astăzi pleacă pentru totdeauna. Subliniindu-i calitățile profesionale ale regretatului coleg și prieten, cu care s-a cunoscut la începutul anilor 70 ai secolului trecut, prim-vicepreședintele Tighineanu a menționat că profesorul Valerian Dorogan este un cercetător bine cunoscut nu doar în țara noastră, dar și departe de hotarele ei, este un profesor excelent și un patriot al neamului nostru. S-a afirmat prin multe aspecte. A fost membru al Asambleei AȘM, membru al Adunării Secției Științe Inginerești și Tehnologice, membru al multor comisii specializate, comisii care asigură activitatea științifică în domeniu. „A fost un stâlp al undelor electronice, un stâlp care ne-a permis să existăm în condiții destul de dure, ne-a permis să supraviețuim și acum conștientizăm cu atât mai mult această pierdere enormă, de nerecuperat”, a menționat în mesajul său de compasiune prim-vicepreședintele Tighineanu. Deși destinul i-a despărțit pentru mai mulți ani, peste un timp s-au reîntâlnit și au lucrat umăr la umăr până în ultima zi, indiferent de posturile ocupate și de situațiile prin care au trecut. Academicianul i-a spus adio dragului său prieten și coleg, în speranța că ceea ce a construit prof. Valerian Dorogan, acea activitate pe care a promovat-o de-a lungul carierei sale va fi continuată de discipolii pe care i-a avut și de colegii de crez.
„Avem o zi foarte tristă în universitate. Îl conducem pe ultimul drum pe bunul prieten, pe un coleg, dascăl, un pedagog ilustru, savant, un pilon al universității noastre, fiindcă dl prorector Dorogan este un exemplu pentru mulți dintre noi. A fost studentul nostru, cadrul didactic, a rămas să activeze în cadrul universității, a fost unul dintre cei care și-au dat sufletul și inima pentru universitate, întotdeauna ne-a promovat, susținut, onorat”, a spus în cuvântul său de rămas bun dr.hab. Viorel Bostan, rector UTM. Rectorul a menționat că aceasta este o grea pierdere nu doar pentru universitate, dar și pentru știința din Republica Moldova, este o pierdere pentru țară, pentru că profesorul Dorogan a fost un patriot adevărat, iar spiritul românesc din universitate s-a datorat și activității sale. I-a mulțumit colegului pentru că a acceptat să fie prorector și în administrația sa, pentru colaborarea bună și pentru omenia sa.
Dr. conf. Sergiu Zaporojan, șef Departament investigații științifice, care a moderat mitingul de doliu, a subliniat calitățile umane și profesioniste ale colegului său, care își construise o lume a sa, o viață model a unui om despre care se va vorbi în veci lucruri frumoase.
Profundul regret pentru imensa pierdere a fost exprimat de m.c. Nicolae Dabija, Doctor Honoris Causa al UTM. Academicianul a menționat că în viața fiecăruia dintre noi există întâlniri binecuvântate care îți schimbă destinul sau te ajută să fii împlinit. Pentru Domnia Sa una din aceste întâlniri a fost cu Valerian Dorogan. Aveai ce învăța de la el, bunătate, înțelepciune, cumsecădenie, modestie. Pentru multă lume el a fost un model și spunând asta s-a gândit, în primul rând, la miile de studenți care au avut norocul ca el să le fie profesor. În destinul lor, în destinul nostru, prietenilor lui, publicistul îl compara cu un far care despică cețurile, o lumină care ajută să se orienteze corăbiile vieții lor. „A ținut foarte mult la acest plai basarabian, a făcut parte din el ca un copac sau ca un izvor, sau ca un deal, munte, a ținut foarte mult la oameni, la prietenii lui”, a menționat scriitorul mărturisind cu tristețe că, chiar în ziua când a plecat la ceruri urma să se întâlnească la biroul său pentru a discuta problema unui monument, pe care dorea să-l instaleze în campusul academic, o cruce mare, de 26 metri, la intrare pe strada studenților. Dar nu i-a răspuns la telefon și asta a fost pentru prima dată în viața când nu putea să răspundă, căci dacă ar fi depins de el, de dincolo de moarte ar fi răspuns la chemarea sa sau la chemarea prietenilor lui. Acest matematician, a spus acad. Dabija, s-a întors cu fața spre istorie. Era mândria lui că suntem un popor antic, vechi pe acest pământ. A fost membrul biroului Forului democrat al românilor din Republica Moldova, membrul biroului mișcării unioniste Sfatul Țării II și de fiecare dată cuvântul lui era așteptat. A fost unul din oamenii cei mai înțelepți pe care i-a dat acest popor. Scriitorul Dabija a spus că astăzi pleacă dintre noi un cărturar, un om cu calități deosebite, un om excepțional, rugându-l pe Cel de Sus să-l ierte pentru puținele păcate pe care le-a avut, pentru că a fost unul din oamenii care a emanat foarte multă bunătate, nu a vorbit lumea decât doar de bine și în toate el rămâne doar un exemplu pentru cei care l-au cunoscut.
Pentru un ultim omagiu și pentru a exprima eterne regrete, la tristul eveniment au fost colegii și prietenii de peste Prut care au depus coroane din partea Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași, Asociației Pro-Basarabia și Bucovina, pe care o reprezintă, în calitate de vicepreședinte, și din partea Complexului Muzeal „Moldova”. „În această sală, vreme de 10 ani s-a reclădit podul de flori de peste Prut într-un pod spiritual care nu mai poate fi distrus de vicisitudinile naturii, un pod, fondatorul căruia a fost chiar profesorul Dorogan”, avea să spună îndureratul coleg și prieten, prof. univer., inginer Vasile Puiu, Universitatea din România, ex-prorector Universității „Vasile Alecsandri”, Bacău. Domnia Sa a adresat un mesaj de compasiune din partea Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, Institutului Naţional de Inventică, Iaşi, Facultăţii de Mecanică din laşi. A exprimat sincere condoleanţe familiei îndoliate, alăturând regretele frăţeşti sentimentelor pe care colegii de la Universitatea Tehnică a Moldovei le resimt în aceste dureroase momente.
Cuvinte de rămas bun au rostit și colegul de facultate, acad. Leonid Culiuc, dr.hab., prof. Valentin Arion ș.a.
Prietenul și un bun cunoscătorul al sufletului regretatului profesor, Victor Cobzac, și-a pus toată durerea pe un picior de vers.
„Se duc profesorii,
Se duc,
Să se-nfrățească cu Pământul,
La fel ca frunzele din pomi,
Când de pe crengi,
Le smulge vântul.
Se duc profesorii,
Se duc,
Ei urcă-n cer treaptă cu treaptă,
Acolo… unde Dumnezeu,
La poarta Raiului,
L-așteaptă”.
Toți cei prezenți și-au luat rămas bun de la regretatul profesor, în speranța că acolo îl așteaptă într-adevăr Raiul, căci nu în zadar și-a mutat masa de lucru pe alte meleaguri, pe cele ale veșniciei.
Așa sau altfel, orice am spune în aceste momente, cuvintele spuse sau scrise ar părea niște clișee, pentru că orice pierdere a unui Om bun lasă în urmă o mare rană.
„Se duc profesorii,
Se duc,
Acei ce n-au asemănare,
Ca un copil să plângă cerul,
Cu lacrimi, stele,
Căzătoare”.
Dumnezeu să-1 ierte şi să-l odihnească în pace, ca pe un suflet generos care merită a fi păstrat în amintirea celor care l-au cunoscut, respectat și apreciat.
Galerie foto
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
|