Academia de Ştiinţe a Moldovei
Secţia Ştiinţe Inginereşti şi Tehnologice
anunţă cu profundă tristeţe că în ziua de 5 octombrie 2017, s-a stins din viaţă prorectorul pentru cercetare și doctorat al Universității Tehnice a Moldovei, membru al Adunării generale a Secției Științe Inginerești și Tehnologice, Valerian DOROGAN, doctor habilitat în ştiinţe tehnice, profesor universitar, savant notoriu cu recunoaștere internațională în domeniul tehnologiilor semiconductoarelor și optoelectronicii.
În aceste clipe de grea și irecuperabilă pierdere pentru științele tehnice, conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dar și întreaga comunitate ştiinţifică exprimă sincere condoleanţe îndureratei familii, rudelor, colegilor şi apropiaţilor regretatului profesor, om și patriot. Suntem alături de cei care deplâng plecarea dintre noi a profesorului Valerian Dorogan.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.
Cei care l-au cunoscut pe regretatul profesor Valerian DOROGAN, îi vor putea aduce un ultim omagiu sâmbătă, 7 octombrie 2017, în Blocul de studii nr. 1 al Universității Tehnice din Moldova (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 168).
Mitingul de doliu va avea loc cu începere de la ora 10:30.
|