Scrisoare deschisă a Institutului de Istorie al AȘM adresată conducerii R. Moldova

2017-09-15
 Excelenței Sale Domnului Igor DODON, 
Președintele Republicii Moldova

 Excelenței Sale Domnului Andrian CANDU,
Președintele Parlamentului Republicii Moldova
 
Excelenței Sale Domnului Pavel FILIP,
Prim-ministru al Republicii Moldova
 
În calitatea noastră de cercetători științifici ai Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, am luat cunoștință cu profundă îngrijorare de inițiativa legislativă privind modificarea statutului, locului și rolului Academiei de Științe a Moldovei și a instituțiilor sale, între care și cele cu profil socio-umanist, în cadrul procesului de cercetare și inovare, atribuții care se transferă discreționar  unor componente ale puterii executive.
 
Considerăm necesar să amintim că, de-a lungul timpului, Academia de Științe a Moldovei a avut de împărtășit același destin cu cel al marii majorități a populației acestui multpătimit pământ, parcurgând o cale neunivocă de la statutul de Bază Moldovenească de Cercetări Științifice a Academiei de Științe a U.R.S.S. (29 iunie 1946), la cel de Filială Moldovenească de Cercetări Științifice a Academiei de Științe a U.R.S.S. (octombrie 1949), ajungând la 2 august 1961 la statutul   de   Academie   de   Științe   a   R.S.S.   Moldovenești.   După   declararea
independenței de stat a Republicii Moldova, urmărind depășirea moștenirii sovietice și inițierea unei etape calitativ noi în evoluția științei academice, Academia de Științe a devenit o veritabilă instituție publică de interes național în sfera științei și inovării, o forjerie a școlilor științifice și a cadrelor de înaltă calificare, un pilon de bază al culturii și identității noastre, bucurându-se, împotriva unor critici justificate adeseori, de un real prestigiu în plan intern și internațional. Mai mult decât atât, prin tradiția istorică, în mentalul colectiv instituția Academiei de Științe se identifică drept un atribut indispensabil al statalității noastre. În consecință, subliniem că încercările de distrugere a Academiei, sub o formă sau alta, vor compromite înseși temeliile statului nostru și autoritatea lui în plan internațional. Confruntându-ne cu tentativele netransparente și insuficient justificate de „reformare” a acestui pilon fundamental al societății noastre, ne vedem obligați să ne expunem tranșant punctul nostru de vedere, cât nu e încă târziu.
 
Având în vedere că angajamentul și responsabilitatea Academiei de Științe presupun, în mod firesc și obiectiv, un model consensual de administrare a științei, în care comunitatea academică este un consultant al autorităților publice, a Președinției, Parlamentului și Guvernului, modelul respectiv bucurându-se de prețuirea comunității științifice internaționale și oferind oamenilor de știință oportunitatea de a participa la procesele curente din Republica Moldova, atragem atenția actualilor factori de decizie asupra unor probleme și aspecte pe care le comportă proiectul de reformă, supus atenției onoratului corp legislativ:
 
1.     Este în afara oricăror dubii necesitatea obiectivă de restructurare a actualului sistem administrativ de gestionare a Academiei de Științe. Urmare a reformei preconizate, Academia de Științe trebuie să obțină un aparat administrativ modern, suplu, de tip european și incomparabil mai eficient comparativ cu cel actual, care să reacționeze prompt la necesitățile procesului de cercetare și inovare, servind în primul rând interesele cercetătorului științific.
Totodată, procedând la reorganizarea și racordarea managementului cercetării la standardele europene de calitate, trebuie să se ajungă neapărat la consolidarea autonomiei și independenței Academiei de Științe în calitatea ei de cel mai înalt și prestigios for științific din Republica Moldova și să nu se admită dizolvarea sau transformarea sa într-o organizație de duzină;
 
2.   O miză excesivă a reformei anunțate o constituie, din punctul nostru de vedere, intenția de atribuire noului Minister al Educației, Culturii și Cercetării nu numai a tuturor atribuțiilor de administrare și cercetare, în detrimentul   Academiei
de Științe, ci și trecerea în subordinea directă a respectivului minister a colectivelor de cercetători din cadrul instituțiilor academice cu profil socio-umanist.
Într-o atare situație, Institutul de Istorie al AȘM avertizează că, în condițiile unei fluctuații perpetue a vieții politice interne, progresul cercetării științifice academice poate fi asigurat doar printr-un angajament al tuturor partidelor politice parlamentare și extra-parlamentare de menținere și de respectare a calității Academiei de Științe a Moldovei de cel mai important for științific național, cu statut autonom și funcționând în baza principiilor autoadministrării. În opinia noastră, menținerea în continuare a științei istorice, în particular, și a celor socio- umaniste, în ansamblu, în afara sferei păguboase a politicului, este posibilă doar prin păstrarea instituțiilor academice respective în cadrul Academiei de Științe a Moldovei.
În consecință, solicităm păstrarea Academiei de Științe ca  instituție autonomă de cercetări fundamentale, cu menținerea în structura sa organizatorică și administrativă a institutelor academice de profil, între care și Institutul de Istorie,  ca instituție fondatoare a AȘM. Avem convingerea că într-o asemenea formulă vor putea fi asigurate și garantate în continuare libertatea de expresie științifică, pluralismul de opinii, confruntarea ideilor și concepțiilor într-un climat de respect reciproc, de conduită colegială și competiție profesională, va putea fi menținut, protejat și dezvoltat în continuare mediul necesar afirmării unor școli și direcții științifice de prestigiu;
 
3. Atenționăm că unul din obiectivele prioritare ale procesului de cercetare și inovare din Republica Moldova îl constituie necesitatea obiectivă a completării progresive cu tineri cercetători, astfel încât, pe termen mediu, să se ajungă la un raport optim între generații prin sporirea ponderii tinerilor cercetători în totalul angajaților Academiei de Științe. Acest obiectiv, la rândul său, va fi realizat doar prin elaborarea și aplicarea în practică a unui sistem complex de motivare a tinerilor (locuințe, burse, premii, bonusuri) pentru o carieră științifică de succes, inclusiv prin măsuri guvernamentale și legislative de sporire a prestigiului domeniului cercetării științifice, de acordare a unor condiții locative adecvate și de perfecționare continuă a mecanismului de finanțare a științei (finanțare de bază, prin concurs și cofinanțare);
 
4.   Cu referire particulară și specială la știința istorică, așa cum Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei constituie, prin statut, unica instituție academică cu acest profil de cercetare științifică din Republica Moldova, finanțată de la bugetul de stat și având ca obiectiv desfășurarea de cercetări fundamentale în domeniul Istoriei naționale și celei universale, colectivul Institutului de Istorie consideră că instituțiilor statului le revine importanta și responsabila misiune de
menținere a științei istorice academice în afara bătăliilor politico-ideologice și de partid, asigurându-i necesara autonomie și contribuind la racordarea istoriografiei naționale la problematica științei istorice europene și universale contemporane. Având misiunea de a dezvolta știința istorică prin cercetări fundamentale în domeniul Istoriei, este imperios necesar ca, beneficiind de concursul responsabil al instituțiilor statului, Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei să-și mențină în continuare statutul de important formator de cultură istorică și civică, de cultivare a unei conștiințe istorice bazate pe adevăr și pe libera lui interpretare științifică, în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova și al întregii societăți.
 
Ținând cont de cele expuse mai sus și având în vedere că actuala guvernare a promovat și ratificat asocierea Republicii Moldova la Programul European PC7 și la Orizont 2020, Institutul de Istorie al AȘM își exprimă speranța și certitudinea că aceeași guvernare va promova și în continuare știința academică și, în particular, știința istorică, în calitate de prioritate națională, susținând comunitatea științifică prin varii mijloace guvernamentale și legislative, ca să-și poată realiza plenar atribuțiile și responsabilitățile.
 
 
Aprobată unanim în Adunarea generală a Institutului de Istorie al AȘM,
din 14.09.2017