Festivitate, flori, emotii și zâmbete, toate prezente la Primul sunet, la Liceul Academiei de Științe. Pentru unii un vis împlinit, pentru alţii o provocare, pentru ceilalți o speranță. Toţi, liceenii așemiști, însă, afișau fericirea care li se citea pe chip și în priviri. Și-au revăzut colegii şi dascălii, iar îndrumătorii și-au văzut „boboceii” noi veniți.
La evenimentul festiv a fost prezent, tradițional, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, iniţiatorul fondării şi părintele spiritual al Liceului, poetul Iulian Filip, prietenul cel mai bun al liceului, Dna Mariana marin, președintele Asociației învățătorilor din Republica Moldova.
Oaspetele de onoare al festivității a fost Dna Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării.
După intonarea Imnului de Stat, liceenii au fost salutați și felicitați de către directorul Liceului, Dl Iurie Cristea, care i-a încurajat pe elevi și le-a dorit să țină și în continuare topul celor mai buni. „Vă doresc tuturor un an liniștit, cu succes, cu satisfacție de a parcurge și de a evalua în plan și educațional, și personal, și spiritual și să ajungem cât mai repede la sfârșitul anului și să ne bucurăm încă mai mult de ziua de 31 mai”, le-a spus directorul elevilor.
Un bun venit în noul an de studii le-a spus liceenilor și preşedintele AȘM, acad. Gheorghe Duca. Academicianul le-a dorit elevilor să înregistreze succese frumoase şi în acest an, să menţină performanţa şi prestigiul Liceului, să fie curioși, să rămână mereu dornici de a ști, de a cunoaşte cât mai mult, pentru că doar cunoștințele le poate oferi un viitor clar și demn. Totodată, în contextul modificărilor operate la Codul cu privire la știință și inovare, unde Academia va avea un alt statut, președintele AȘM a ținut să puncteze câteva momente ce vizează reforma sistemului de cercetare, Liceul AȘM fiind o verigă a acestui sistem. Chiar daca Academia nu va mai deține calitatea de fondator al Liceului, toate atribuțiile fiint transferate Ministerului de resort, președintele Duca și exprimat certitudinea că Liceul își va demonstra și pe viitor performanța, ținând topul celor mai de succes instituții de învățământ.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, și-a dorit foarte mult să cunoască Liceul AȘM și potențialul său. De aceea, anul acesta, de 1 septembrie, a ales să vină anume aici. A auzit multe și diverse elogii la adresa Liceului, corpului profesoral, elevilor, motiv pentru care a felicitat, în primul rând, Academia de Științe, dar și pe președintele Duca cu aceasta inițiativă extraordinară. Oficialul a felicitat corpul didactic extraordinar care a reușit să înregistreze o asemenea performanță și nu, în ultimul rând, copiii și părinții care au ales această instituție. „Dragi și iubiți tineri, văd și simt în dumneavoastră această energie și dorință de a deveni altfel, mai buni decât alții și acest sentiment de mai buni pentru această țară, pentru părinții dumneavoastră, pentru familiile dumneavoastră este unul fundamental”, a subliniat ministrul Babuc. În contextul reformei pe care o traversează AȘM, dar și Guvernul, Dna Babuc a subliniat complexitatea și provocările care i-au revenit Ministerului, pe care are o onoarea să-l conducă, dar, a remarcat demnitarul, aceasta nu înseamnă, sub nici o formă, că inițiativele bune, rezultatele frumoase ar putea fi cumva afectate. „Din contra, scopul acestei reforme este de a putea face ca și liceul dumneavoastră să devină din ce în ce mai bun, în sensul în care statul Republica Moldova să pună umărul din ce în ce mai mult la realizarea acestor obiective pe care liceul dumneavoastră și le-a pus în față și le atinge cu mare succes”, a precizat ministrul. Totodată, Domnia Sa a relevat că venirea elevilor cu cunoștințe temeinice o să le ușureze, pe de o parte, parcursul vieții, iar pe de altă parte, Republicii Moldova îi va ușura demersul său european, pentru că asta ne dorim - să obținem acest obiectiv strategic, fără de care Republica Moldova nu ar mai putea exista, aderarea la marea comunitate a popoarelor europene și tinerii au misiunea cea mai importantă în acest sens. Ministrul a asigurat de susținere, dorindu-le copiilor curaj, optimism și energie.
Bunul prieten al Liceului, poetul, artistul plastic, dr. Iulian Filip, și-a început luarea de cuvânt cu o maximă a lui Marin Sorescu „Nu-i rușinea să te naști prost, e rușine să mori prost”. S-a jucat cu acest motiv înainte de a spune ceea ce avea de spus despre ambiția și această concepție de liceu, unde trebuie să crească ceea ce mereu așteptăm, dar așteptăm de la această instituție miniștri, parlamentari, președinți.
Și cum poetului îi stă bine cu poezia, a ales să citească elevilor poezia sa despre zbor.
„Când ai aripi/ Și atâta cer,
Ce mai cerșește trotuare,
Fărâmituri de trai mizer,
Celor care nu știu să zboare.
Să poți visa că poți zbura,
Să poți zbura precum visezi,
Ce mai noroc e viața ta,
Să vezi că zbori, să crezi ce vezi”.
„Voi sunteți acum înaripați. Nu vă temeți să puteți zbura. Zburați cu plinul și chiar uneori chiar să știți în care parte zburați. Într-un ceas bun”, le-a dorit scriitorul.
Și pentru că se afla la o primă vizită la liceu, după festivitate, ministrul Monica Babuc a făcut turul instituției, unde a vizitat sălile de clasă, laboratoarele, biblioteca, Sala „Iulian Filip”, Clubul „Miercurea pe la chindii”, animat de același neobosit Iulian Filip, sala sportivă, cantina, dar și căminul. „Sunt extrem de impresionată, în primul rând, de atmosfera care domnește în Liceul Academiei de Științe. Aceasta este percepția atunci când vezi ochii copiilor, atunci când auzi ce vorbesc și cum vorbesc și cu atât mai mult această impresie a fost suplimentată de modul exemplar de care văd că se întreține acest liceu, de cabinetele dotate, de biblioteca bogată, de modul în care se lucrează cu copii individual și pe falii absolut speciale”, a mărturisit oficialul la finele vizitei. Numai cât valorează această minunată inițiativă de întâlniri cu oameni de artă, cultură, știință, prin intermediul formulei „Miercurea pe la chindii”, dirijat de cunoscutul scriitor, animator și om de artă, Iulian Filip. „Este o experiență inestimabilă în sistemul de educație din Republica Moldova, pe care intenționez, cu toți colegii mei de la minister să o susțin, să promovăm toată experiența frumoasă care a fost acumulată aici și să încercăm să păstrăm această aplicare a Liceului AȘM către elevii performeri din întreaga țară, cei care au câștigat olimpiade și vor să se consacre cercetării sau studiilor fundamentale, pentru că ne lipsește foarte mult acest lucru. Lipsa de pedagogi la obiectele de matematică, fizică, chimie, biologie a devenit deja proverbială în Republica Moldova, or, în ochii acestor copii am văzut pasiune pentru acest eveniment și acest lucru se datorează acestor minunați oameni care lucrează aici”, a conchis Ministrul Babuc.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM |