Peste 300 de savanți din 35 de țări ale lumii, reuniți la Chișinău, în cadrul unei conferințe științifice internaționale

2017-08-29
 
Republica Moldova găzduiește, în perioada 28-31 august 2017, cea de-a IV-a Conferință Internațională de Analiză Termică și Calorimetrie din Europa Centrală și de Est.La evenimentul științific internațional participă peste 300 de savanți din 35 de țări ale lumii. Cele mai numeroase delegații prezente la reuniune sunt din România, Polonia, Ucraina, Federația Rusă, Belarus, Turcia, China, Japonia, precum și Italia, Germania, Țările baltice, Brazilia, Egipt etc.
 
Deschiderea conferinței a avut loc la 28 august 2017, la care a participat prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. În numele conducerii forului științific suprem, prim-vicepreședintele AȘM a salutat prezența oaspeților la un eveniment științific internațional de anvergură, pe care-l găzduiește țara noastră, dorind mult succes participanților, prezentări cât mai bune, cu un schimb de idei și experiență corespunzător și, bineînțeles, inițierea de noi colaborări. Totodată, prim-vicepreședintele Tighineanu a exprimat certitudinea că evenimentul este unul foarte importantși pentru caracterul său multidisciplinar și că acesta va avea un impact net asupra subiectului, or, prezența experților, în fizică, chimie, inginerie, nanotehnologii, din diferite țări fac dovada clară a acestui fapt. „Din Republica Moldova, participă chimiști, fizicieni,cercetători care sunt implicați în realizarea mai multor proiecte. Menționez și participarea activă a diferitor institute ale Academiei de Științe, Institutul de Chimie, Fizică Aplicată,Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologii, a unor universități, aceasta semnificând consolidarea comunității științificeceea ce este un lucru de apreciat”, a punctat academicianul. Prim-vicepreședintele a felicitat organizatorii, în primul rând, pentru că au adus conferința în Chișinău, și în al doilea rând - pentru această consolidare a comunității științifice autohtone care sporește imaginea atât la nivel național, cât și internațional. În același context, academicianul a subliniat că Republica Moldova, deși este o țară mică, are un potențial științific valoros, făcând referire, în primul rând la echipele de cercetători care au reușit să câștige granturi prin programele europene Cadru 7 și Orizont-2020.
            
Schimbând un pic registrul, prim-vicepreședintele Tighineanu a exprimat speranța că aceste patru zile de Conferință, trebuie să fie fierbinți și nu doar sub aspectul temperaturii de afara, ciși datorită discuțiilor la subiectul evenimentului care se anunța a fi la fel de fierbinți. Și pentru că sfârșitul lunii august Republica Moldova consemnează mai multe evenimente naționale importante din istoria recentă  a țării care ne-au marcat parcursul de țară independentă, academicianul le-a dorit oaspeților ședere plăcută și să profite din plin de oportunitatea de a se împrieteni cu țara noastră.
 
La inaugurarea lucrărilor Conferinței a fost prezent dr.hab., prof. Florentin Paladi, prorector USM, care a salutat participanții în numele Universității, dar și a comitetului organizatoric care a depus eforturi susținute pentru a face posibilă organizarea acestui important eveniment la Chișinău. Profesorul a mulțumit oaspeților pentru că au dat curs invitației de a veni la acest eveniment, dar și pentru plăcerea de a ne vizita țara. A dorit tuturor succes și discuții constructive.
 
Participanților le-au spus bun venit co-președinții Comitetului de Organizareacademicianul Tudor Lupașcu, directorul Institutului de Chimie al AȘM și dr. Andrei Rotaru, de la Institutul Național pentruFizicaLaserilorPlasmeișiRadiațieidin București.
 
În cadrul evenimentului de deschidere, reprezentanții instituțiilor organizatoare au înmânat Diplome de onoare și premii din partea Comitetului din Europa Centrală și de Est pentru Analiza Termică și Calorimetrie - Central andEastern European Committee for ThermalAnalysis&Calorimetry (CEEC-TAC) celor mai merituoși cercetători. Evenimentul a continuat cu prezentarea unei lecții publice, în expunerea nepotului renumitului savant de la Universitatea din Sankt-Petersburg, Boris Lvov, după care oaspeții au fost invitați la un concert de muzică populară, oferit de artiștii de la Filarmonica Națională.
 
A doua zi Conferința și-a continuat lucrările în incinta Palatului Republicii cu lecții invitate. În cadrul acestora, profesori renumiți din țările menționate și-au prezentat lucrările structurate în patru secțiuni, la 15 subiecte. În prezentarea sa, academicianul Ion Tighineanu, care reprezintă Academia de Științe a Moldovei, dar și Centrul Național de Studiu și Testare a Materialelor, UTM, s-a oprit asupra a două materiale foarte importante pentru electronica modernă - nitrură de galiu și oxidul de zinc.Savantul a subliniat că acestea sunt cele mai studiate printre compușii cu proprietăți semiconductoare, iar nitrura de galiu ocupă, actualmente,  locul II, după importanțăîn electronica modernă,siliciulfiind pe locul I. Acad. Tighineanu a făcut o trecere în revistă a proprietăților, a dezvoltării electronicii în baza acestor materiale, punctând, în context, contribuția savanților din Republica Moldovala elaborarea tehnologiilor de creștere a acestor materiale, inclusiv a nanomaterialelor,studierii proprietăților și elaborării diferitor dispozitive.
 
Totodată, prim-vicepreședintele Tighineanu a ținut să sublinieze faptul cătoate aceste lecții invitate, dar și conferința în sine, demonstrează o dată în plus că interesul față de știința moldavă este în ascensiune, iar reprezentanții celor 35 de țări ale lumii au venit la Chișinău nu doar cu scopul de a arăta rezultatele lor, dar și să creeze punți de colaborare cu savanții noștri, cu atât mai mult că echipele de cercetători din Republica Moldova câștigă tot mai multe granturi la Bruxelles. „Ai șanse de a câștiga aceste granturi doar atunci când în consorțiu sunt echipe puternice și faptul că a venit atâta lume, atâția experți la Chișinău, demonstrează faptul că este un interes sporit față de țara noastră, că avem o imagine bună în lumea științifică, iar aceastasemnificăcă avem și o perspectivă”, este convins academicianul.
 
Lecții invitate au susținut și reputatul profesor Vladimir Fomin din Germania, originar din Republica Moldova, dar și nume de savanți notorii, precum Ignazio Blanco, Italia, Vlad Tudor Popa, România, AtsumiMiyake, Japonia, Alice Mija, Franța, Denis Nica, Republica Moldova ș.a.
 
Agenda conferinței va continua cu sesiunile de prezentări orale, sesiunea de postere și o sesiune plenară de totalizare a lucrărilor, unde va fi anunțată și țara următoare care va găzdui Conferința.
 
Evenimentul este organizat de Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Chimie, Institutul de Fizică Aplicată ale AȘM, Universitatea de Stat din Moldova.Menționăm că prima Conferință Internațională de Analiză Termică și Calorimetrie din Europa Centrală și de Est, a avut loc la Craiova, România, a II-a - la Vilnius, Lituania, a III-a - în Slovenia. 

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM