Uniunea Editorilor din Republica Moldova invită la Salonul Internațional de Carte – Bookfest Chișinău, care se va desfăşura în perioada de 30 august – 03 septembrie 2017, la Moldexpo, Pavilionul Central.
Festivitatea de inaugurare a Salonului va avea loc la 30 august 2017, ora 12:00.
Noua ediție a Salonului pune la dispoziție vizitatorilor „Bookfest Chișinău” peste 50 de mii de volume ale editorilor din România, care include și o vastă gamă de apariții editoriale din cele mai variate domenii.
Evenimentul este organizat de: Ministerul Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova; Institutul Cultural Român; Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni; Biblioteca Națională a Republicii Moldova; Uniunea Editorilor din Republica Moldova; Asociația Editorilor din România.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanții mass-media și toți iubitorii de carte.
Eugenia Tofan,
Centrul Media AŞM |