În cadrul ședinței Guvernului de astăzi, 23 august, a fost aprobată lista laureaților Premiului Național, ediția 2017.
Astfel, în domeniul ştiinţei, Premiul Național a fost acordat următoarelor câștigâtori:
Dragoş Vicol, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, pentru cercetările de fenomenologie a culturii;
Gheorghe Baciu, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, pentru contribuţia personală la dezvoltarea Serviciului naţional de medicină legală şi activitatea publicistică cu caracter istorico-medical;
Dmitrii Parmacli, doctor habilitat în economie, profesor universitar,
Alexandru Stratan, doctor habilitat în ştiinţe economice, profesor universitar, pentru ciclul de cercetări în domeniul dezvoltării potenţialului şi sporirea eficienţei economice a agriculturii;
Gheorghe Postică, fost viceministru al culturii, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, pentru realizarea cercetărilor stiintifice fundamentale privind civilizația medievală si elaborarea studiilor teoretico-aplicative de salvgardare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional;
De Premiul Național în domeniul culturii şi artei s-au învrednicit:Teodor Chiriac, Leon Ştirbu, Iurie Sadovnic, Alexandru Cozub, Igor Cobileanschi, iar în domeniul sportului, pentru Premiul Național a fost desemnată Larisa Popova, campioană olimpică, pentru întreaga activitate sportivă şi promovarea mişcării olimpice.
Premiul Naţional, în domeniile ştiinţă, tehnologii, cultură şi artă, sport, în valoare de 100 mii lei, se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.
Ceremonia festivă de înmânare a Premiului Naţional va avea loc vla 26 august 2017.
Premiul Naţional a fost instituit în anul 2011.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
|