Centrul Comun de Cercetare al UE deschide ușile pentru colaborare cu savanții din Republica Moldova

2017-07-07
 

La invitația Comisiei Europene, în ziua de 28 iunie 2017 o delegație din Republica Moldova a întreprins o vizită la Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Centre – JRC) din Ispra, Italia. În componenţa delegaţiei au fost acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al AŞM, dr. Mihai Tîrşu, director al Institutului de Energetică, dl Dragos Pidleac, director al Agenţiei Eficienţă Energetică, dl Nicolae Soloviov, colaborator al Agenţiei Eficienţă Energetică, dl Igor Serotila, şef al Direcţiei politici în sfera ştiinţei şi inovării din cadrul AŞM, precum și dr. Sergiu Porcescu, punct naţional de contact JRC în Republica Moldova.

În cadrul vizitei, dl Krzysztof Maruszewski, directorul departamentului de management al cunoașterii (Director of Knowledge Management) a venit cu o informație referitor la infrastructura și scopul activităților realizate de Centrul Comun de Cercetare, iar acad. Ion Tighineanu a prezentat succint situația la zi și perspectivele de dezvoltare a sferei științei și inovării în Republica Moldova.

Perspectivele colaborării JRC cu statele membre ale Parteneriatului Estic au fost elucidate de dna Luciana Zanier, reprezentant al Comisiei Europene, care a apreciat înalt succesul țării noastre în participarea la proiectele comunitare din cadrul Programului Orizont 2020, precum și eforturile întreprinse de Guvernul Republicii Moldova și conducerea AŞM întru stimularea integrării comunității științifice moldave în Spațiul European de Cercetare.

Reprezentantul JRC a remarcat că 6% din toate evenimentele organizate de JRC au fost găzduite de Republica Moldova, un număr impunător pentru o țară asociată. În special a fost evidențiat evenimentul de lansare a exercițiului de specializare inteligentă pentru Republica Moldova, Ucraina și Serbia, care a demarat în 2016, la Chișinău. Totodată, Centrul Comun de Cercetare a cooptat în activitățile sale peste 80 de experți din Republica Moldova (a treia țară după numărul de experți delegați).

Delegația moldavă a întreprins vizite de documentare în Laboratorul de testare a panourilor solare, Laboratorul de Nanobiotehnologii, Laboratorul de evaluare structurală etc. O atenție deosebită a fost acordată identificării oportunităților pentru implicarea tinerilor din țară noastră în realizarea training-urilor și proiectelor de cercetare cu utilizarea infrastructurii de cercetare din JRC-Ispra. Gazdele și-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu echipele de cercetare din Republica Moldova în cadrul diverselor programe comunitare, în particular în cadrul unei noi inițiative JRC - a parteneriatelor pentru pregătirea doctoranzilor (Collaborative Doctoral Partnerships).

Pe parcursul vizitei a fost pregătit proiectul acordului cadru de colaborare dintre AŞM și JRC, care va fi semnat în timpul apropiat de conducătorii instituțiilor, dl acad. Gheorghe Duca și dl. Vladimir Sucha.

Centrul Media al AȘM