„Trebuie să creăm posibilitatea ca știința să fie apreciată”

2017-06-22
 
Viceministrul Agriculturii si Industriei Alimentare, Iurie Ușurelu, Directorul General ANSA, dr. Gheorghe Gaberi, însoțit de un expert european din cadrul ANSA, președintele ASM, acad. Gheorghe Duca, acad. Teodor Furdui, președintele Sfatului Academicienilor, au vizitat astăzi, 22 iunie 2017, Institutul de Genetica, Fiziologie si Protecție a Plantelor al ASM, la invitația directorului acestuia, dr.hab. Vasile Botnari.
 
Oaspeților le-a fost prezentat lucrul ameliorativ la culturile cerealiere păioase, de grâu durum și  triticale, precum și o varietate de specii a culturilor de secara, orz de primăvară, orz de toamnă, ovăz. Aceste soiuri, care au prezentate de dr. hab. Galina Lupașcu și dr. Efimia Veveriță, sunt cele mai rezistente la maladii, la condițiile climaterice, nu îngheață la temperaturi de până la 25-30 grade iarna, respectiv la cele foarte înalte pe timp de vară. De asemenea, au fost demonstrate genotipurile performante de plante energetice - Miscanthus giganteus (iarba elefantului), colecții de plante aromatice si medicinale - Salvia sclareia, levănțică si calendula, omologate, brevetate si implementate în Republica Moldova, o parte din acestea și în România.
 
Viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Iurie Ușurelu, a spus că aceastaa fost o vizită inopinată, dar ceea ce a văzut pe loturile experimentale ale IGFPP al AȘM, a fost peste toate așteptările sale. A rămas impresionat de colecția culturilor cerealiere, care sunt cele mai rezistente și la secetă, și la boli, și la dăunători, o colecție care este obținută în baza fertilizanților și protecției biologice. Ce l-a impresionat însă cel mai mult au fost oamenii, cercetătorii, devotamentul cărora au făcut ca această colecție să fie menținută. Ar fi păcat, a opinat viceministrul, să nu avem o conlucrare cu Institutul, chiar și din simplu motiv că noi procurăm semințe de peste hotare, având soiurile noastre atât debune, rezistente  și cu un potențial foarte mare, în comparație cu ceea ce importăm. Oficialul consideră ca ar trebui să fie o conexiune mai strânsă între știință și producere, dar asta va fi pe agenda sa de viitor. „O spun cu toată certitudinea, pentru că noi, cu regret, vorbim de tehnologii, dar am uitat că producerea este o știință. Atunci când o să asigurăm ca oamenii de știință să fie mână în mână cu producătorii agricoli, să facem știința de producere, știința de cultură în agricultură, Republica Moldova, sunt convins, va fi cel puțin cu patru pași mai înainte decât suntem în prezent”, a punctat demnitarul. Totodată, viceministrul Ușurelu a remarcat că la noi se investește foarte mult tehnică, în tehnologii, dar mai puțin în minte și aceasta nu este corect, consideră oficialul. „Trebuie să creăm posibilitatea ca știința să fie apreciată și material și intelectual, iar conlucrarea intensă între știință și instituțiile de producere,cu siguranță,  va facilita producerea soiurilor autohtone ca fiind cele mai rezistente la condițiile climaterice, cu o productivitate foarte bună și cu un potențial, inclusiv financiar sporit”, a conchis viceministrul.     

Fiind deja al treilea an consecutiv în cadrul vizitelor, organizate pe aceste câmpuri experimentale, dr. Gheorghe Gaberi, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a spus că bucură mult faptul de a vedea asemenea câmpuri în producere. „Dacă e se revenim la vizita de acum trei ani, când am rămas uimiți împreună cu francezii de soiurile de salvie, lavandă,  mai ales, de plantele oleaginoase, acum pot spune cu certitudine că am văzut câmpuri extraordinare”, a remarcat directorul ANSA, precizând că ceea ce se plămădește aici de savanți, deja și-a găsit utilizarea în practica agriculturii Republicii Moldova. Dr. Gaberi consideră, de asemenea, că trebuie să fie o conlucrare mai pronunțată cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, care este statul major al agriculturii, iar funcția de bază este de a promova tehnologiile moderne,inclusiv, realizările pe care le demonstrează an de an cercetătorii acestui Institut.
 
Menționăm că mâine, 23 iulie 2017, începând cu ora 9:00, câmpurile experimentale ale IGFPP al AȘM vor fi vizitate de către Dl Mircea Snegur, Doctor Honoris Causa al AȘM.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM