Peste 30 de tineri din Republica Moldova și-au pus la bătaie inteligența și spiritul inovativ pentru a deveni câștigători ai Concursului „Cea mai bună idee inovațională”, prima ediție, care a avut loc la Academia de Științe a Moldovei, la 15 iunie 2017. Competiția a fost organizată de Academia de Științe a Moldovei, Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT), Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). La eveniment au participat conducători și reprezentanți ai entităților organizatoare, concurenți, susținători.
Potrivit directorului General al AITT, Roman Chircă, concursul are scopul de a stimula acei tineri care au idei inovaționale, care au un spirit mai dispus spre implementare. Este vorba de proiecte inovaționale care sunt net superioare anumitor afaceri tradiționale. De exemplu, dacă rata medie într-o anumită afacere este de 15-20 la sută, într-un proiect inovațional, aceasta depășește 100%, pentru că vine cu soluții noi pentru satisfacerea necesităților consumătorului, pentru că are o abordare care ușurează semnificativ viața și o abordare radical diferită în implementarea noilor tehnologii. Tinerii participanți au venit nu neapărat dintr-o zonă de cercetare, unde în baza unor cercetări fundamentale sau aplicative sunt dezvoltate anumite observații, multe inovații.Prin acest concurs s-a încercat crearea unei platforme de stimulare și premiere a acelor tineri care nu doar au idei inovaționale, dar care au și un spirit de întreprinzător, iar mulți dintre câștigători sunt invitați să devină rezidenți ai parcurilor și incubatoarelor, unde pot primi asistență, inclusiv, prin granturi în implementarea afacerilor propriu-zise.
Specificând criteriile de bază, după care vor fi desemnați câștigătorii, directorul AITT a menționat că, concursul este un format blitz, după expunere de idei, în 5 minute, concurentul trebuie să convingă juriul că ideea lui este cea mai bună, că este prezent gradul de inovație, inovația, serviciul propus, în ce măsură diferă de actualele produse și servicii, care să satisfacă necesitățile consumătorului. Această deltă inovațională și este gradul de inovație, mai exact, în ce măsură produsul duce la anumite economii, în ce măsură produsul sau serviciul ușurează sau facilitează viața oamenilor, reduce din costuri, este mai eficient, toate acesteafiind elemente ale gradului de inovație. După prezentare, juriul adresează întrebări, la care așteaptă răspunsuri prompte. Fiind un eveniment dinamic, concurentul trebuie să vândă ideea inovațională, trebuie să aibă și abilități și capacități de comunicare avansate, iar juriul a apreciat atât componenta inovațională, cât și gradul, potențialul de implementare pe piață, dar și fezabilitatea expresă a acestor proiecte propuse.
La deschiderea primei ediții a concursului au luat cuvântul președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, dr. LiliaBolocan, Director General al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, Dna Iulia Iabanji, Director General al Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Președintele AȘM i-a felicitat pe toți participanții pentru curajul de a veni, chiar și cu cea mai năstrușnică idee, important e să rezolve o problemă, să dovedească că va schimba ceva în domeniu, va ușura activitatea și viața cetățeanului. Le-a dorit succes tinerilor, îndemnându-i să mențină și să dezvolte topul cunoașterii moldovenilor atât în țara noastră, cât și în lume, precizând că, comunitatea științifică se află într-un top foarte serios. „Din 15000 de instituții și academii din lume, noi suntem pe locul 380. Suntem cea mai bună Academie și comunitate științifică din fostele state CSI, din țările balcanice.Suntem o comunitate științifică care are un randament de activitate cu indicatori destul de buni și serioși în cadrul programelor europene de cercetare. Dumneavoastră sunteți viitorul și avem speranța că veți șine acest top al Republicii Moldova”, le-a dorit președintele Duca.
Cu ocazia lansării acestui concurs important, prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, membru al juriului, a spus că evenimentul este o sărbătoare a tuturor celor care se ocupă de domeniul științei și inovării. Inovarea nu are hotare, precum nu are hotare cercetarea științifică, susține academicianul.Este un început foarte bun, sunt tineri talentați, ingenioși, care demonstrează la diferite concursuri internaționale, olimpiade un nivel bun de pregătire. Cu regret, a relevat savantul, în multe cazuri, aceștia pleacă peste hotare. Prim-vicepreședintele Tighineanu a mai punctat că ideea concursului este și de a-i motiva pe tineri să rămâne acasă, a-i învăța să lupte, să-și promoveze ideile, să implementeze ideile aici, acasă, prin crearea unor firme în perspectivă, atrăgând atenția că inovarea este baza dezvoltării economiilor în veacul XXI. În context, a ținut să specifice că multe universități prospere din lume pregătesc creatori de locuri de muncă, iar noi, în majoritatea cazurilor, pregătim cadre care caută locuri de muncă. „Trebuie să schimbăm mentalitatea, să pregătim creatori de locuri de muncă, iar tinerii care se vor implica în promovarea ideilor inovaționale, bineînțeles, că trebuie să beneficieze și de programe de susținere din partea autorităților. Avem toate șansele să creăm un spirit antreprenorial, un spirit inovativ aici, la noi acasă, în Republica Moldova”, a rezumat prim-vicepreședintele AȘM, dorindu-le tinerilor să genereze cât mai multe idei și să fie insistenți pentru a le realiza.
Domeniile pentru care s-a dat marea bătălie au fost: Materiale, tehnologii și produse inovative; Tehnologii informaționale; Eficiență energetică și valorificarea surselor de energie regenerabilă; Biomedicină și Sănătate;Biotehnologii și Industria alimentară.
Concursul „Cea mai bună idee inovațională” a fost câștigat de:
Dorin Pușcașu și Cristian Rusu,doi tineri absolvenți ai Liceului Academiei de Științe a Moldovei, promoția 2017, pentru ideeainovațională „Cloudeed - prima platformă de cloud public din Republica Moldova”. „Ideea noastră este o noutate mare în lumea tehnologiilor și noi am făcut ceva complet nou care încă nu există. Am creat o platformă publică de cloud, bazat pe comprese care are ca nucleu inteligența artificială care analizează datele comprimate și permite să se comprime tot mai mult și mai eficient informația pe cloud. Aceasta permite ca oamenii să economisească până la 40% din informația încărcată”, au spus entuziasmați câștigătorii. Câștigând acest concurs, își doresc să creezeo companie mare care să implementeze idei și să se deschidă la nivel global, iar cei 10 000 de lei câștigați vor fi investiți în proiectul dat, vor mai căuta investitori pentru a-și pune în aplicare proiectul.
Locul II - Cristiana Grati, pentru„Carte-joc pentru copii cu elemente interactive în vederea dezvoltării abilităților cognitive”;
Locul III-Denis Roșca, pentru „Scholarship pentru elevii și studenții din toată lumea”;
Locul IV- Stanislav Iarovoi, pentru „Cultivarea și procesarea salciei energetice pentru fabricarea bricheților”.
Alte premii:
Premiul AGEPI - Nadejda Cervinscaia, „Aplicația pentru telefon U-cook 2.Moldova”;
Premiul ODIMM - Victoria Danila, „Îmbrăcăminte funcţională pentru copii născuți prematur și copii cu masa corpului redusă la naștere”;
Premiul Ministerului Tineretului și Sportului- Alexandru Suhodol,„Busy bord-tabla pentru dezvoltarea abilităților copiilor mici”;
Premiul PȘT Academica și II Inovatorul- Natalia Eriomenco, Producerea și promovarea ambalajelor pentru stocarea și transportarea (inovativă) a mărfurilor.
Câștigătorii au beneficiat de trofee și premii bănești. Toți concurenții au primit diplome de participare.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
|