Recent la Universitatea Regală din or. Belfast, Marea Britanie, a avut loc al XVII-a Forum Internațional de Termoelectricitate, organizat de Academia Internațională de Termoelectricitate (AIT), la care s-au discutat ultimele realizări în domeniul termoelectricității cu referire la cercetarea și dezvoltarea metodelor fizice, a dispozitivelor electronice din semiconductori și a tehnologiilor noi de transformare directă a căldurii în energie electrică.
Din partea țării noastre, în calitate de membru al Comitetului organizatoric şi dublu raportor, la Forum a participat dr. hab. Anatolie Casian, profesor al Universității Tehnice a Moldovei, academician al Academiei Internaționale de Termoelectricitate. Activând aproape jumătate de secol la UTM, prof. univ. Anatolie Casian este o personalitate notorie, reprezentând un nume de referinţă printre colegi. În calitate de şef al Catedrei de mecanică teoretică (Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică - FCIM), a predat cu toată responsabilitatea cursurile: mecanica teoretică, mecanica cuantică, fizica statistică, teoria reţelei cristaline, fizica corpului solid.
Pe post de cercetător neobosit s-a manifestat plenar, înregistrând rezultate impresionante în domeniile fizicii teoretice, mecanicii reţelei cristaline, teoriei semiconductorilor şi a nanostructurilor. Personalitatea distinsului profesor este cunoscută şi apreciată la justa valoare şi peste hotarele țării, activând în calitate de profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea din Alger, Universitatea Ben-Gurion (or. Beer-Sheva, Israel), Universitatea Henri Poincaré (or. Nancy, Franţa). A fost invitat să prezinte rapoarte ştiinţifice la consiliul tehnic în Compania „TE Technology” (SUA) şi la Universitatea Riverside din California (SUA). Este fondator al școlii ştiinţifice naţionale în domeniul termoelectricităţii cu peste 10 doctoranzi. Rodul cercetărilor ştiinţifico-didactice s-au materializat în cca 300 de lucrări ştiinţifice, inclusiv două monografii, 8 îndrumare metodice, o carte pentru elevi şi învățători, iar tumultoasa activitate a profesorului a fost menționată cu diplome, medalii şi premii ale UTM, distincții de stat, decernate în ţară sau conferite de comunitatea ştiinţifică internațională.
Școala științifică a prof. Anatolie Casian de mai mulți ani efectuează cercetări și modelări ale materialelor noi cu scopul aplicării lor în dispozitive termoelectrice cu eficienţă ridicată, realizând un şir de proiecte științifice internaționale. Despre importanța investigaţiilor vorbesc următoarele date.
Este cunoscut că omenirea, pe an ce trece, consumă tot mai multă energie. În același timp, se estimează că aproape 20% din energia consumată anual se pierde. Apare problema, cum ar fi posibil de a reutiliza măcar o parte din această cantitate enormă de căldură nefolosită. Cu atât mai mult că, în perspectivă, conform datelor Agenției Internaționale de Energie (IEA), în anul 2040 se prognozează o creștere de 30 % a energiei consumate, 37 % fiind din surse regenerabile, în comparație cu 23 % în anul 2016. Media anuală de creștere a emisiei de carbon va constitui 0.5 %, faţă de 2,4 % în anul 2000. Este necesar de a minimiza schimbările climatice, limitând la maximum încălzirea globală. În context se așteaptă o creștere de peste două ori a consumului de energie din surse regenerabile. Se estimează că utilizarea dispozitivelor termoelectrice mai eficiente va constitui temelia construirii acestei platforme tehnologice noi, favorabile mediului înconjurător. Dispozitivele termoelectronice permit nu numai de a recupera și folosi din nou o parte din căldura pierdută, dar și de a reduce simțitor emisia căldurii în mediul ambiant. Actualmente, aplicarea pe larg a acestor dispozitive este limitată de costul lor ridicat și eficiența redusă. Se cere urgent de identificat și investigat materiale termoelectrice cost-efective, mai eficiente și mai accesibile.
Ultimul proiect, la care a lucrat echipa de cercetători condusă de dl prof. Casian, a fost câștigat prin concurs acerb în Programul FP7, finanțat de Comisia Europeană. Coordonatorul internaţional al proiectului a fost prof. S. Woodward cu echipa sa de la Universitatea Nottingam, Marea Britanie, iar de rând cu echipa UTM, în consorţiu au mai participat echipele profesorilor J. Pflaum de la Universitatea din Wuerzburg, Germania, M. Rutkis de la Universitatea din Letonia, V. Dimitrov de la Institutul de Chimie Organică al Academiei de Științe a Bulgariei, precum și Compania „European Thermodynamics” din Marea Britanie. Scopul proiectului a fost sintetizarea, purificarea și caracterizarea proprietăților termoelectrice ale cristalelor organice cvasiunidimensionale, conform parametrilor optimali determinați de echipa prof. A. Casian, pe care Compania „European Thermodynamics” urma să-i folosească pentru a construi și testa un modul termoelectric.
Pe parcursul realizării proiectului au fost organizate 30 de sesiuni prin Skype și trei conferințe ştiinţifice, unde au fost prezentate rapoartele anuale de activitate. În cristale de iodură de tetratiotetracenă au fost obținute valori ale parametrului de calitate între 0,15 și 0,97, fiind demonstrată posibilitatea îmbunătățirii proprietăților termoelectrice.
În echipa proiectului au activat şi doi doctoranzi. În baza rezultatelor obținute Ionel Sanduleac a susținut cu succes teza de doctor, iar Silvia Andronic a propus teza pentru susținere. Conducătorul echipei A. Casian a fost invitat şi a prezentat rezultatele cercetărilor realizate în cadrul proiectului la Universitatea Julius-Maximilians, Wuerzburg, Germania (2013); Institutul de Fizică a Corpului Solid al Universității din Riga, Letonia (2014); Institutul de Chimie Organică al Academiei de Științe a Bulgariei, Sofia (2015); la Forumurile XV și XVI Internaţionale de Termoelectricitate (Tallinn, 2013 şi Paris, 2015), Conferinţa Europeană de Termoelectricitate (Olanda, 2013 şi Madrid, 2014).
În zilele de 15-18 mai 2017, la al XVII-a Forum Internațional de Termoelectricitate profesorul A. Casian a prezidat o şedinţa în plen, apoi a prezentat două rapoarte ştiinţifice: „Starea actuală și noile posibilități de îmbunătățire a proprietăților termoelectrice ale materialelor organice cvasiunidimensionale” și „Perspectiva creșterii eficienței termoelectrice a modulului p-n, construit din materiale organice cvasiunidimensionale”, care au fost înalt apreciate de participanții la Forum.
În semn de înaltă apreciere şi profundă recunoștință pentru contribuții fundamentale în dezvoltarea termoelectricității, academicianul AIT Anatolie Casian a fost decorat cu „Trofeul Onorific de Aur” al Academiei Internaționale de Termoelectricitate. Deşi este deja înregimentat în rândurile octogenarilor, profesorul universitar Casian este plin de viaţă, energic şi mereu disponibil să-şi împărtășească cunoștințele acumulate şi experiența de o viață cu viitorii ingineri, continuând să fie pasionat şi de cercetarea fundamentală. Prin tot ce face pentru cadrele didactice şi cercetătorii tineri este un exemplu viu, demn de urmat, de slujire altruistă la pupitrul catedrei şi pe altarul ştiinţei. Cu această ocazie îl felicităm călduros pe colegul nostru, profesorul universitar Anatolie Casian, şi îi dorim să atingă, împreună cu colegii Dumnealui, noi culmi în cercetarea științifică!
Ion TIGHINEANU,
Academician, doctor habilitat în fizică, profesor universitar,
prim-vicepreședinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Viorel BOSTAN,
Doctor habilitat în tehnică, profesor universitar,
rector al Universitaţii Tehnice a Moldovei
Ion BALMUŞ,
Doctor în fizică, conferenţiar universitar, decan al Facultăţii de Calculatoare,
Informatică şi Microelectronică, Universitatea Tehnică a Moldovei
|