Medalia de Aur „Meritul Ştiinţific” pentru Acad. Eugen Doga, cinstit la AŞM prin Conferinţă Internaţională

2017-05-06
 
Compozitorul academician Eugen Doga a devenit primul cavaler al Medaliei de Aur „Meritul Ştiinţific”, decernată de Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM).
 
Ceremonia de înmânarea a distincţiei a avut loc joi, 4 mai 2017, în cadrul unei Conferinţe ştiinţifice internaţionale, organizată cu prilejul aniversarii a 80-a de la naştere maestrului.
 
Eugen Doga a primit Aurul recunoştinţei de la vicepreşedintele AŞM, Acad. Ion Tighineanu, care a menţionat că renumitul compozitor este primul membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei căruia i-a fost înmânată această Medalie.
 
„Maestrul Eugen Doga este compozitorul nostru al tuturor, iar muzica lui nu cunoaşte hotare”, a afirmat directoarea Festivalului „Crizantema de aur” din România, Alina Mavrodin Vasiliu.
 
„Are un mare talent, iar muzica lui atinge şi strunele sufletului poporului ucrainean, muzicienilor noştri, care-i interpretează creaţiile”, a specificat președintele Uniunii Muzicologilor din Ucraina, Evgheni Savciuk.
 
„Creaţia lui Eugen Doga este una valoroasă, rezistentă în timp şi unul dintre obiectivele acestei conferinţe este să promovăm opera compozitorului”, a spus directorul Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM, Victor Ghilaș.
 
Conferinţa ştiinţifică internaţională a AŞM Eugen Doga: Reverberaţii universale a fost prefaţată de o frumoasă Expoziţie de fotografii, realizate de-a lungul anilor de colega Eugenia Tofan, şefa Centului Media al AŞM.
 
Evenimentul a culminat cu proiectarea documentarului „Eugen Doga”, realizat de studioul Flacăra Film:
„E din seria documentarelor dedicate personalităţilor Neamului din toate timpurile – „100 de români celebri născuţi în Moldova” istorică, iar maestrul Eugen Doga este prima personalitate în viaţă care a intrat în acest serial”, a remarcat autoarea filmului documentar, Luminița Dumbrăveanu.
 
O nouă întâlnire cu muzica celebrului compozitor va avea loc pe 7 mai 2017, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”.
Studioul Flacăra TV & Film pregăteşte un grupaj de fotoCLIPe de la marele eveniment de astăzi.
 
Anul Eugen Doga – 2017 continuă!
Mulţi ani trăiască ilustrul compozitor academician Eugen DOGA! 
 

Sursă:  www. http://flacaratv.md