Acum câţiva ani, cum la putere venise o alianţă de partide, am fost foarte mirat să aud că atunci când a început discuţia despre partajarea ministerelor, a instituţiilor statului, un şef de partid a dorit, conform algoritmului, să i se dea Academia de Ştiinţe lui.         

A fost convins greu de tot că Academia de Ştiinţe nu se pretează algoritmului. Mai mulţi politicieni şi-ar dorit să şi-o subordoneze. Aşa cum a fost până la 1991, când din forul academic făceau parte antipersonalităţi (Lazarev, Varticean, Stratievski, Ţaranov etc.) docile partidului, care ne urau şi care ridicau în slăvi Pactul Ribbentrop-Molotov, unul de „restabilire a statalităţii moldoveneşti”. Academia de Ştiinţe nu place politicienilor care azi nu înţeleg că aceasta nu se poate a a la cheremul unei ideologii, deoarece ea, Academia, nu face politică, ind chemată să servească naţiunea, poporul, ţara, şi nu partidele. Iar, pentru că acest lucru nu le-a reuşit, mai mulţi din mai-marii zilei de mai încoace au încercat să o distrugă. Odată lichidată o Academie, poţi face dintr-un popor orice: îi poţi fura trecutul, substitui valorile, pune minciuna în capul mesei etc.        

O ţară mică, precum e Republica Moldova, bătută de vânturile istoriei din toate părţile, ca să nu rătăcească, are nevoie de repere. În acest context, aş compara o Academie de Ştiinţe cu o busolă. La ora actuală, Republica Moldova se află la o răscruce de destin. Încotro? Europa sau Asia? Uniunea Europeană sau Uniunea Slavo-Musulmană? Viitorul sau Trecutul? Forul știinţific al republicii are în viziunea unora mai multe „păcate”: el a spus răspicat că numele corect al limbii vorbite de basarabeni e româna, că istoria noastră e parte integrantă a istoriei tuturor românilor, că aceasta nu va promova niciodată politica unui partid, ci doar politică naţională, că prioritară pentru noi e integrarea europeană, că membrii Academiei nu s-au arătat prea încântaţi de revenirea la valorile sovietice odată cu instalarea lui Igor Dodon. Acesta a sosit la preşedinţie cu „savanţii” săi: Nazaria, Burian, Stati ş.a. Dodon a promis că va preşedinte al tuturor, în scurt timp însă, s-a dovedit că el nu poate preşedinte decât al tuturor socialiştilor. Acesta vrea să e preşedinte al Academiei. Sau – şi preşedinte al Academiei. El doreşte acest lucru pentru ca „cercetaşii” lui să ne spună ce fel de limbă vorbim, că istoria noastră ar una a Federaţiei Ruse, că neamul nostru e unul menit să rătăcească la nesfârşit sub steaua sovietică etc. Reuşiva oare? Un consilier de-al lui Dodon, Corneliu Popovici, plin de ştiinţă ca broasca de păr, l-a ameninţat recent pe preşedintele Duca: „Dacă nu-ţi dai demisia, te punem la dubă!” Acest individ obraznic, parcă ar căzut din copac. Ca şi stăpânul său, Dodon. Care s-a prăbuşit ca o avalanşă de prostie şi răutate pe capul nostru. Duca are, bănuiesc, şi păcate, dar nu noi suntem în drept să le apreciem.     

Acest lucru urmează să-l facă organele competente. Există prezumţia de nevinovăţie, care e valabilă pentru toţi. Inclusiv pentru oamenii care nu plac preşedinţiei. Preşedintele Academiei are şi slăbiciuni, ca orice om. Dar el nu e atacat pentru acestea. Ci pentru că se a ă în fruntea Academiei. Din care a făcut o Academie naţională. Ceea ce n-a fost până la venirea sa din 2002. Domnia Sa are meritul de scoatere a Academiei din conul de umbră în care s-a a at de la întemeierea ei încoace, când a fost, pe rând, copilul, apoi executorul zelos şi moşneagul docil al partidului. Doar în ultimii ani, sub conducerea lui Gh. Duca Academia a avut mai multe iniţiative cu ecouri deosebite: 

1) ideea edicării la Chişinău a unui monument al Limbii Române, 
2) declararea zilei de 28 iunie 1940 zi a Ocupaţiei Sovietice, 
3) omagierea tradiţională, la ecare 31 august, a Zilei Limbii Române în in – cinta Academiei de Ştiinţe,        
4) inaugurarea Filialei de la Chişinău a Academiei Române, 
5) desfăşurarea în cadrul Academiei de Ştiinţe a Congresului Mondial al Eminescologilor,
6) organizarea unor conferinţe consacrate crimelor stalinismului, urmând ca în 2018 să aibă loc la Academie o Conferinţă Internaţională cu acest subiect (iniţiativa aparţine academicianu - lui Valeriu Pasat),     
7) desfăşurarea mai multor întruniri comune ale celor două Academii române, de la Chişinău şi Bucureşti în diverse probleme,        
8) realizarea unor simpozioane ale Academiilor Europene în cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova,     
9) creşterea vizibilităţii Academiei în societate şi a realizărilor savanţilor noştri în lume.
10) o iniţiativă importantă a Academiei de Ştiinţe a fost aceea a Institutului de Filologie, care a recomandat ca prioritate în elaborarea şi precizarea regulilor gramaticale şi de ortogra e pentru limba română folosită în Republica Moldova să aibă doar Academia Română.     
    
Or, se ştie că regulile gramaticale şi de ortogra e pentru limba germană, vorbită în Austria, spre exemplu, sunt elaborate şi concretizate de către Academia din Germania şi nu de cea de la Viena ș.a. La ultima şedinţă a Academiei Române, Gheorghe Duca a propus ca anul de întemeiere a Academiei Republicii Moldova să nu e 1946, ci 1866, când a luat naştere Academia Română, care a avut printre fondatorii ei şi trei basarabeni: Constantin Stamati, Alexandru Hâjdeu şi Ioan Străjescu. Desigur, de la forul academic se aşteaptă multe. Se doresc rezultate imediate. Unii pun dimineaţa pomul în pământ şi seara deja vor să-i mănânce fructul copt. Este important că Academia de Ştiinţe e un organism viu, sensibil la toate problemele cu care ne confruntăm, că ea e prezentă în viaţa Cetăţii, o prezenţă dinamică şi activă. Din acest considerent ea nu place. ŞI e atacată. Pentru a înlocuită cu o altă Academie. Dodonistă. Antinaţională. Academia de Ştiinţe seamănă tot mai mult, în ultimul timp, cu un pom cu fructe, în care ecare trecător prin politică găseşte de cuviinţă să arunce câte o piatră: poate-i cade şi lui vreo pară mălăiaţă... În toate ţările lumii Academia este un stâlp al societăţii. Un reper. O instituţie morală. În timp ce în politică, economie, societate se produc schimbări, Academia este acel liant care garantează continuitatea unei societăţi. A dărâma acest pilon important înseamnă a lovi în ceea ce are mai temeinic un popor, o ţară, un neam. Academia de Ştiinţe este mai mult decât un simbol, ea este cartea de vizită a unei naţiuni. A ne dezice de ea înseamnă a renunţa la valori, la viitor, la noi înşine.       

Nicolae DABIJA