E spiritul Învierii. Să nu-i lăsăm prea mult să ne aștepte, să fim alături de cei care ne sunt dragi și pe care îi iubim și le datorăm considerație

2017-04-14
 
Ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti, Noaptea Învierii şi însăşi Ziua de Paşti sunt pentru toţi creştinii, cele mai frumoase şi înălţătoare zile şi momente, pe care le trăim în viaţă. Oare cine își poate explica acest miracol, ce se întâmplă cu noi în aceste zile, devenim mai buni, mai calzi, mai atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Liniştea pe care o trăim în aceste zile ne face să le reuşim pe toate.
 
Având acest îndemn și chemarea divină de a fi mai buni, de a face mai mult bine și de a fi alături de cei pe care îi respectăm, îi apreciem, îi iubim și cărora le datorăm considerație, s-a materializat și în acest an cu un gest frumos din partea președintelui AȘM, acad. Gheorghe Duca. Și în acest Ajun al Sfintelor și Luminoaselor Sărbători de Paști, președintele Duca a făcut uz de vechea și frumoasa tradiție de a-i vizita pe membrii Academiei, ajunși la o vârstă venerabilă, unii din ei aflându-se într-o stare precară de sănătate.
 
Președintele Duca le-a dorit Paște Fericit și Sărbători Luminoase academicienilor Teodor Furdui, Mihai Cimpoi, Harambie Corbu, fraților Moscalenco, Andrei Timuș, Vasile Babuc ș.a. Președintele AȘM le-a dorit savanților, celor care au stat la baza fondării institutelor de cercetare, dar și Academiei de Științe a Moldovei multă sănătate, pace interioară, succese și aprecieri pe măsura efortului depus de-a lungul anilor pentru menținerea prestigiului instituției științifice, dar și pentru cel al omului de știință dedicat.
 
Academicienii au rămas plăcut surprinși de vizita președintelui AȘM, mulțumind pentru acest frumos și creștinesc gest oferit în Ajunul Sfintelor Sărbători Pascale, pentru atenția acordată, pentru respectul înalt care le justifică oarecum încrederea că nu sunt uitați. Acad. Duca le-a exprimat decanilor de vârstă înalta considerație pentru prestația științifică de-a lungul carierei în cercetare, pentru implicarea activă în soluționarea problemelor inerente, cu care se confruntă comunitatea științifică, dar și pentru faptul că actualmente constituie mândria forului științific suprem. Le-a dorit distinșilor savanți și colegi sănătate, oferindu-le câte un modest cadou, în care se conține neapărat tradiționalul cozonac, ouă roșii, dar și alte produse, în speranța că le va completa frumos masa de sărbătoare.
 
La unii academicieni, la care nu a reușit să meargă președintele Duca, gestul a fost suplinit de conducerea institutelor de cercetare din care fac parte savanții, astfel încât să nu rămână nimeni lipsit de atenția colegilor de Sfintele Sărbători.
 
Să învățăm mereu să dăruim. În aceste Zile Sfinte de Sărbătoare dorim să coboare liniştea şi pacea în inima fiecăruia, iar minunea Învierii să aducă tuturor renaşterea credinţei, speranţei de bunătate și noblețe a sufletului, căci, în cele din urmă, doar El, Sufletul, va conta.
 
E spiritul Învierii. Să fim alături de cei care ne sunt dragi și pe care îi iubim. Să nu-i lăsăm prea mult să ne aștepte. Să ne păstrăm nouă și celor apropiați sufletele imaculate, valorile spirituale care ne înalță și ne vor înălța cu adevărat.
 
Un Paşte Fericit şi Binecuvântat!
Sărbători Luminate tuturor!
 
 
Eugenia Tofan, 
Centrul Media al AȘM