Academia de Științe a Moldovei continuă concursul pentru alegerea membrilor noi

2017-04-12

La 22 martie 2017 Donica Ilie a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică privind declararea nulă a Hotărârii Adunării generale a AȘM din 06.12.2016 cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului privind alegerea membrilor titulari (academicieni) şi membrilor corespondenţi ai ASM, precum și declararea nulă a Hotărârii CSŞDT al AŞM nr. 70 din 06.03.2017 privind desfăşurarea concursului pentru alegerea membrilor corespondenţi ai membrilor titulari ai Academiei de Ştiinţe.

În cererea de chemare în judecată reclamantul Donica Ilie a solicitat și suspendarea actelor contestate, invocînd posibilitatea survenirii unui prejudiciu ca rezultat al achitării îndemnizațiilor viagere membrilor noi aleşi.

Prin încheierea judecătoriei Chișinău din 27 martie 2017 cererea de asigurare a acțiunii prin suspendarea Hotărârii Adunării generale a AȘM din 06.12.2016 cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului privind alegerea membrilor titulari (academicieni) şi membrilor corespondenţi ai ASM, precum și declararea nulă a Hotărârii CSŞDT al AŞM nr. 70 din 06.03.2017 privind desfăşurarea concursului pentru alegerea membrilor corespondenţi ai membrilor titulari ai Academiei de Ştiinţe a fost respinsă.

În următoarea ședință prin încheierea judecătoriei Chișinău din 11 aprilie 2017, la demersul înaintat de Academia de Științe a Moldovei, cererea Donica Ilie către AȘM privind anularea actelor a fost scoasă de pe rol pe temeiul nerespectării de către reclamant a procedurii de soluţionare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară, prevăzută de art. 14 al Legii contenciosului administrativ (nr. 793 din 10.02.2000).

Încheierea judecătoriei Chișinău din 11 aprilie 2017