Informaţie operativă

2017-07-13
Apeluri noi deschise în cadrul programului COST 2017Pe data de 23 iunie 2017, au fost aprobate 35 Acțiuni COST. Descrierea detaliată a Acțiunilor aprobate o puteți găsi accesând link-ul www.cost.eu
2017-07-13
Literatura și Arta: Academia, un stâlp al societăţiiAcum câţiva ani, cum la putere venise o alianţă de partide, am fost foarte mirat să aud că atunci când a început discuţia despre partajarea ministerelor, a instituţiilor statului, un şef de partid
2017-07-12
Universitatea Academiei de Știinţe a Moldovei anunță admiterea pentru anul de studii 2017/2018 Invităm absolvenţii liceelor şi colegiilor să-şi continue studiile la Universitatea Academiei de Ştiinţe din Moldova – instituţie de învăţământ superior în care se &ic
2017-07-09
2017-07-09
(Tribuna) Zece „Da” și „Nu” în reforma științei și inovării în Republica MoldovaReforma științei în Republica Moldova este pe ultima sută de metri. Pentru a înțelege care sunt așteptările comunității științifice de la această reformă, am discutat cu mai mulți savan
2017-07-09
11 recomandări ale Grupului la nivel înalt al Comisiei Europene pentru maximizarea impactului programelor comunitare pentru știință și inovare1. Prioritizarea cercetării și inovării în UE și bugetele naționale Acțiune: Dublarea bugetului pentru programele de cercetare și inovare post-2020.
2017-07-07
Președintele AȘM a participat la un important eveniment științific internaționalLa 3 iulie 2017, președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, a participat la Conferința științifică internațională „Cercetarea și inovarea – modelarea viitorului”, care s-a desfășurat la Bruxelle
2017-07-07
Centrul Comun de Cercetare al UE deschide ușile pentru colaborare cu savanții din Republica MoldovaLa invitația Comisiei Europene, în ziua de 28 iunie 2017 o delegație din Republica Moldova a întreprins o vizită la Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Centre – JRC) din Ispra, Italia. Î
2017-07-05
2017-07-05
Academicianul Gheorghe ȘISCANU - 85 de aniDISTINS SAVANT ÎN FIZIOLOGIA PLANTELOR Născut la 5 iulie 1932, în s. Măcăreşti, judeţul Ungheni. Savant în domeniul fiziologiei plantelor. Doctor habilitat în biologie (1974). Pro
[1]      «      92   |   93   |   94   |   95   |   96      »      [643]