Mana florii-soarelui, cauzată de micromiceta Plasmopara halstedii (Farlow) Berlese et de Toni. este una dintre principalele boli ce afectează cultura de Helianthus annuus L., provocând, în cazul unor infecţii severe, pierderi de productivitate de cca 85-100%. P. halstedii constituie o constrângere a producţiei de floarea-soarelui, în special în ţările din Europa, fiind supusă carantinei fitosanitare în Uniunea Europeană. În vederea controlului bolii este exploatată rezistenţa genetică a florii-soarelui. De remarcat însă că, genele de rezistenţă sunt eficiente împotriva unei/unor rase ale micromicetei, iar cultivarea continuă a hibrizilor rezistenţi determină apariţia rapidă a noilor rase cu virulenţă sporită. O altă metodă destul de eficientă de control a patogenului este tratarea seminţelor de floareasoarelui cu fungicide precum metalaxilul, mefenoxamul, recent fiind propus Lumisena, aplicarea excesivă a acestora conducând, însă, la apariţia tulpinilor rezistente la acţiunea chimicalelor şi compromiterea măsurilor de management. În contextul celor expuse, prezintă interes studiile axate pe evaluarea variabilităţii germoplasmei de floarea-soarelui şi populaţiilor de patogeni, relevarea mecanismelor genetico-moleculare ale răspunsului defensiv, identificarea noilor surse de rezistenţă şi combinarea acestora cu cele existente etc. Cercetările în domeniul dat au fost şi rămân a fi o prerogativă importantă atât la nivel mondial, cât şi pentru cercetătorii din Republica Moldova. Lucrarea dată reprezintă o sinteză a unor studii cu referire la răspândirea, biologia, diversitatea, impactul şi metodele de control a manei florii-soarelui realizate la nivel naţional şi internaţional.

În articol este prezentată o sinteză a cercetărilor privind mecanismele epigenetice ce reglează expresia diferențiată a genelor la etapele timpurii de dezvoltare. Datele experimentale recente în domeniul biologiei moleculare, geneticii, embriologiei etc. au relevat că semnalele moleculare au un rol semnificativ, poate chiar cel mai important în procesele complexe care apar în timpul dezvoltării embrionare, precum diferențierea și migrarea celulelor, care contribuie la formarea diverselor tipuri de celule specifice, iar mai apoi de țesuturi. Utilizarea abordărilor moleculare a permis cercetătorilor să investigheze în detaliu aceste mecanisme fizice și chimice și să elucideze rolul determinator al expresiei diferențiate a genelor și a factorilor implicați în acest proces în inițierea dezvoltării și însăși dezvoltarea organismelor vii. Unul din factorii cu rol decisiv în expresia genelor în tranziția programului genetic al gameților la cel al zigotului, ulterior al embrionului, aparține modificărilor epigenetice, ce implică o reprogramare masivă de la structura generală a cromatinei, până la modificarea completă a patternului de metilare în genom și al modificărilor proteinelor histonice. Bibl. – 60.

Articolul prezintă rezultatele investigațiilor privind influența factorilor ecologici asupra fitoplanctonului râului Prut în anul 2020. S-a constatat că dezvoltarea şi distribuţia spaţială a fitoplanctonului în r. Prut este influenţată de o gamă vastă de factori ecologici abiotici şi biotici care acționează în complex. În perioada de vegetație valorile efectivului fitoplanctonului au variat în limitele 0,59 – 18,8 mln.cel/l, iar ale biomasei între 0,84 -14,11 g/m3. Variațiile sezoniere ale valorilor producției primare a fitoplanctonului s-au încadrat în limitele 0,06-2,52 gO2/m-2/24h. S-a stabilit că prezența nutrienților în anumite concentrații în r. Prut influențează parametrii cantitativi ai fitoplanctonului, starea fiziologică a celulelor algelor și activitatea lor fotosintetică, influențând astfel direct sau indirect productivitatea acestora.

În articol sunt elucidate particularitățile psihogene principale ale subiecților, care direct n-au fost afectați de coronavirus, dar au fost supuși autoizolării, ale medicilor, care nemijlocit au participat la tratamentul pacienților infectați cu coronavirus și ale pacienților, ce au suferit de coronavirus. A fost stabilit, că pandemia COVID-19, după ce a fost conștientizată de societate ca pericol, a influențat nu numai asupra statutului somato-vegetativ, dar și asupra celui psihic. Principalele dereglări psihogene, cauzate de pandemie, s-au manifestat prin sporirea stării emoționale, în special a anxietății, fricii și fobiei, stresului acut, extenuării stresogene a medicilor, stresului posttraumatic și prin depresie. Impactul pandemiei s-a reflectat și asupra sănătății sociale prin dereglări comportamentale sociale, care pot provoca acțiuni distructive. Patologia coronavirusului rezultă de a fi tratată nu numai ca maladie infecțioasă și somatovegetativă, dar și ca maladie psihogenă.

Am studiat germinarea semințelor diferitor soiuri de grâu (Triticum aestivum L.) și acumulare a biomasei în plantulele în vârsta de cinci zile, provenite din semințele martor și cele expuse la șocul cu temperaturi negative (SNT). Suprimarea creșterii lăstarului și a rădăcinilor a sporit odată cu scăderea temperaturii care a cauzat SNT. Pentru a asigura rezoluția sporită a metodei de separare a soiurilor în conformitate cu rezistența la îngheț, am determinat temperatura optimă de expunere la SNT (SNTo). După expunerea semințelor diferitor soiuri de grâu la SNTo, substanța uscată distribuită din endosperm în lăstari, rădăcini și eliminată prin respirație permite aranjarea soiurilor după rezistența lor la îngheț. Cu cât rezistența la SNTo a soiului este mai mare, cu atât procentul de germinare a semințelor expuse la SNTo a fost mai mare. Odată cu creșterea valorii temperaturii SNT, masa endospermului semințelor inclusă în plantulă, sau eliminată prin respirație în timpul germinării seminței și creșterii plantulei, a scăzut, efectele SNT fiind mai pronunțate asupra masei substanțelor endospermului incluse în plantulă. Cu cât rezistența la îngheț a soiului este mai înaltă, cu atât raportul dintre masa substanțelor endospermului incluse în plantulă și cheltuite pentru respirație după expunerea semințelor diferitor soiuri de grâu la STNo a fost mai mare. Odată cu sporirea rezistenței la îngheț a soiului, rata din masa endospermului inclusă în plantulă a sporit atunci când cea „cheltuită” pentru respirație, dimpotrivă, a scăzut. După expunerea la SNTo, semințele soiurilor tolerante la îngheț au atins o eficiență metabolică mai înaltă decât cele ale soiurilor sensibile la îngheț. Toți parametrii ce caracterizează separat rezistența lăstarilor și a rădăcinilor la SNT confirmă că rezistența rădăcinilor este mai mică decât cea a lăstarilor. Metoda de determinare a rezistenței la îngheț a soiurilor de grâu în baza capacității semințelor expuse la SNTo de a mobiliza substanțele de rezervă pentru germinare și creștere este sensibilă, caracterizată prin rezoluție sporită și asigură distribuirea soiurilor de grâu în corespundere cu rezistența lor primară la îngheț.

În baza aprecierii activității fotosistemului 2 (FS-2) a frunzelor stindard de grîu comun expuse acțiunii temperaturilor șocului termic (ŞT), a fost apreciată rezistența soiului de grâu hexaploid la acțiunea temperaturilor extreme. Au fost stabilite zonele critice a rezistenței FS-2 a frunzelor stindard de grâu la acțiunea diferitor doze a ŞT (factor intensiv) și durata expunerii (factor extensiv). S-a constatat, că odată cu creșterea temperaturii ŞT, activitatea FS-2 scade. A fost evaluată posibilitatea aplicării acestei metode privind determinarea prealabilă a rezistenței genotipurilor grâului comun de toamnă la acțiunea temperaturilor extreme pozitive.

S-au stabilit diferențe statistice pentru valorile medii ale caracterelor cantitative în generația a patra (G4) descendentă din plantele infectate cu VAT sau VMT comparativ cu controlul a 5 genotipuri de tomate cu reactivitate diferită la infecția virală. Rata caracterelor cu diferențe depinde de combinația virus-genotip. VAT a contribuit la manifestarea unei rate mai mari a caracterelor cu abateri de la control comparativ cu VMT. Reinfectarea plantelor în generația G3 cu VAT sau VMT, a condus la manifestarea unei rate relativ mai mici de caractere cu devieri în G4R comparativ cu variantele G4 care nu sunt supuse reinfectării.

Complexul fungic implicat în putrezirea bazei tulpinii la grâul comun de toamnă (Triticum aestivum L.) este diferit în ontogeneza plantelor, indicele de diversitate constituind 1,49; 2,10 și 2,05, iar al dominanței – 0,52; 0,52 și 0,38, respectiv, etapelor de alungire a paiului, coacere în lapte și coacere completă a boabelor. La prima etapă în complexul fungic a dominat Fusarium solani, la a 2-a – Alternaria alternata, iar la a 3-a etapă – Drechslera sorokiniana (anul 2019). Studiul comparativ al componenţei speciilor de fungi la etapa de coacere completă a boabelor în anii 2019 şi 2020 a demonstrat dominanţa speciilor Dreschlera şi F. equiseti, respectiv.

Diagnosticul molecular al fitoplasmei în insectele din ordinul Hemiptera, vectori potențiali ai patogenului, a fost efectuat în perioada de vegetație a tomatelor. În paralel, plantele de tomate au fost analizate la prezența ′Candidatus Phytoplasma solani’. S-a determinat dinamica pozitivă a apariției ′Ca. P. solani’ la insecte și plante în decursul creșterii și dezvoltării tomatelor. La etapele inițiale ale vegetației a fost constatată lipsa patogenului ′Ca. P. solani’, iar la sfârșitul perioadei de vegetație nivelul infecției a atins valoarea de aproximativ 58% la insecte și 70% la plantele de tomate. Prezența patogenului ′Ca. P. asteris’ nu a fost stabilită.

Lucrarea prezintă rezultatele cercetărilor ihtiofaunei celor mai mari lacuri de acumulare din Republica Moldova (Dubăsari de pe fl. Nistru și Costești-Stânca de pe r. Prut) în condițiile modificărilor climatice și a intensificării presingului antropic. Este demonstrată starea de modificare profundă a ihtiocenozei lacului de acumulare Dubăsari, în care domină speciile de talie mică (speciile de guvizi, oblețul, boarța, undreaua, ecoforma bibanului de litoral ș.a.), ceea ce indică necesitatea stringentă de efectuare a măsurilor ameliorative de populare cu specii economic valoroase de pești. Ponderea mai mare a speciilor oxifile și reofile de pești în capturile piscicole din lacul de acumulare Costești-Stânca relevă o stare ecologică mai favorabilă a acestui ecosistem comparativ cu acumularea Dubăsari.