Standardizarea prevede transformarea datelor iniţiale cu scopul ca acestea să devină comparative între două sau mai multe distribuţii empirice sau între o distribuţie empirică şi una teoretică, indiferent de ordinul de mărime, dispersie sau unităţi de măsură. Standardizarea combină două operaţiuni: centrarea şi reducţia. Centrarea valorilor unui şir constă în înlocuirea variabilelor originale cu abaterile acestora de la valoarea de referinţă: mediana, media sau o valoare oarecare, considerată semnicativă în analiza statistică. Astfel, centrarea, ca prima etapă a standardizării, presupune centrarea valorilor în raport cu media aritmetică. Reducţia, cea de-a doua operaţiune, prevede împărţirea valorilor variabilelor la abaterea standard şi în ultima etapă a standardizării se aplică variabilei centrate [1].

Concepţia politicii de mediu a Republicii Moldova (RM) prevede implementatrea principiilor de dezvoltare durabilă în procesul de gestiune a calităţii aerului atmosferic. Cadrul legislativ-normativ în vigoare este elaborată în baza strategiei pasive de protecţie a calităţii aerului atmosferic şi nu mai corespunde cerinţelor actuale şi prevederilor Directivelor CE.

Inuenţa undelor milimetrice de intensitate joasă asupra diferitor obiecte biologice (microorganisme, plante, ţesuturi şi organe umane) este cercetată intens în ultimii 25 ani. Undele milimetrice (millimeter waves) de intensitate joasă (10mW/cm2) pot  raportate la genul de iradiere neionizantă, având lungimea de undă λ=1...10 mm, ceea ce corespunde cu diapazonul de frecvenţe cuprinse între f=300...30GHz. În spectrul electromagnetic acestea sunt încadrate între domeniul microundelor (MW - microwaves) şi domeniul optic infraroşu (IR - infrared).

Adaptarea plantelor la condiţiile mediului ambiant este asigurată din contul mecanismelor ziologice (adaptare ziologică), iar a populaţiei de organisme – datorită modicaţiilor genetice, ereditare şi selecţiei (adaptare genetică) [16]. Sub inuenţa uctuaţiei condiţiilor externe, plantele, pentru a păstra mai mult sau mai puţin echilibrată starea internă a proceselor vitale, se aă într-o permanentă adaptare – deadaptare. Se ştie că, tensionarea condiţiilor de umiditate afectează în primul rând mediul apos intern al plantei, în virtutea continuităţii cu cel extern, ceea ce se răsfrânge asupra tuturor proceselor vitale [1; 2; 4; 5; 8, etc.]. La schimbarea umidităţii şi majorarea presiunii osmotice a soluţiei solului plantele reacţionează aproape instantaneu prin modicarea status-ului apei în tot organismul [7; 18; 23; 24].

Este bine cunoscut faptul, că pentru frunzele C3-plantelor este caracteristică eliminarea de CO2 în faza post iluminare a schimbului de CO2 -fenomen denumit fotorespiraţie [8,10]. Însă fotorespiraţia nu se evidenţiază (absentează) în organele reproductive (spice, păstăi) a plantelor de cereale şi leguminoase [1,2]. Fenomenul absenţei fotorespiraţiei, în literatura de specialitate, este cunoscut numai pentru frunzele C4-plantelor, şi este asigurat de sindromul -C4 de asimilare de CO2 [8], prezentat de două tipuri de celule-celulele mezolului şi celulele-Kranţ, de două tipuri de cloroplaste-granale şi agranale, de două enzime-fosfoenolpiruvatcarboxilaza (PEP-carboxilaza), localizată în citoplazma celulelor mezolului, şi ribulozodifosfatcarboxilaza (RUBISCO), localizată în celulele-Kranţ, aranjate în jurul vasului conducător, formînd o coroană de celule mai mari decît celulele mezolului, cu mai multe şi mai voluminoase cloroplaste. Sindromul-C4, practic este mecanismul, care asigură ecienţa asimilării de CO2 în comparaţie cu mecanismul de asimilare de CO2 la C3-plante, care sunt lipsite de acest sindrom. De exemplu: porumbul, trestia de zahăr şi alte specii de C4-plante sunt capabile să asimileze într-o unitate de timp pe o unitate de suprafaţă foliară de la 80 pînă la 100 mg de CO2, pe cînd spinatul, grîul, ovăsul, sfecla de zahăr şi alte specii de C3- plante asimilează nu mai mult de 30-50 mg de CO2, adică de 2-3 ori mai puţin decît frunzele C4 – plantelor [16].

Adaptarea plantelor la condiţiile mediului ambiant este asigurată din contul mecanismelor ziologice (adaptare ziologică), iar a populaţiei de organisme – datorită modicaţiilor genetice, ereditare şi selecţiei (adaptare genetică) [16]. Sub inuenţa uctuaţiei condiţiilor externe, plantele, pentru a păstra mai mult sau mai puţin echilibrată starea internă a proceselor vitale, se aă într-o permanentă adaptare – deadaptare. Se ştie că, tensionarea condiţiilor de umiditate afectează în primul rând mediul apos intern al plantei, în virtutea continuităţii cu cel extern, ceea ce se răsfrânge asupra tuturor proceselor vitale [1; 2; 4; 5; 8, etc.]. La schimbarea umidităţii şi majorarea presiunii osmotice a soluţiei solului plantele reacţionează aproape instantaneu prin modicarea status-ului apei în tot organismul [7; 18; 23; 24].

Dezvoltarea sanocreatologiei a determinat necesitatea elaborării metodelor de inuenţare dirijată a funcţiilor organelor şi sistemelor de organe cu scopul formării şi menţinerii sănătăţii. Una din posibilităţile de a modica dirijat funcţiile unor organe şi sisteme de organe este de a le inuenţa indirect, modicând funcţiile altora (ex.: modicarea funcţiei sistemului cardio-vascular prin modicarea respiraţiei).

Odată cu dezvoltarea sanocreatologiei problema modicării dirijate a funcţiilor organismului în scopul forticării sănătăţii omului a devenit de o importanţă deosebită şi poate  rezolvată numai în cazul elaborării metodelor ce ar permite schimbarea direcţionată a activităţii organelor şi sistemelor vitale ale organismului. În acest scop actualmente sunt studiate metodele şi tehnicile respiratorii utilizate atât în cultura occidentală, cât şi cea orientală. Cele mai cunoscute tehnici respiratorii occidentale, utilizate cu scopul modicării statutului psihic şi zic sunt: „respiraţia holotropă” (greacă “holos”- întreg şi “trepein”- ce se mişcă, direcţionează) – respiraţie profundă forţată sau liberă, efectuată cu scopul modicării stării de conştiinţă [1]; „rebirthing” (engl. „rebirth”- renaştere) – respiraţie circulară cu inspiraţie voluntară şi expiraţie pasivă, realizată pentru depăşirea traumelor natale, integrarea conştiinţei şi eliminarea tulburărilor psiho-emoţionale [2]; „vivation” (de revitalizare, sărbătorire a vieţii) - respiraţie liberă, fără pauze inspiratorii şi expiratorii, efectuată pentru depăşirea patternurilor de suprimare corporale profunde [3]; „gimnastica respiratorie paradoxală Strelnikova” - inspiraţie nazală forţată cu constricţia porţiunii superioare a cutiei toracice în scopul tratamentului maladiilor preponderent respiratorii [4]; „metoda lichidării volitive a respiraţiei profunde Buteiko” - antrenament de stabilire a unei pauze automate după expiraţie şi eliminarea hiperoxiei în scopul tratamentului maladiilor somatice [5].

Floarea-soarelui ocupă locul patru pe plan mondial, după soia, palmier şi rapiţă, ca sursă de ulei vegetal [2]. Datorită valorii nutritive ridicate şi capacităţii înalte de rezistenţă la secetă, floarea-soarelui reprezintă pentru Republica Moldova, una din culturile de bază şi cea mai importantă plantă oleaginoasă. Răspândirea florii-soarelui pe glob într-un timp foarte scurt a fost însoţită de creşterea evidentă a frecvenţei şi agresivităţii patogenilor, în timp ce patrimoniul genetic al florii-soarelui a rămas la fel de sărac în gene de rezistenţă ca şi la începutul cultivării [22].

Condiţiile pedoclimatice din Moldova sunt favorabile pentru cultivarea şerlaiului şi asigură obţinerea unor producţii înalte de materie primă şi ulei esenţial de calitate superioară. Principalii factori ce influenţează calitatea uleiului esenţial sunt insuficienţa depunerilor atmosferice, insolaţia abundentă şi solurile bogate. Obţinut prin antrenare cu vapori de apă din inflrescenţele proaspete, uleiul esenţial de salvie constituie materia primă de mare importanţă în industria parfumurilor şi articolelor de cosmetică. Acest produs, de rând cu aroma fină pe care o conferă, mai are însuşirea de a fixa, întări şi împrospăta mirosul altor substanţe aromatice naturale sau de provenienţă sintetică, fiind utilizat, astfel, ca excelent fixator [1,2,5,11].