Prezenta lucrare este dedicată inventarierii entomologice a insectelor dăunătoare evidențiate în cultura de tomate pe sectoare de teren protejat şi câmp deschis din Republica Moldova. Este prezentată lista celor mai semnificative specii de insecte dăunătoare, asociate cu plantele de tomate în diverse perioade de vegetație. De asemenea, sunt reflectate informații sintetizate în baza surselor bibliografice, ce țin de răspândirea în plan mondial, aspecte ale gradului de dăunare și infestare, plantele-gazdă și specializarea trofică. Rezultatela cercetărilor sunt prioritare în vederea elaborării și ajustării unor procedee eficiente de protecție aplicate în sistemul de management sustenabil al dăunătorilor la tomate.

În articol sunt examinate modificările masei corporale şi a unor indici biochimici la şobolanii supuşi stresului social în dependenţă de regimul alimentar. Hrănirea matinală a şobolanilor albi de laborator a influenţat sporirea intensivă a masei corporale indiferent de numărul de şobolani din grupă, observându-se o creştere uniformă a acesteia în lotul a câte 5. Hrănirea nocturnă a condus la sporirea intensivă a masei corporale la şobolanii întreţinuţi câte 1 şi 2 indivizi, pe când la cei câte 5 în grupă masa corporală creştea intensiv în prima şi a treia săptămână şi mai puţin în a doua. Totodată a fost observat, că trecerea bruscă de la regimul alimentar matinal, specific şobolanilor de laborator, la cel nocturn duce la apariţia stării de stres şi ulterior, la dereglări ale funcţiei ficatului, pancreasului şi rinichilor.

Esofagita eozinofilică ocupă locul doi în patologiile esofagului după boala de reflux gastroesofagian. Criteriul de bază în stabilirea diagnosticului este examinarea endoscopică cu biopsia ulterioară și calculul eozinofilelor în substratul morfologic. Abordarea terapeutică fundamentală este dieta progresivă pas cu pas cu eliminarea a 2-4-6 produse, una din cele mai reuşite strategii atât pentru pacienți şi familiile lor, cât și pentru specialiștii din domeniul ocrotirii sănătății. Este necesară gestionarea multidisciplinară a esofagitei eozinofilice cu participarea medicilor de diferite specialități: gastroenterologului, alergologului, medicului de familie, dietologului-nutriţionist, endoscopistului, morfologului

În trei serii de experimente s-a dovedit cât e de necesară viziunea contemporană a aspectelor fiziologice ale tubului digestiv uman şi animal. Atât în conformitate cu nivelul cantitativ al streptococilor intestinali, cât şi cu componenţa calitativă numai a unor specii din genul Enterococcus (E. faecium şi E. faecalis) s-a constatat că acestea sunt sanogene şi patologice. Caracteristica tabloului microbiologic al acestor bacterii, propune ţinând cont de aspectele respective

O serie de studii au arătat existența cros-toleranței la plante, dar până în prezent mecanismul fiziologic este slab studiat. În acest studiu am examinat cros-toleranța plantelor de soia la stresul hipo- și hipertermic, indusă de deshidratare, și posibila implicare a capacității de autoreglare a status-ului apei și a sistemului de protecție antioxidantă în manifestarea cros-toleranţei. Plantele a două soiuri de soia, cu potențial diferit de rezistența la secetă, au servit drept obiect de studiu. S-a demonstrat că expunerea plantelor la un stres hidric moderat la primele etape de dezvoltare induce rezistența la stresul hipo și hipertermic, precum și la seceta repetată. Se argumentează ideea că reacțiile nespecifice, cum ar fi capacitatea de menținere a homeostazei apei în țesuturi și activarea complexului antioxidant, sunt implicate în formarea cros-toleranței plantelor. Cros-toleranța poate fi rezultatul a două fenomene distincte: se manifestă ca o consecință a expunerii anterioare a plantelor la un alt tip de stres (cros-toleranță indusă) și/sau ca o proprietate genetică, specifică anumitor soiuri, de a manifesta rezistență la mai multe tipuri de stres (cros-toleranță inerentă)

Plantele perene, fiind cultivate pe acelaşi teren agricol o perioadă îndelungată de timp, secătuiesc solul cu mult mai considerabil, decât plantele anuale. Astfel, la monocultura unde conform numeroaselor date din literatura de specialitate, solul e semnificativ mai sărac în humus şi în forme asimilabile ale substanţelor nutritive comparativ cu alte terenuri agricole, plantele de viță de vie sunt deosebit de sensibile la dezechilibrul nutritiv. Determinarea biomasei butaşilor, conţinutului de substanţe nutritive în sol şi organele plantelor, calcularea extragerii elementelor nutritive din sol, şi a coeficientului de absorbţie biologică, ne dovedesc faptul că utilizarea suspensiilor şi metaboliţilor tulpinilor bacteriilor stimulatoare a creşterii Azotobacter chroococcum, Pseudomonas fluoriscens şi Pseudomonas aureofascens împreună cu complexul de microelemente Microcom-V doză 0,5 contribuie la îmbunătăţirea statutului mineral al plantelor și sporirea creșterii..

S-au studiat modificările conductivităţii stomatale (CS), temperaturii frunzelor, coeficientului de transpirație (CT) a frunzelor şi productivităţii semincere a plantelor de soia în condiții de stres complex (deficit de apă, temperatură înaltă, conținut sporit de bicarbonat în sol etc.). S-a constatat că conţinutul sporit de bicarbonat în sol pe fondal de umiditate suficientă condiţionează tendinţa de reducere a CS și CT frunzelor (cu o creștere a diferenței de temperatură “frunze - aer”). În condiții de stres complex (secetă pe fondal salinizat) diminuează CS şi CT frunzelor, suprafața foliară și productivitatea seminceră a plantelor. Eficiența utilizării apei (EUA) de către plantele de soia determinată prin raportul dintre masa uscată și transpirația plantelor întregi este aproape de raportul dintre respirația și transpirația frunzelor; EUA calculată prin raportul dintre fotosinteză şi transpirația frunzelor este mult mai mare.

Terpenele sunt componentele principale ale uleiului volatil de Origanum vulgare L. ce determină valențe multiple de întrebuințare a acestei specii în calitate de plantă medicinală și aromatică (PMA). Prin RT - qPCR în timp real a fost analizată activitatea de transcripție a 7 gene TPS (EST-uri), în flori și frunze, la fitoindivizii populației naturale de O. vulgare ssp. vulgare din rezervația Orheiul-Vechi (s. Butuceni). A fost pus în evidență un profil de co-expresie genică, diferențiat în frunze și în flori, cu diverse asocieri corelative, diferențiind subpopulațiile între ele. Datele obținute completează informațiile existente cu privire la controlul expresiei organ-specifice a genelor TPS în formarea chemotipului calitativ și cantitativ al uleiului volatil de O. vulgare

În articol sunt prezentate rezultatele studierii acţiunii condiţiilor mediului ambiant asupra variabilităţii caracterelor gametofitului masculin, ce reectă rezistenţa formelor mutante de tomate la factorii abiotici de stres (arşiţa, frig, secetă). S-a observat o diversitate vastă a normei de reacţie la factorii de stres după capacitatea de germinare a polenului În articol sunt prezentate rezultatele studierii acţiunii condiţiilor mediului ambiant asupra variabilităţii caracterelor gametofitului masculin, ce reectă rezistenţa formelor mutante de tomate la factorii abiotici de stres (arşiţa, frig, secetă). S-a observat o diversitate vastă a normei de reacţie la factorii de stres după capacitatea de germinare a polenului şi formare a tuburilor polenici. S-au evidenţiat forme mutante cu trei tipuri de rezistenţă genetic determinată: rezistenţă stabilă la arşiţă, frig şi secetă, în cazul cultivării plantelor în diferite condiţii de mediu; cu sensibilitate înaltă la acţiunea fiecărui indice de stres studiat; cu o variabilitate intrapopulaţională largă după caracterul manifestării indicilor polenului la toate mediile de stres. S-a demonstrat că, capacitatea şi nivelul de variaţie a indicilor polenului sunt într-o mare măsură determinate de particularităţile genotipului şi mai puţin de condiţiile mediului în care au fost cultivate plantele şi s-a format polenul. Bibliogr. 19., fig. 3.

Utilizarea testului privind îmbătrânirea accelerată (ÎA) a semințelor permite de a determina particularitățile genotipice ale mostrelor din colecția de in și de a le repartiza în grupe în dependență de capacitatea potențială de păstrare a viabilității lor după acțiunea factorilor de stres (condițiile ÎA a semințelor de in: temperatura ridicată - 42-43оС și umeditatea de 90-100%, expoziția -72 de ore). Determinarea parametrilor morfo-fiziologici (energia germinativă și germinația semințelor, lungimea rădăcioarelor, biomasa proaspătă și uscată a plantulelor, conductivitatea soluțiilor cu semințe) și biochimici (activitatea enzimei peroxidaza) face posibilă caracterizarea potențialului de păstrare (PP) al genotipurilor de in care prezintă o caracteristică complexă importantă a mostrelor de colecție la conservarea ex situ. Prin utilizarea testelor de ÎA și conductivitatea soluțiilor cu semințe se pot identifica specimeni mai puțin potriviți pentru depozitarea pe terme