Sun Home
Резюме

Психика. Психическое здоровье. Психические расстройства. Феноменология их экстериоризации. I. анализ современных представлений о психике, о психическом здоровье и об онтогенетических расстройствах психического здоровья и новые их концепции с позиции психосанокреатологии.

Realizarea obiectivelor psihosanocreatologiei privind formarea și menţinerea dirijată a sănătăţii psihice este posibilă doar în baza fenomenelor fundamentale ale psihologiei – psihica, sănătatea psihică și tulburările psihice, ce constă în analiza sistemelor de viziuni contemporane, esenţei acestora și mecanismelor de dezvoltare, prin prisma posibilei utilizări în psihosanocreatologie, care succint este prezentată în raport. Concomitent sunt examinate interpretările de bază ale acestor fenomene, cauzele imposibilităţii utilizării lor de către specialiști în activitatea practică, în deosebi, în psihosanocreatologie. Sunt relatate premizele știinţifice și unele principii ale psihosanocreatologiei, care au stat la baza elaborării noilor concepte referitor la fenomenele psihice menţionate, la componentele lor constitutive, la factorii și mecanismele de formare și păstrare a lor, care elucidează căile de creare și menţinere dirijată a sănătăţii mintale.

Роль поведения, эмоций и коммуникации в развитии психических расстройств. Их феноменология.

În raport sunt abordate două probleme de mare importanţă pentru psihosanocreatologie, psihiatrie și psihologie: problema tulburărilor ontogenetice psihice și a rolului comportamentului, emoţiilor și comunicării în manifestarea acestora și problema fenomenologiei exteriorizării dissanogeniei comportamentului, emoţiilor și comunicării. Problema tulburărilor ontogenetice psihice rămâne nerezolvată, despre ce denotă incidenţa înaltă a tulburărilor psihice și pronosticul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, privind faptul, că în viitorul apropiat depresia va ocupa primul loc în structura morbidităţii maladiilor neinvazive. Aceasta demonstrează necesitatea unei noi abordări a mecanismelor dezvoltării dereglărilor ontogenetice psihice și rolul comportamentului, emoţiilor și comunicării în manifestarea lor, viziune nouă, prezentată și examinată la ședinţa secţiei „Sanocreatology, formation and maintenance of Mental Health” din cadrul congresului „Neuroscience for Medicine and Psychology”. A doua problemă, care rezultă din prima, constă în determinarea indicatorilor ce se utilizează în diagnosticarea unităţilor nozologice în Clasificatorul Internaţional al Bolilor (capitolul V) și identificarea lor conform exteriorizării comportamentului, emoţiilor și comunicării. Ca bază în determinarea fenomenologiei dissanogenităţii acestor procese psihice, concomitent au servit și conceptele despre comportamentul dissanogen, emoţiile dissanogene și comunicarea dissanogenă. În temeiul celor menţionate au fost estimaţi cei mai reprezentativi dissanoindicatori ai comportamentului, emoţiilor și comunicării.

Роль эмоций в саногенной и диссаногенной функции сердца.

Existenţa interacţiunii strânse între funcţia cordului şi emoţii este cunoscută de demult. Investigaţiile ample în acest plan au condiţionat apariţia unei discipline noi – psihocardiologia, care studiază influenţa emoţiilor, a factorilor psihosociali, a statutului psihic asupra activităţii cordului, precum şi în apariţia diverselor dereglări. Însă până în prezent nu este stabilit în ce circumstanţe, condiţii, rolul acestor factori, destul de specifici pentru cord, este patogenetic sau sanogenic, fără de care este dificil de prognozat efectul scontat al influenţei unui sau alt factor psihosocial, deoarece după cum este cunoscut atât emoţiile, cât şi stresul psihic pot să sporească sau să diminueze potenţialul morfo-funcţional al cordului. Necesitatea de a stabili în prealabil vectorul posibilelor consecinţe ale influenţei unor sau altor emoţii şi ale stresului psihic asupra stării funcţionale a cordului a fost argumentată şi de necesitatea cardiosanocreatologiei, care se dezvoltă în limitele sanocreatologiei şi, care studiază mecanismele biologice şi psihosociale, procesele de reglare ale activităţii cordului în diverse perioade ontogenetice cu scopul de a lărgi orizontul formării şi menţinerii dirijate a sănătăţii cordului, ca o posibilitate nouă de sporire a potenţialului morfo-funcţional al cordului. În acest scop a fost necesar de clarificat referitor la natura, condiţiile, caracteristica emoţiilor, care determină consecinţele influenţei lor asupra organismului. Reieşind din cele expuse, T. Furdui în colaborare cu alţi cercetători au elaborat conceptul, conform căruia emoţiile după natura lor sunt biologic argumentate, deoarece ele sunt concepute pentru a mobiliza organismul la acţiune: în cazul manifestării de scurtă durată şi la eliminarea factorilor şi a condiţiilor care le provoacă, starea cordului revine la nivelul iniţial al activităţii funcţionale, emoţiile au un rol sanogen; iar atunci când cauzele care generează emoţii continuă să influenţeze şi după punerea în aplicare a acţiunii, starea psihică a organismului rămâne tensionată, din ce cauză, nu se normalizează nici starea fiziologică a cordului – emoţiile au un rol dissanogen. Deci, în cazul în care emoţiile de scurtă durată condiţionează mobilizarea organismului la acţiune, elimină cauzele care le provoacă, iar starea sistemului cardiovascular imediat se restabileşte la nivelul iniţial, atunci efectul lor poate fi considerat sanogen, iar emoţiile, izvorul generator al cărora nu este eliminat şi starea psihică continuă să fie tensionată din ce cauză şi activitatea funcţională a cordului rămâne la fel tensionată, atunci influenţa lor capătă un caracter dissanogen. Este necesar de menţionat, că fiecare emoţie poate avea atât influenţă sanogenă, cât şi dissanogenă asupra cordului. Aceasta depinde, în special de importanţa socială a factorului emoţional, de durata şi intensitatea emoţiei, de activitatea organismului privind eliminarea cauzelor emoţiogene, de tipurile şi caracterul comportamentului şi starea iniţială a funcţiei sistemului cardiovascular.

Telemonitorizarea sănătăţii - solicitarea incontestabilă a zilei.

În articol este descrisă succint necesitatea telemonitorizării pentru sanocreatologie, sunt examinate tipurile de telemonitorizare a funcţiilor organismului, precum şi unele echipamente de biomonitorizare a „parametrilor vitali” (frecvenţa contracţiilor cardiace, frecvenţa respiraţiei, presiunea arterială, temperatura corpului şi saturaţia sângelui cu oxigen).

Determinarea accelerată a rezistenţei radiculei şi rădăcinilor secundare a plantulelor de castravete (Cucumis sativus L.) la temperaturi ridicate

Scopul cercetărilor a fost de a compara în mod accelerat rezistenţa radiculei şi a rădăcinilor secundare a plantulelor de castravete la acţiunea temperaturilor pozitive variind factorul intensiv şi extensiv. Germenii de castravete cu lungimea radiculei de ≈ 1 cm au fost expuşi acţiunii şocului termic (ŞT) cu temperatură în diapazonul 400C - 540C (factorul intensiv), timp de 10 şi 20 minute (factorul extensiv). După efectuarea ŞT, germenii au fost plasaţi pentru continuarea creşterii ulterioare la temperatura de 250C, umiditatea relativă 70%-80% şi întuneric. Aplicarea ŞT cu temperaturi de 400C, 410C, 420C, 430C, 440C şi 450C generează reducerea creşterii plantulelor, inclusiv a lungimii părţii aeriene, radiculei şi rădăcinilor laterale, din cauza afectării celulelor meristemelor apicale. Expunerea germenilor de castravete acţiunii ŞT cu 450C pe parcursul a 10 minute provoacă daune ireversibile radiculei, care se detectează la plantulele în vârsta de 3 zile. Totodată după această doză a ŞT se manifestă creşterea rădăcinilor secundare. Doar după tratarea germenilor de castravete cu temperatura de 520C pe parcursul a 10 minute se manifestă inhibarea apariţiei rădăcinilor secundare, ceia ce indică vătămarea ireversibilă a celulelor meristemelor secundare. Aşa dar, s-a stabilit, că la aceiaşi durată de acţiune – 10 minute, iniţialele rădăcinilor laterale, datorită dominării apicale, rezistă la temperatura ŞT cu 7oC mai înaltă în comparaţie cu cea, caracteristică pentru meristemele rădăcinii principale.

Particularitaţile manifestării proceselor de adaptare a plantelor de soia la condiţii modificate a asigurării cu apă si conţinutului de săruri

Pentru elucidarea particularităţiilor manifestării proceselor de adaptare a plantelor de soia Glycine max L. la condiţii modificate de asigurare cu apă şi conţinutului sporit de săruri în sol în diferite faze ale ontogenezei au fost studiaţi unii parametri ai statusului hidric şi parametrii de productivitate primară. Acţiunea secetei timpurii de scurtă durată (în faza I frunze trifoliate) asupra plantelor de soia s-a manifestat prin suprimarea proceselor de creştere şi acumulării masei uscate, însă menţinându-se evident o stabilitate mai pronunţată a statusului apei, iar la plantele crescute pe fondal salinizat în această fază se atestă o diminuare uşoară a conţinutului relativ al apei. În faza de înflorire şi formare a păstăilor seceta târzie (inclusiv şi intermitentă) condiţionează diminuarea esenţială a acestui indice. la acţiunea secetei intermitente pe fondal salinizat esenţial diminuează, faţă de plantele martor, şi potenţialul apei în rădăcini şi tulpini, iar gradientul potenţialului hidric în sistema “tulpini - rădăcini” devine pozitiv. În această fază a ontogenezei acţiunea factorilor stresogeni în studiu condiţionează o reducere considerabilă a proceselor de creştere şi productivitate a plantelor, dauna fiind de câteva ori mai mare decât dauna provocată de acţiunea secetei timpurii restante. După indicii de productivitate cea mai sensibilă la stresul hidro- salin se evidenţiază producţia de seminţe a plantelor. Indexul toleranţei la acţiunea complexă a secetei şi conţinutului sporit de săruri în sol, calculat după indicii statusului hidric şi producţia de seminţe, este mai înalt la soiul Alina comparativ cu soiul Aura, iar cel calculat după masa uscată a plantelor - este mai înalt la soiul Aura în comparaţie cu soiul Bucuria, ceea ce corespunde cu rezistenţa mai înaltă acestui soi la conţinut sporit de săruri.

Distribuția geografică și caracteristica unor populații de O. cumana din Republica Moldova

Cercetările se referă la variabilitatea fiziologică şi ariile de distribuţie a fitopatogenului Orobanche cumana Wallr. în Republica Moldova. Pe teritoriul țării s-a constatat prezența întregului complex de rase fiziologice cunoscute pînă în prezent, populațiile din zona centrală a republicii aparținând în special rasei E sau mai puțin virulente ca E (cca 65%), urmată de rasa G (18%), pe când populaţiile din sud pot fi atribuite, în mare parte, rasei de agresivitate G și H (cca 63%). În premieră, pe câmpurile cultivate cu floarea-soarelui din țară a fost identificată rasa H, fapt ce confirmă evoluția rapidă a raselor fiziologice de lupoaie și apariția în timp relativ scurt a unor forme cu agresivitate sporită.  Datele obţinute argumentează necesitatea intensificării lucrărilor de monitorizare a distribuției și agresivității lupoaiei și luarea unor măsuri urgente de prevenire a răspândirii și dezvoltării parazitului (respectarea asolamentelor, micșorarea ariilor cultivate cu floarea-soarelui, zonarea corectă a hibrizilor).    

Создание исходного материала томата с функциональной стерильностью для использования в гетерозисной селекции

În articol sunt reflectate rezultatele selectării formelor de tomate funcţional sterile din populaţiile hibride segregante F2, obţinute prin hibridarea formelor „sterile x sterile” şi „sterile x fertile”. Se demonstrează, că un spectru mai larg al variabilităţii în F2 după numărul de varietăţi lungi-, scurtcolumnate şi flori fără stamine cu implicarea în hibridările formelor parentale are loc în combinaţiile de hibridări „sterile x sterile”. Sunt prezentate rezultatele evaluării generaţiei F3, obţinute din cele mai valoroase plante, selectate din F2 după gradul sterilităţii în dependenţă de nivelul amplăsării infloriscenţelor pe plantă în creştere, tot odată este dată caracteristica indicilor morfo-biologici ale formelor selectate. S-au evidenţiat linii perspective (8) cu sterilitate masculină funcţională (SMF) înaltă, care pot fi utilizate în calitate de material iniţial la crearea hibrizilor heterotici F1.

Expresia genelor GSL1-4 în rădăcinile de floarea-soarelui infectată cu lupoaie

În lucrare sunt puse în discuţie datele privind activitatea transcripţională a patru gene care codifică glucan sintaze, corelate cu investigaţii histochimice ale ţesutului radicular, la genotipuri rezistente şi sensibile faţă de Orobanche cumana, unul din cei mai devastatori patogeni ai culturilor de Helianthus annuus L. Analiza a trei variante de studiu: normă, incompatibilitate patogen-gazdă şi patosistem a demonstrat profile diferite de expresie în cazul unei şi aceleaşi reacţii fiziologice (rezistenţă). În combinaţia incompatibilă Favorit-patogen, toate cele patru gene GSL s-au caracterizat prin supraexpresie cu 210 % , în special în primele etape de stabilire a conexiunilor mediate chimic cu seminţele germinate de lupoaie. În cazul patosistemului Performer-O. cumana sporirea conţinutului de transcripţi a trei gene coincide cu invazia patogenului (formarea ataşamentelor, haustorilor şi a lăstarilor aerieni). A fost pusă în evidenţă o dependenţă corelativă pozitivă în activitatea genelor HaGSL2 şi HaGSL3 la diferite etape ontogenetice ale O. cumana, la toate genotipurile studiate.

Dinamica invaziilor biologice în ecosistemele acvatice ale Republicii Moldova în lumina teoriei pulsaţionale

În lucrarea de faţă se demonstrează că majoritatea speciilor dominante de peşti din ecosistemele acvatice naturale ale Republicii Moldova, indiferent de origine, în condiţii optimale de habitare pot manifesta un efect invaziv. Procesul de bioinvazie este descris de patru stadii succesionale: pătrunderea, stabilizarea, explozia și expansiunea. Dinamica populaţională în aspect temporar preia forma unor unde (pulsaţii) populaţionale, unde amplitudinea undei reprezintă intensitatea bioinvaziei, iar lungimea undei – durata etapelor.



Страница 1 из 3

Текущие издание

journal